Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ieremia

Ieremia 6:14


6:14 Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: Pace! Pace! Şi totuşi nu este pace!

FIICEI. Expresia aceasta s-ar părea să nu fi fost în textul ebraic folosit de traducătorii KJV, lucru indicat de faptul că au folosit litere cursive. Totuşi, acest cuvânt se găseşte în multe manuscrise ebraice, în versiunea greacă Symmachus, în cea Siriacă, în Targumuri şi Vulgata, şi este folosită şi în altă parte în Ieremia (cap. 8,11, 21, 22).

UŞURATIC. Superficial.

PACE. Ebr. Shalom, un cuvânt folosit adesea pentru a da să se înţeleagă toate lucrurile bune ale vieţii. Shalom a fost definit ca însemnând nu numai ,,pace” dar şi ,,plinătate,” ,,prosperitate,” ,,fericire,” ,,sănătate,” prietenie” etc. Shalom sau echivalentul său salaam şi astăzi este cuvântul obişnuit de salut în multe ţări răsăritene.

Pretinşii prooroci din zilele lui Ieremia acopereau păcatele poporului şi prezentau tablouri măgulitoare cu privire la perspectivele viitoare ale lui Iuda (vezi Ieremia 8,11; 14,13; 23,17; comp. Mica 3,5). Prin învăţăturile lor plăcute la auz dar înşelătoare, aceşti necredincioşi conducători adormeau sufletele păcătoşilor într-o odihnă forţată. Ei ar fi trebuit să dea avertizare cu privire la nenorocirea ce era gata să vină cum şi la nevoia de pocăinţă, dar în schimb ei dădeau asigurarea că nu e nimic de temut (vezi Ezechiel 13,22).

Proorocii care vestesc pace şi siguranţă în ciuda nelegiuirii, când Dumnezeu declară că păcatul era aproape să-şi culeagă răsplata inevitabilă, nu sunt decât ecoul minciunii satanice rostite de şarpe în grădina Eden, ,,Hotărât nu veţi muri.” (Geneza 3,4). Prin Ieremia cât şi prin alţi soli Dumnezeu dăduse de ştire că ziua harului pentru Iuda era aproape să se încheie, şi că răsplata pentru săvârşirea răului nu mai putea fi amânată (comp. Ezechiel 12,21-28). Însă proorocii mincinoşi denunţau pe Ieremia şi solia trimisă din cer (vezi Ieremia 28,29) şi căutau să liniştească temerile poporului că răul lor fel de purtare ar avea urmări. Profeţii mincinoşi spuneau, şi aşa se şi întâmpla, ,,Mâine vom face tot ca azi, ba încă mai rău.” (Isaia 56,12).