52:29 în al optsprezecelea an al lui Nebucadneţar, a luat din Ierusalim opt sute treizeci şi doi de inşi;
Al optsprezecelea an. Acesta era anul care preceda capturarea Ierusalimului (Ieremia 52,12), probabil în vara lui 587. Sezonul obişnuit de campanii războinice era primăvara şi vara (vezi comentariul la 2Samuel 11,1; de asemenea Vol. II, p. 109n.). Unii învăţaţi au susţinut că acest al XVIII-lea an este timpul căderii cetăţii, şi că Ieremia 52,12 oferă o dată eronată (vezi Vol. III, p. 93,
n. 6), dar nu există nici un motiv pentru a admite o contradicţie. Versetul 30 raportează o captivitate adiţională în anul al XXIII-lea, care nu e menţionată în altă parte. Evident, nu e motiv de a pune la îndoială faptul că în anul al VII-lea şi în anul a XVIII-lea mulţi iudei au fost de asemenea luaţi. Întrucât pe vremea aceea campaniile războinice anuale erau ceva obişnuit, prizonierii erau fără îndoială luaţi adesea şi de repetate ori. Capturarea a 832 de persoane în anul al XVIII-lea nu trebuie, deci, să fie socotită aceeaşi cu captivitatea majoră din anul al XIX-lea.
Raportul diferitelor deportări nu identifică cifrele date, aceştia putând fi sau cei care au început călătoria în exil sau cei care au supravieţuit călătoriei pline de încercări şi care au ajuns cu adevărat în Babilon. Conform rapoartelor istoriei antice rezultatul obişnuit al unei astfel de deportări era acela că supravieţuitorii ultimi reprezentau doar o fracţiune a celor care au început marşul forţat. Astfel, dacă rapoartele captivilor se referă la cei care în realitate au sosit la Babilon, trebuie să credem că mult mai mulţi fuseseră făcuţi prizonieri de Nebucadneţar, dar au murit înainte de a fi ajuns la Babilon. Pe de altă parte, dacă numerele date se referă la aceia care au pornit în lanţuri (vezi cap. 40,4) în exil, avem imaginea tragică a unor grupuri reduse care au ajuns până în Babilon.