49:23 Asupra Damascului. Hatmanul şi Arpadul sunt roşii de ruşine, căci au auzit o veste rea şi tremură; frica lor este ca o mare înfuriată, care nu se poate potoli.
Damasc. Una din aşezările cele mai vechi, din locurile cu importanţă continuu locuite în Răsăritul Apropiat (vezi Geneza 14,15). Oraşul era aşezat pe un platou întins la răsărit de şirul munţilor Anti-Liban, într-o oază fertilă formată de râurile Paspar şi Abana. El a fost cucerit de David (vezi 2Samuel 8,5.6) şi iarăşi de Ieroboam II (vezi 2Regi 14,28). Totuşi, în cursul celei mai mari părţi ale perioadei regatului divizat, Damascul a fost capitala unuia din statele aramaice principale. În cele din urmă şi-a pierdut independenţa în faţa lui Tiglat-Pileser III al Asiriei în 733-732 î.Hr. Pentru o perioadă de timp considerabilă după aceea, el pare să fi fost comparativ din punct de vedere politic. În afară de afirmaţia lui Ieremia din Ieremia 49,23-27 nu există altă menţionare biblică în cursul perioadei de exil, cu excepţia referirilor cu totul întâmplătoare în Ezechiel 27,18; 47,16-18; 48,1. Totuşi, Damascul a rămas un centru comercial foarte important. El era situat la întretăierea a două căi comerciale importante, 1) Calea Mării, care mergea spre nord din Egipt de-a lungul Coastei Mediteraneene, şi de acolo transversal Palestinei de nord pe calea Meghido şi Lacul Galileii, şi 2) Calea Împăraţilor, care ducea negoţul pustiului din Arabia şi Edom spre nord prin Transiordania. Drumurile acestea se întâlneau la Damasc şi duceau de acolo prin pustiu în Mesopotamia. În felul acesta arameii au devenit marea naţiune comercială continentală a Răsăritului Apropiat, aşa cum fenicienii au devenit comercianţii maritimi.
Hamat. O cetate pe râul Orontes cam la 188,8 km, la nord de Damasc, modernul Hama. Numele apare în inscripţiile asiriene ca Amâttu şi Hammâtu.
Arpad. Modernul Tell Erfâd, o cetate cam la 152 km la nord de Hamat şi cam la 30,4 km la nord de Aleppo. Numele apare în texte asiriene ca Arpadda. Hamatul şi Arpadul sunt adesea pomenite împreună (vezi 2Regi 18,34; 19,13; Isaia 10,9; 36,19).