27:2 Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,
Viu este Dumnezeu. Acesta este unicul loc unde Iov recurge la un jurământ. În împrejurările solemne în care se afla, când face ultimul apel către prietenii săi, Iov socoteşte de bine să-şi înceapă observaţiile cu un apel la Dumnezeu ca martor al lui (vezi Judecători 8:19; Rut 3:13; 1 Samuel 14:39; 2 Samuel 4:9; 12:5; 1 Regi 2:24; 2 Regi 5:20; 2 Cronici 18:13; Ieremia 38:16). De aşa natură este încrederea lui Iov în propria lui sinceritate, încât se simte liber să apeleze la Dumnezeul care se părea că îl tratase ca şi cum ar fi fost vinovat.