19:11 Şi să le spui: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi îngropaţi în Tofet, din lipsă deloc pentru îngropare.
Fără să poată fi făcut la loc. În repetate rânduri Domnul Îşi avertizase poporul că va aduce nenorocirea peste ei din pricina mulţimii păcatelor lor (cap. 4,6.7; 18,11, etc.). Printr-o acţiune izbitoare profetul avea să întipărească acum acest adevăr în mintea lor. Spargerea vasului de lut ilustra în chip zguduitor care aveau să fie efectele invaziei Babiloniene. Totuşi, ameninţarea era condiţionată. Încă nu era prea târziu pentru a îndepărta osânda de deasupra cetăţii şi a neamului. Dumnezeu declarase: ,,Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa, şi că-l voi nimici; dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie îmi pare rău de răul pe care îmi pusesem în gând să i-l fac” (cap. 18,7.8).
Cuvintele ,,fără să poată fi făcut la loc” nu intenţionau să se înţeleagă că Dumnezeu îşi retrăsese făgăduinţele Sale privitoare la o reîntoarcere şi restaurare în Pământul Făgăduit după captivitatea Babiloniană (vezi p. 31). După aceea făgăduinţele au fost repetate (Ieremia 29,10; 30,3; etc.). Cu nici un chip ele nu erau contrazise de profeţia de faţă.
Doar când iudeii L-au lepădat pe Hristos au fost pentru totdeauna lepădaţi de a mai fi poporul lui Dumnezeu (Matei 21,33-43). Cu privire la relaţia dintre reîntoarcerea contemporană a iudeilor cu profeţia din vechime vezi p. 33.
Îngropaţi în Tofet. Vezi comentariul la v. 6. Îngroparea lor în Tofet exprima, de fapt, judecata grozavă a lui Dumnezeu ce avea să vină asupra celor apostaţi datorită nelegiuirii lor.
Lipsă de loc. Vezi comentariul la cap. 7,32.