52:1 Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Hamutal, fiica lui Ieremia, din Libna.
Zedechia. Versetele 1-27, 31-34 sunt aproape identice cu 2Regi 24,18-25,21.27-30 (vezi comentariile acolo). Capitolul acesta a fost probabil adăugat pentru a arăta pe deplin împlinirea istorică a profeţiilor lui Ieremia cu privire la căderea lui Iuda. Cu privire la autorul acestui capitol vezi p. 344.
Douăzeci şi unu de ani. Pe vremea celei mai mari crize din istoria lui, Iuda a avut nenorocirea de avea la conducerea lui un rege tânăr, lipsit de experienţă şi şovăitor.
Hamatul. Zedechia era frate vitreg al lui Ioiachim (vezi 2Regi 23,36) dar frate bun al lui Ioahaz (vezi 2Regi 23,31), care cu ani înainte fusese îndepărtat de la Neco II al Egiptului, marele rival al lui Nebucadneţar.
52:2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim.
Verset ce nu a fost comentat.
52:3 Şi lucrul acesta s-a întâmplat din pricina mâniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe care voia să-i lepede de la Faţa Lui. Şi Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.
Mânia Domnului. Afirmaţia aceasta nu trebuie interpretată ca dovadă că rebeliunea lui Zedechia împotriva Babilonului era lucrarea unui Dumnezeu mâniat care dorea ca prin aceasta să aducă prăpădul asupra lui Iuda. Perfidia regelui iudeu venea din propria lui alegere.
Zedechia s-a răsculat. Vezi comentariul la 2Regi 24,20. Tânărul şi neexperimentatul Zedechia a trebuit să se confrunte cu probleme care ar fi copleşit pe mulţi cârmuitori de un caracter mai dârz şi cu mai multă îndârjire ca el. El a fost aşezat pe tron nu prin succesiune legală, ci de către o putere străină dominantă care ţinea în exil, împreună cu mulţi din conducătorii naţionali, pe regele îndreptăţit. El era înconjurat de naţiuni doritoare de a răzvrăti împotriva Babilonului şi de asemenea doritoare ca el să li se unească. Consiliile lui erau sfâşiate de cearta dintre partida pro-Babiloniană susţinută de Ieremia şi un naţionalism popular susţinut de profeţi mincinoşi. El era mereu hârţuit de fantomatica nădejde că Egiptul i-ar putea scăpa ţara de oprimarea Babiloniană.
52:4 În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în ziua a zecea a lunii a zecea, a venit Nebucadneţar, împăratul Babilonului, cu toată oştirea lui, împotriva Ierusalimului; au tăbărât înaintea lui, şi au ridicat şanţuri de apărare de jur împrejurul lui.
Al nouălea an. Asedierea Ierusalimului probabil a început la 15 ianuarie, 588 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 39,1), şi a ţinut până la 19 iulie, 586 î.Hr., o perioadă de doi ani şi jumătate. Totuşi cetatea n-a fost sub atac permanent tot timpul. La un punct oarecare în decursul campaniei, oştirea lui Apries, regele Egiptului (Faraon Hofra, cap. 44,30), a avansat spre Palestina, când Babilonienii s-au retras temporar (vezi cap. 37,5-11).
Împotriva Ierusalimului. Asediul prezent se deosebea de invaziile anterioare prin aceea că acum era intenţia lui Nebucadneţar de a distruge naţiunea. Trecutele invazii ale lui Iuda diminuaseră mult atât teritoriul cât şi populaţia ţării. Un autor apreciază că numărul populaţiei din ţară scăzuse cu cel puţin jumătate până la un tragic total de poate 150.000 (W. F. Albright, The Biblical Archaeologist, IX,1 [Februarie, 1946], p. 4). Acum Babilonienii au dat atacul ,,împotriva celorlalte cetăţi ale lui Iuda”, inclusiv Lachiş şi Azeca (vezi comentariul la cap. 34,7).
52:5 Cetatea a stat împresurată până în anul al unsprezecelea al împăratului Zedechia.
Verset ce nu a fost comentat.
52:6 În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate, aşa că poporul ţării nu mai avea pâine deloc.
Verset ce nu a fost comentat.
52:7 Atunci s-a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit, şi au ieşit din cetate noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când înconjurau Haldeii cetatea. Fugarii au apucat pe drumul câmpiei.
O spărtură. Adică s-a făcut o spărtură în zid. Contextul pare să arate că rezistenţa s-a prăbuşit din cauza foametei.
52:8 Dar oastea Haldeilor a urmărit pe împărat, şi au ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului, după ce toată oştirea lui se risipise de la el.
Ierihon. E posibil ca Zedechia să fi fugit în direcţia văii Iordanului cu intenţia de a scăpa în Transiordania, unde se găseau moabiţii şi amoniţii. Mai devreme în decursul domniei lui, naţiunile acestea căutaseră alăturarea lui Zedechia la o coaliţie împotriva Babilonienilor (vezi cap. 27,3).
52:9 Au pus mâna pe împărat, şi l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla, în ţara Hamatului; şi el a rostit o hotărâre împotriva lui.
Verset ce nu a fost comentat.
52:10 Împăratul Babilonul a pus să junghie pe fiii lui Zedechia în faţa lui; a pus să taie la Ribla şi pe toate căpeteniile lui Iuda.
Verset ce nu a fost comentat.
52:11 Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia, şi a pus să-l lege cu lanţuri de aramă. Apoi împăratul Babilonului l-a dus la Babilon, şi l-a ţinut în temniţă până în ziua morţii lui.
A pus să scoată ochii. Prizonierii erau de obicei orbiţi prin străpungerea globurilor ochilor cu vârful unei suliţe. Pe lângă suferirea torturii cuprinsă în pierderea vederii, Zedechia a suferit chinul psihic de a-şi aminti în tot restul vieţii sale, ca ultim lucru ce a privit, priveliştea îngrozitoare a executării fiilor săi.
52:12 În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit la Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, care era în slujba împăratului Babilonului.
În ziua a zecea. Adică 18 august, 586 î.Hr. Două evenimente sunt pomenite în legătură cu data aceasta: 1) Nebuzaradan a venit la Ierusalim, şi 2) a ars Templul şi multe alte clădiri. Conform textului din 2Regi 25,8, raportul paralel, el a sosit în ziua de 7 a lunii şi a ars Templul în ziua de 10. Posibilitatea unei erori de scrib e mai puţin probabilă decât corectitudine ambelor date. Trebuie să fie un interval considerabil pentru îndepărtarea comorilor din cetate înainte de distrugere. O altă posibilitate este că focul a durat trei zile (vezi Vol. III, p. 98).
Al nouăsprezecelea an. Schimbarea în datare introdusă aici, de la un calcul în termenii domniei lui Zedechia la unul după cei ai lui Nebucadneţar, este o admitere tacită că domnia trecuse de la regele iudeu la cel Babilonian. Învăţaţii moderni depind de asemenea schimbări în datele de pe vechile tăbliţe şi din alte documente pentru mare parte din informaţiile lor cu privire la datele aproximative la care regii mesopotamieni au început domnia lor (vezi Vol. III, p. 86,87).
52:13 El a ars casa Domnului, casa împăratului, şi toate casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mai mari.
A ars casa Domnului. Distrugerea Templului şi a altor clădiri publice n-a fost un rezultat al asediului, ci un act deliberat al Babilonienilor, săvârşit la o lună după căderea cetăţii.
52:14 Toată oastea Haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărâmat de asemenea toate zidurile dimprejurul Ierusalimului.
A dărâmat… toate zidurile. Cu privire la vers. 14-23 vezi comentariul la 2Regi 25,10-17.
52:15 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat prinşi de război o parte din cei mai săraci din popor, pe aceia din popor care rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră împăratului Babilonului, cealaltă rămăşiţă a mulţimii.
Verset ce nu a fost comentat.
52:16 Totuşi Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat ca vieri şi ca plugari pe unii din cei mai săraci din ţară.
Verset ce nu a fost comentat.
52:17 Haldeii au sfărâmat stâlpii de aramă care erau în casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului, şi toată arama lor au dus-o în Babilon.
Verset ce nu a fost comentat.
52:18 Au luat oalele, lopeţile, cuţitele, potirele, ceştile şi toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba.
Verset ce nu a fost comentat.
52:19 Căpetenia străjerilor a mai luat şi lighenele, tămâietoarele, potirele, cenuşarele, sfeşnicele, ceştile şi paharele, tot ce era de aur şi ce era de argint.
Verset ce nu a fost comentat.
52:20 Cei doi stâlpi, marea, şi cei doisprezece boi de aramă care slujeau drept temelie, şi care-i făcuse împăratul Solomon pentru Casa Domnului, toate aceste unelte de aramă aveau o greutate care nu se putea cântări.
Verset ce nu a fost comentat.
52:21 Înălţimea unuia din stâlpi era de optsprezece coţi, şi un fir de doisprezece coţi îl cuprindea; era gol şi gros de patru degete;
Verset ce nu a fost comentat.
52:22 deasupra lui era un acoperiş de aramă, şi înălţimea unui acoperiş era de cinci coţi; împrejurul acoperişului era o reţea şi rodii, toate de aramă; tot aşa era şi al doilea stâlp, şi avea şi el rodii.
Cinci coţi. Înălţimea capitelurilor coloanelor e dată în 2Regi 25,17 ca trei coţi, nu cinci. Aici din nou avem posibilitatea unei erori de scrib (vezi comentariul la Ieremia 52,12), dar este la fel de posibil ca cifrele să reprezinte diferite metode de calcul. Cu privire la obiectele de metal luate din Templu, Ieremia 52 dă diferite detalii independente care nu se găsesc în Regi. Un scriitor s-ar putea să fi exclus şi altul să fi inclus, ca parte din capitol, a unei bande decorative sub sau un segment superior deasupra reţelei sculptate de rodii. Cei care lucrează constant cu date din cărţile de referinţe ştiu cât de adesea o eroare sau discrepanţă aparentă este descoperită a fi o simplă diferenţă în ceea ce priveşte punctul de vedere.
52:23 Erau nouăzeci şi şase de rodii de fiecare parte, şi toate rodiile dimprejurul reţelei erau în număr de o sută.
Verset ce nu a fost comentat.
52:24 Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Ţefania, al doilea preot, şi pe cei trei uşieri.
Marele preot. Nu numai conducătorii politici, dar şi căpeteniile religioase ale naţiunii, au cunoscut nimicirea. Cu doar puţin timp înainte de aceasta, Ţefania, preotul al doilea, auzise pe Ieremia prezicând moartea conducătorilor Ierusalimului (cap. 21,1.7).
52:25 Şi din cetate a luat pe un famen care avea sub porunca lui pe oamenii de război, şapte oameni din cei ce făceau parte din sfetnicii împăratului şi care au fost găsiţi în cetate, apoi pe logofătul căpeteniei oştirii, care era însărcinat să scrie la oaste poporul din ţară, şi şaizeci de oameni din poporul ţării, care se aflau în cetate.
Şapte oameni. 2Regi 25,19 zice: ,,cinci oameni”. Mai multe informaţii cu privire la clasificarea captivilor ar putea clasifica aparenta discrepanţă.
52:26 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat, şi i-a dus la împăratul Babilonului la Ribla.
Verset ce nu a fost comentat.
52:27 Împăratul Babilonului i-a lovit şi i-a omorât la Ribla în ţara Hamatului. Astfel a fost dus rob Iuda departe de ţara lui.
Verset ce nu a fost comentat.
52:28 Iată poporul pe care l-a dus Nebucadneţar în robie: în al şaptelea an: trei mii douăzeci şi trei de Iudei;
Al şaptelea an. Acest verset probabil descrie o campanie de vară în 598 (vezi comentariul la Ieremia 52,29), anul care a precedat captivitatea lui Ioiachin, care a fost în anul al VIII-lea, 597 (2Regi 24,12).
52:29 în al optsprezecelea an al lui Nebucadneţar, a luat din Ierusalim opt sute treizeci şi doi de inşi;
Al optsprezecelea an. Acesta era anul care preceda capturarea Ierusalimului (Ieremia 52,12), probabil în vara lui 587. Sezonul obişnuit de campanii războinice era primăvara şi vara (vezi comentariul la 2Samuel 11,1; de asemenea Vol. II, p. 109n.). Unii învăţaţi au susţinut că acest al XVIII-lea an este timpul căderii cetăţii, şi că Ieremia 52,12 oferă o dată eronată (vezi Vol. III, p. 93,
n. 6), dar nu există nici un motiv pentru a admite o contradicţie. Versetul 30 raportează o captivitate adiţională în anul al XXIII-lea, care nu e menţionată în altă parte. Evident, nu e motiv de a pune la îndoială faptul că în anul al VII-lea şi în anul a XVIII-lea mulţi iudei au fost de asemenea luaţi. Întrucât pe vremea aceea campaniile războinice anuale erau ceva obişnuit, prizonierii erau fără îndoială luaţi adesea şi de repetate ori. Capturarea a 832 de persoane în anul al XVIII-lea nu trebuie, deci, să fie socotită aceeaşi cu captivitatea majoră din anul al XIX-lea.
Raportul diferitelor deportări nu identifică cifrele date, aceştia putând fi sau cei care au început călătoria în exil sau cei care au supravieţuit călătoriei pline de încercări şi care au ajuns cu adevărat în Babilon. Conform rapoartelor istoriei antice rezultatul obişnuit al unei astfel de deportări era acela că supravieţuitorii ultimi reprezentau doar o fracţiune a celor care au început marşul forţat. Astfel, dacă rapoartele captivilor se referă la cei care în realitate au sosit la Babilon, trebuie să credem că mult mai mulţi fuseseră făcuţi prizonieri de Nebucadneţar, dar au murit înainte de a fi ajuns la Babilon. Pe de altă parte, dacă numerele date se referă la aceia care au pornit în lanţuri (vezi cap. 40,4) în exil, avem imaginea tragică a unor grupuri reduse care au ajuns până în Babilon.
52:30 în al douăzeci şi treilea an al lui Nebucadneţar, Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat şapte sute patruzeci şi cinci de Iudei; de toţi: patru mii şase sute de inşi.
Verset ce nu a fost comentat.
52:31 În al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci şi cincea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în anul întâi al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l-a scos din temniţă.
Douăzeci şi cincia zi. În 2Regi 25,27 întâlnim ziua a XXVII-a. Aici din nou avem un eveniment care a avut loc în diferite etape, care se poate să fi avut loc sau se poate să nu fi avut loc în aceeaşi zi (vezi comentariul la Ieremia 52,12). De aceea este imposibil de afirmat dacă aceste cifre diferite sunt ori o eroare a unui scrib ori două date valabile alese de doi scriitori diferiţi pentru a raporta acelaşi eveniment general.
A înălţat capul. Aproximativ anul 561 î.Hr. (vezi Vol. II, p. 161). Cu privire la v. 31-33, vezi comentariul la 2Regi 25,27-29
52:32 I-a vorbit cu bunătate, şi i-a aşezat scaunul lui de domnie mai presus de scaunul de domnie al împăraţilor care erau cu el la Babilon.
Verset ce nu a fost comentat.
52:33 A pus să-i schimbe hainele de temniţă, şi Ioiachin a mâncat totdeauna la masa împăratului în tot timpul vieţii sale.
Verset ce nu a fost comentat.
52:34 Împăratul Babilonului a purtat grijă necontenit de hrana lui zilnică, până în ziua morţii lui, în tot timpul vieţii sale.
Necontenit. Sau ,,Dietă continuă”. Despre raţiile oferite lui Yaukin (Ioiachin), regele lui Iuda şi fiilor lui se menţionează pe rapoarte Babiloniene din anul 592 î.Hr., la numai câţiva ani după ce a început exilul lui (vezi Vol. II, p. 97). Evident, la început a fost liber, dar mai târziu a fost pus în închisoare, unde a rămas probabil până când Evil-Merodac l-a eliberat şi i-a rânduit o raţie alimentară până la moartea lui.
Comentariile lui Ellen G. White
16 PK 460