7:31 Au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care Eu nu-l poruncisem, şi nici nu-Mi trecuse prin minte.
LOCURI ÎNALTE. Cuvântul ebraic folosit aici bamoth, se deosebeşte de cel tradus prin înălţimi în v. 29; şi se referă la locuri statornicite pentru închinare idolatră (vezi 1Regi 11,7; 2Regi 17,9; Ezechiel 16,16).
TOFET. Un loc în valea Ben-Himon, unde copiii erau sacrificaţi lui Moloh. Nu se ştie sigur de unde derivă cuvântul ,,tofet.” Unii socotesc că acest cuvânt derivă de la ebraicul tuph, care înseamnă ,,a scuipa” sau ,,a vărsa” şi îl privesc ca un termen de urâciune sau scârbă. Tofet se poate să fi fost un nume de ocară dat acestui centru de idolatrie după cum bosheth, ,,ruşine” era pentru Baal (vezi comentariul la Judecători 6,32; 2Samuel 2,8). Baal este chiar pus în locul lui Tofet în Ieremia 19,5; 32,35. Alţii cred că Tofet derivă de la toph, ,,tobă” (vezi Vol. III, p. 30, 31), şi afirmă că numele s-a dat locului aceluia din pricina obiceiului de a folosi toba care să astupe strigătele copiilor care erau jertfiţi lui Moloh. În Paradisul pierdut (cartea I, 11, 391-396) Milton face aluzie la
o atare practică, ,,Întâi Moloh, rege îngrozitor, mânjit de sânge De jertfe omeneşti şi lacrimi de părinţi; Deşi prin uruit de tobe şi de dairele A pruncilor strigare-nspăimântată nu se mai auzea. Când erau traşi prin foc pentru al său Oribil idol.”
HINOM. O vale la sud-vestul Ierusalimului numită acum Wadi-er-Rababeh. În vechime probabil că a fost o vale adâncă cu pereţi prăpăstioşi şi stâncoşi însă coroziunile din cursul secolelor au făcut depresiunile mai puţin pronunţate. În timpul perioadei regilor lui Iuda valea a ajuns să fie cunoscută ca închinată cultului lui Moloh. Solomon a fost cel dintâi care a inaugurat acest urâcios rit (vezi 1Regi 11,7; 2Regi 23,13). Cultul lui Moloh a ajuns să devină deosebit de proeminent în zilele lui Ahaz (vezi 2Cronici 28,3) şi ale lui Manase (vezi 2Cronici 33,6). Pentru a pune capăt acestor urâciuni Iosia a ,,pângărit” valea (2Regi 23,10.14) făcând din ea, potrivit tradiţiei, locul unde se aduceau hoiturile şi gunoaiele. Cartea lui Enoh (27,1) aminteşte locul acesta numindu-l ,,valea blestemată.” Numele grecesc gehenna din Noul Testament este o transcriere a ebraicului ge Himon, numele dat acestei văi.
SĂ-ŞI ARDĂ ÎN FOC COPIII. Sacrificarea de copii făcea parte din cultul idolatru al fenicienilor, moabiţilor, amoniţilor şi al altora. Acest înspăimântător obicei a fost adoptat de Ahaz (vezi comentariul la 2Regi 16,3) şi de Manase Diodorus Siculus (xiii. 37, 39; xx. 14) descrie un astfel de sacrificiu adus lui ,,Cronus din Tir” (Baal sau Moloh) aşa cum avea loc în zilele lui, în colonia feniciană Cartagina. Zeul era înfăţişat printr-o statuie de aramă în forma unei figuri omeneşti cu cap de taur şi cu braţele întinse. Copilul sacrificat, atunci când era pus pe braţe, se rostogolea într-o gaură în flăcări. Diodorus nu spune clar dacă acel copil era ars de viu sau mai întâi ucis, aşa cum se întâmpla de obicei cu o ardere de tot (vezi Ieremia 19,5; Ezechiel 16,20.21) După Plutarh (On Superstition, 13), descriind şi el astfel de ritualuri, spune că copilului i se tăia gâtul. Mamelor care asistau, le era interzis să plângă; instrumentele de suflat şi tobele acopereau sunetul plângerii. Însă se poate ca în zilele lui Ieremia copiii să fi fost mai întâi ucişi. Asemenea jertfe, declară psalmistul, erau aduse ,,demonilor” (Psalmi 106,37.38).
NU-L PORUNCISE. Vezi cap. 19,5; 32,25. Nu numai că Dumnezeu nu poruncise asemenea ritualuri, dar interzicea cu stricteţe asemenea practici sub pedepse aspre (vezi Levitic 18,21; 20,1–5; Deuteronom 12,31; 18,9,10).