44:17 Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, şi anume: să aducem tămâie împărătesei cerului, şi să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi şi părinţii noştri, împăraţii noştri şi căpeteniile noastre, în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiţi, şi nu treceam prin nici o nenorocire!
Împărătesei cerului. Zeiţa aceasta e de obicei identificată cu asiro-Babiloniana Iştar. Întrucât de acest cult erau legate ceremonii imorale, el a trezit indignarea fierbinte a lui Ieremia, îndeosebi pentru că era o partea importantă a idolatriei practicate atunci. Asiro-Babiloniana Iştar, zeiţa mamă, era echivalenta divinităţii cunoscute evreilor ca Aştoret, şi canaaniţilor cu Astarte, ale cărei figurine se găsesc în Palestina (vezi Vol. II, p. 39, 319). Această zeiţă a fertilităţii, a maternităţii, a iubirii sexuale şi a războiului era adorată în ritualuri de un caracter vulgar, imoral şi degradator. Ea era în esenţă una şi aceeaşi zeiţă, deşi adorată sub multe nume şi sub multe aspecte ca mama-pământul, mama-virgină, şi e identificată într-un sens general cu Atargatis, ,,Marea Mamă” a Asiei Mici, Artemis (Diana), din Efes, Venus, şi altele. Diferite nume date zeiţei mamă-virgină conţin un element însemnând ,,doamnă”, sau ,,stăpână”, ca Nana, Innini, Irnini, Beltis. Unele denumiri erau Belti, ,,doamna mea” (echivalentul exact al italianului Madonna), Belit-ni, ,,doamna noastră”, şi ,,împărăteasa cerului”, numele sub care Iştar era adorată pe acoperişurile caselor ca luceafărul de dimineaţă sau de seară, cu o jertfă de turte coapte, vin şi tămâie. Iştar mai era cunoscută şi ca mama milostivă care mijloceşte la zei pentru închinătorii ei. Unele din numele şi atributele acestea sunt astăzi echivalente Fecioarei Maria, şi multe din cultele localizate ale Fecioare din Lumea Veche sunt considerate a fi supravieţuiri moderne ale cultului unora din diferitele ipostaze ale anticei zeiţă-mamă.
Iuda,… Ierusalimul. Ei se dedaseră la idolatrie cu multă vreme înainte de raptivitate, iar reforme precum cele ale lui Ezechia şi Iosia nu fuseseră permanente.