Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ieremia

Ieremia 33:9


33:9 Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă şi de slavă, printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămâne mirate şi uimite de toată fericirea, şi de toată propăşirea pe care le-o voi da.

O pricină de laudă. Sau ,,Un nume de bucurie”. Cu toate că Israel păcătuise grozav, Dumnezeu nu-Şi retrăsese nici una din făgăduinţele Sale de îndurare. Acestea, normal, erau condiţionate de ascultare. Era cu putinţă ca Israel, după captivitate, să ajungă la deplina slavă făgăduită a poporului vechi (vezi p. 31, 32). Prin Zaharia era dată asigurarea: ”Vor fi ca şi când niciodată nu i-ar fi lepădat” (Zaharia 10,6). Aşa este şi în cele spirituale. Indiferent de cât de mult sar fi depărtat un om de cărarea purtării drepte el poate fi primit înaintea lui Dumnezeu ca şi cum n-ar fi păcătuit.