20:1 Paşhur, fiul lui Imer, preot şi priveghetor de căpetenie în Casa Domnului, a auzit pe Ieremia prorocind aceste lucruri.
Fiul lui Imer. Această informaţie îl deosebeşte de ,,Paşhur, fiul lui Malchia” (cap. 21,1). Fiul lui Imer se poate să fi fost tatăl lui ,,Ghedalia” amintit în cap. 34,1-4. şi care a fost una din căpeteniile care mai târziu s-au împotrivit cu putere lui Ieremia.
Priveghetor de căpetenie. Desigur apropiat în rang cu marele preot. Înalta sa poziţie la Templu este motivul care l-a mânat la fapte de violenţă împotriva lui Ieremia (v. 2, 3), mai ales că profetul rostise solia către popor ,,în curtea Casei Domnului” (vezi cap. 19,14.15). S-ar părea că evenimentele din cap. 20 urmează imediat după cele din cap. 19 (vezi comentariul la cap. 19,1).
20:2 Şi Paşhur a lovit pe prorocul Ieremia, şi l-a aruncat în temniţa cu butuci, care era la poarta de sus a lui Beniamin, în Casa Domnului.
Proorocul Ieremia. Aceasta este întâia dată când în carte numele şi titlul lui Ieremia apar împreună. Fără îndoială motivul este de a îndreptăţi îngrijorarea şi ocara suferite de Ieremia.
Butuci. Ebr. mahpeketh, ,,ceva ce constrângea la o poziţie strâmbă a capului”, adică un instrument de tortură care punea corpul în cea mai inconfortabilă şi mai chinuitoare poziţie. În această stare de suferinţă şi înjosire a petrecut Ieremia noaptea într-unul din locurile cele mai de vază a Ierusalimului, ,,poarta de sus a lui Beniamin”. Poarta aceasta era probabil aceeaşi cu Poarta Oilor (vezi cap. 37,13), deşi unii cred că butucii aceştia erau în alt loc, şi că poarta de sus a lui Beniamin era una din intrările în curtea Templului. Harta de la p. 490 arată cele două aşezări posibile.
20:3 Dar a doua zi, Paşhur a scos pe Ieremia din temniţă. Şi Ieremia i-a zis: Domnul nu te mai numeşte Paşhur (Noroc din toate părţile), ci Magor-Misabib (Spaimă din toate părţile).
A doua zi. După o noapte profetul a fost eliberat din tortura cu butucii, dar aceasta nu înseamnă că în acel moment i s-a dat drumul din închisoare. Este vădit că Ieremia a petrecut mult timp în închisoare, perioadă în care a scris soliile pentru împăratul Ioiachin (vezi PK 433; vezi comentariul la cap, 36,5).
Magor – Misabib. Literal, ,,spaimă din toate părţile” (vezi Psalmi 31,13; Ieremia 6,25; 20,10). Se poate că profetul şi-a găsit mângâiere în Psalmi 31 şi că a aplicat cuvintele ,,spaima care domneşte împrejur” mai degrabă prigonitorului său decât sieşi, aşa cum făcuse psalmistul (vezi Psalmi 31,9-16).
20:4 Căci aşa vorbeşte Domnul: Iată, te voi face de groază, pe tine şi pe toţi prietenii tăi; ei vor cădea ucişi de sabia vrăjmaşilor lor, şi ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Voi da de asemenea pe tot Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care-i va duce robi la Babilon şi-i va ucide cu sabia.
Verset ce nu a fost comentat.
20:5 Toate bogăţiile cetăţii acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump, şi toate vistieriile împăraţilor lui Iuda le voi da în mâinile vrăjmaşilor lor; aceştia le vor jefui, le vor lua şi le vor duce la Babilon.
Toate bogăţiile. Literal, ,,toată comoara”, adică prada pe care babilonienii urmau să o găsească în Ierusalim.
20:6 Chiar şi tu, Paşhur, şi toţi cei ce locuiesc în casa ta, veţi merge la Babilon în robie; acolo vei muri şi acolo vei fi îngropat, tu şi toţi prietenii tăi, cărora le-ai prorocit minciuni.
Veţi merge la Babilon. Toţi israeliţii au fost duşi în exil, afară de ,,poporul sărac al ţării” (2Regi 24,14; 25,12; Ieremia 40,7).
Le-ai proorocit minciuni. Aceasta lasă să se înţeleagă clar că Paşhur pretindea că este proroc, şi că era membru al partidei anti-haldeene care stăruiau pe lângă popor să lupte împotriva oştirilor lui Nebucadneţar, partidă care respingea avertizările lui Ieremia de a nu-şi pune încrederea în ce priveşte siguranţa naţională în alianţa cu Egiptul (vezi cap. 2,18.36; 14,13-15; 37,5-10).
20:7 M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine îşi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea şi bate joc de mine.
M-ai înduplecat. Vezi comentariul la cap. 4,10. Plângerile poate erau o reacţie la noaptea îngrozitoare petrecută de profet în butuci (vezi v. 2, 3). În starea lui de deprimare Ieremia considera că lucrarea lui era o înfrângere, o înfrângere făcută şi mai amară prin teama neîncetată că Dumnezeu nu-Şi va împlini făgăduinţele (vezi Ieremia 1,8-10; comp. Ieremia 15,10.17; Iona 4,1-4).
Mai tare decât mine. În amara sa tânguire Ieremia sugerează că Domnul a făcut uz de forţa Sa pentru a-l sili pe Ieremia, împotriva dorinţei şi voinţei lui, să primească o însărcinare de la care el se dăduse înapoi.
20:8 Căci ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: Silnicie şi apăsare! Aşa încât cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua.
Strig. Ebr. za’aq, ,,a scoate un strigăt de tânguire”.
20:9 Dacă zic: Nu voi mai pomeni de El, şi nu voi mai vorbi în Numele Lui! iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.
Nu voi mai pomeni. Simţământul său de dezamăgire şi de înfrângere l-a făcut pe profet să creadă că singura lui scăpare era de a înceta să mai îndeplinească însărcinarea de crainic al lui Dumnezeu.
Cuvântul Său. Literal, ,,el”. Antecedentul trebuia să fie dedus din context. Unii sunt de părere că se face referire la cererea stăruitoare a lui Dumnezeu ca Ieremia să fie instrumentul prin care să vorbească Dumnezeu, lucru de care Ieremia nu putea să scape; alţii, că subiectul este focul însuşi: ,,în inima mea este un foc mistuitor.”
Nu pot să-l opresc. Mai degrabă, ,,Nu i-am putut rezista”.
20:10 Căci aud vorbele rele ale multora, spaima care domneşte împrejur. Învinuiţi-l, strigă ei; haidem să-l învinuim! Toţi cei ce trăiau în pace cu mine, pândesc să vadă dacă mă clatin, şi zic: Poate că se va lăsa prins, vom pune mâna pe el, şi ne vom răzbuna pe el!
Vorbesc rele. Sau ,,Defăimarea multora”. Compară Psalmi 31,13, cuvântul pentru ,,defăimare” înseamnă ,,o şoptire”, ,,vorbire de rău”. Pasajul vrea să arate că Ieremia auzise pe mulţi spunând vorbe rele cu privire la el.
Spaima care domneşte împrejur. Ebr. magor misabib, numele dat lui Paşhur (vezi comentariul la v. 3).
Învinuiţi-l. Ideea ar putea fi: ,,Spuneţi ce ştiţi despre el, şi noi vom raporta ceea ce voi ne spuneţi.” Persecutorii lui Ieremia nădăjduiau să poată obţine dovada neloialităţii lui Ieremia faţă de naţiune (vezi cap. 11,19; 18,18).
Pândesc să vadă dacă mă clatin. Sau ,,... dacă mă poticnesc”.
Se va lăsa prins. Sau ,,înşelat” (vezi v. 7). Vrăjmaşii nădăjduiau că Ieremia va fi prins în cursă în râvna lui profetică spunând un lucru care i-ar fi adus condamnarea şi ar fi sfârşit prin moarte.
20:11 Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; de aceea, prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui. Se vor umple de ruşine că n-au lucrat cu chibzuinţă: de o veşnică ruşine, care nu se va uita!
Domnul este cu mine. În ciuda neliniştii şi descumpănirii Ieremia nu face loc deznădejdii; încrederea lui este încă neclintită în Dumnezeu (vezi comentariul la 23; 27; 2Corinteni 4,1.8.9). Apele necazului nu pot să inunde această încredere, şi nici focul persecuţiei nu poate să consume această credinţă (vezi Isaia 43,1.2).
Puternic. Ebr. aris, derivat de la verbul ’aras, ,,a tremura”. Domnul este amintit ca fiind ,,Cel puternic” [Cel înspăimântător”, KJV], poate în sensul că ,,îi face pe alţii să tremure”. Dacă vrăjmaşii lui erau ,,puternici” (vezi cap. 15,21), profetul era sigur că Dumnezeu ,,ca un viteaz puternic” [,,ca un puternic înspăimântător”, KJV], urma să fie un adversar mai mult decât potrivit pentru ei (vezi Isaia 9,6).
20:12 Şi acum, Doamne, Dumnezeul oştirilor, care încerci pe cel neprihănit, care pătrunzi rărunchii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ţie îmi încredinţez pricina.
Dumnezeul oştirilor. Vezi comentariul la Psalmi 24,10; Iosua 5,14. Poate o reflectare a ideii din v. 11, care Îl înfăţişează pe Dumnezeu ca pe un războinic. Rărunchii. Vezi comentariul la cap. 17,10.
20:13 Cântaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăveşte sufletul celui nenorocit din mâna celor răi.
Cântaţi Domnului. Deprimarea profetului face loc nădejdii; întristarea face loc bucuriei (vezi Psalmi 30,5).
20:14 Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama, să nu fie binecuvântată!
Blestemată să fie ziua. Restul capitolului îl înfăţişează pe Ieremia într-o prăpastie a disperării care ne aminteşte de aceea a patriarhului Iov (vezi comentariul la Iov 3,1-6). Totdeauna să ne amintim permanent că deşi aceste personaje biblice au fost puternici bărbaţi ai lui Dumnezeu, au fost totodată fiinţe omeneşti ,,supuse aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (Iacov 5,17).
20:15 Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: Ţi s-a născut un copil de parte bărbătească, şi l-a umplut de bucurie cu ea!
L-a umplut de bucurie. Gândul despre marea bucurie părintească mai adaugă o împunsătură de durere la întristarea de acum a profetului (vezi cap. 15,10). Ceea ce adusese voie bună părinţilor lui Ieremia îi aducea lui disperare.
20:16 Omul acela să ajungă ca cetăţile, pe care le-a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineaţa, şi strigăte de război la amiază!
Să ajungă ca cetăţile. O referire la ,,cetăţile câmpiei” (Geneza 19,29) nimicite prin foc de Dumnezeu. Nimicirea lor a ajuns o pildă a pedepsei divine care vine cu siguranţă ca urmare a nelegiuirii oamenilor (vezi Deuteronom 32,32; Isaia 1,9.10; Iuda 7).
Strigăte de război. Ebr. tern’ah, ,,un semnal de alarmă”, poate strigătul de război al unei oştiri năvălitoare.
20:17 De ce n-am fost omorât în pântecele mamei, ca să-mi fi fost ea mormântul meu! De ce n-a rămas ea veşnic însărcinată cu mine?
N-am fost omorât. Capitolul se încheie cu un crescendo, ca să zicem aşa, al unei vorbiri îndrăzneţe, extrem de însufleţite. Profetul îşi regretă adânc existenţa.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
7 PK 420
9 AA 575; Ev 700; PK 432, 437; 7T 27
10 FE 458; PK 420; TM 505; 1T 236, 334, 526
11, 13 PK 420
20:18 Pentru ce am ieşit din pântecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere, şi să-mi isprăvesc zilele în ruşine?
Verset ce nu a fost comentat.