14:18 Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei,
Piere. Odată cu versetul acesta începe ultima strofă a cuvântării lui Iov. Iov îşi exprimase nădejdea - chiar dacă vedea în chip întunecos ca într-o oglindă (vezi 1 Corinteni 13:12). Acum Îl acuză pe Dumnezeu că îl tratează astfel în viaţa aceasta încât piere orice urmă de nădejde. Tragediile vieţii sunt asemenea unui munte care cade şi a unei stânci care se prăbuşeşte.