12:1 Tu eşti prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuşi să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propăşeşte calea celor răi, şi toţi mişeii trăiesc în pace?
Ca să nu mă cert cu Tine. Ieremia apare ca nespus de nedumerit de continua prosperitate a celor nelegiuiţi. Deşi în inimă este convins că Dumnezeu este ,,drept”, el nu poate pune întru totul de acord concepţia sa despre Dumnezeu cu faptele experienţei omeneşti. Şi alţi sfinţi s-au frământat cu aceeaşi problemă, de exemplu Iov (Iov 21,7-13) şi David (Psalmi 73,1-12; vezi Introducerea la Psalmi 73). Dacă, după cum pare probabil, Ieremia 12 se încadrează cronologic între cap. 11 şi 13, Ieremia se poate că încă mai era tulburat de duşmănia şi uneltirea semenilor din Anatot.
Propăşirea. Literal, ,,tihniţi”, sau ,,liniştiţi”.
12:2 I-ai sădit, au prins rădăcină, cresc, fac rod. Ce-i drept, eşti aproape de gura lor, dar departe de inima lor!
I-ai sădit. Vezi cap. 11,17.
Au prins rădăcină. O figură de stil care exprimă situaţia prosperă a celor răi.
Inima. Sau ,,Rărunchii” [KJV]. Aceste organe erau socotite a fi sediul emoţiilor, de unde, prin ,,rărunchi” erau înţelese ,,simţămintele lăuntrice” (vezi Psalmi 26,2).
12:3 Totuşi, Tu, Doamne, mă cunoşti, mă vezi, îmi cercetezi inima şi vezi că este cu Tine. Ia-i ca pe nişte oi, care trebuie tăiate, şi pregăteşte-i pentru ziua măcelului!
Tu, Doamne. Încrezător că Dumnezeu are cunoştinţă de sinceritatea sa, Ieremia aşteaptă ca Dumnezeu să-l răzbune.
Oi, care trebuie tăiate Vezi cap. 11,19. Ieremia cere pentru duşmanii săi pedeapsa pe care iei intenţionau să i-o aplice lui.
Pregăteşte-i. Ebr. qadash, deseori tradus prin ,,a sfinţi”, aici în mod vădit înseamnă ,,a fi pus deoparte” sau ,,a fi hotărât pentru”.
12:4 Până când să se jelească ţara, şi să se usuce iarba de pe toate câmpiile? Pier vitele şi păsările din pricina răutăţii locuitorilor. Căci ei zic: El, (Ieremia) n-are să ne vadă sfârşitul!
N-are să ne vadă sfârşitul. LXX zice: ,,Nu vede căile noastre.”
12:5 Dacă alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai? Şi dacă nu te crezi la adăpost decât într-o ţară liniştită, ce vei face pe malurile îngâmfate ale Iordanului?
Dacă alergând. Sau ,,a alergat”. Dumnezeu îi cere lui Ieremia să-şi compare micile întristări cu necazurile mult mai mari ale altora, sau cu necazurile mult mai mari care vor veni peste el.
Cei ce aleargă pe picioare. O figură de stil reprezentând vicisitudinile obişnuite ale vieţii, în comparaţie cu ,,caii” sau ,,călăreţii”, ce reprezintă situaţiile mai dificile. De la omul de rând se poate aştepta ,,să ţină pasul” cu semenii săi, dacă însă oboseşte când se ia la întrecere cu cei care aleargă pe jos, cum ar putea el să facă faţă sarcinii mult mai grele de ,,a ţine pasul” cu caii? Învăţătura dată profetului din vechime ar putea să se potrivească fiecăruia astăzi. Dacă neglijăm sarcinile mici din viaţă, cum am putea face faţă răspunderilor mai mare care vin? Dacă nu putem suporta necazurile mai mici ale vieţii, cum vom putea face faţă îngrozitoarelor dureri adânci care ar fi să vină? Şi la urmă, dacă nu izbutim să facem faţă cu credinţă şi încredere la situaţiile zilei de azi, cum vom putea fi în stare să ţinem piept greutăţilor celor mai de nesuportat şi amăgirilor celor mai copleşitoare ce vor veni asupra noastră în cursul ,,timpului strâmtorării” (vezi GC 621, 622)?
Îngâmfate. Ebr. ga’on, ,,înalt”, ,,evidenţiere”, sau ,,mândrie”. Traducerea obişnuită a lui ga’on în VT este ,,mândrie”. Se pune întrebarea ce anume se înţelege aici prin expresia ,,mândria Iordanului”, sau ,,înălţimea Iordanului”. Unii consideră că se face referire la ,,apele înalte ale Iordanului” denotând revărsarea fluviului în vremea secerişului (vezi Iosua 3,15; 1Cronici 12,15). Alţii sunt de părere că se face referire la ,,copacii înalţi ai Iordanului”, care, împreună cu tufele lor şi trestiile de sub ei alcătuiesc o junglă sau ,,un hăţiş” locuit de lei şi alte animale sălbatice (vezi Ieremia 49,19; Zaharia 11,3. Indiferent dacă ,,îngâmfarea” Iordanului este ,,potopul” sau ,,hăţişul”, este clar contrastul dintre acesta şi ,,ţara liniştită”.
12:6 Căci chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău te vând, ei înşişi strigă în gura mare după tine. Nu-i crede când îţi vor spune vorbe prietenoase.
Fraţii tăi. Fie familia apropiată a lui Ieremia, fie oamenii din Anatot care erau ,,fraţii” lui Ieremia în sacra slujbă a preoţiei (vezi comentariul la cap. 1,1; comp. cap. 11,23).
12:7 Mi-am părăsit casa, şi Mi-am lăsat moştenirea, Mi-am dat pe iubita Mea în mâinile vrăjmaşilor ei.
Casa mea. Desigur că expresia se referă mai degrabă la izraeliţi decât la Templu, după cum este arătat de partea următoare (vezi Osea 8,1; 1Timotei 3,15; Evrei 3,6). Fără îndoială, cel care vorbeşte este Domnul, nu Ieremia.
Lăsat. Cuvântul ebraic folosit aici pune accentul pe lipsa atenţiei sau grijii în continuare faţă de persoana sau lucrul ,,lăsat”.
12:8 Moştenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure, a mugit împotriva Mea; şi de aceea o urăsc.
Verset ce nu a fost comentat.
12:9 A ajuns oare moştenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriţă, în jurul căreia se strâng păsările de pradă? Duceţi-vă, şi strângeţi toate fiarele câmpului, şi aduceţi-le ca s-o mănânce!
Moştenirea mea. În ebraică versetul acesta este o întrebare: ,,Moştenirea mea este pentru mine o pasăre pestriţă?” Păsările de care este vorba în v. 9 sunt păsări de pradă.
12:10 Un mare număr de păstori îmi pustiesc via, îmi calcă ogorul în picioare; ogorul meu cel plăcut îl prefac într-un pustiu părăsit.
Păstori. Conducătorii oştilor năvălitoare sunt comparaţi cu păstorii ale căror turme au prăpădit recolta (vezi cap. 6,3).
12:11 Îl pustiesc, şi el stă trist şi pustiit înaintea mea. Toată ţara este pustiită, căci nimeni nu ia seama la ea.
Pustiesc. Întreita repetare a ideii vine să sporească în mod vădit puterea tabloului. Nimeni nu ia seama la ea. O expresie ce denotă indiferenţa, un păcat care face şi mai copleşitoare nelegiuirea izraeliţilor (vezi Isaia 42,25; 57,1.11).
12:12 Peste toate înălţimile pustiei vin pustiitori, căci sabia Domnului mănâncă ţara de la un capăt la altul; şi nimeni nu-i lăsat în pace.
Sabia Domnului. Numită astfel deoarece puterea militară a Babilonului în timpul lui Nebucadneţar a fost unealta folosită pentru a executa planul divin de pedepsire a poporului lui Dumnezeu (vezi comentariul la Deuteronom 32,41; comp. Isaia 7,20; 10,5.6).
Pace. Vezi comentariul la cap. 6,14.
12:13 Au semănat grâu, şi seceră spini, s-au ostenit fără folos. Să vă fie ruşine de ce culegeţi, în urma mâniei aprinse a Domnului!
Seceră spini. Mai bine forma ultimă.
De ce culegeţi. Ebr. tehi’oth, ,,produse” sau ,,sporuri”, adică recolta solului.
12:14 Aşa vorbeşte Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, care se ating de moştenirea pe care am dat-o poporului Meu Israel: Iată, îi voi smulge din ţara lor, şi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor.
Vecinii mei cei răi. Edomiţii, moabiţii, amaleciţii, filistenii şi alte neamuri înconjurătoare care s-au bucurat de căderea lui Iuda şi l-au atacat când era slab (vezi 2Regi 24,1.2).
Îi voi smulge. În vremea robiei lor neamurile acestea păgâne urmau să sufere pedeapsa asemănătoare cu aceea a lui Iuda (vezi cap. 25,15-29).
12:15 Dar după ce-i voi smulge, voi avea iarăşi milă de ei, şi-i voi aduce înapoi pe fiecare în moştenirea lui, şi pe fiecare în ţara lui.
Verset ce nu a fost comentat.
12:16 Şi dacă vor învăţa căile poporului Meu, dacă vor jura pe Numele Meu, zicând: Viu este Domnul! cum au învăţat pe poporul Meu să jure pe Baal, atunci vor fi fericiţi în mijlocul poporului Meu.
Vor pune Numele Meu. Dacă un neam păgân avea să se întoarcă la Iehova, Dumnezeul lui Israel, neamul acela avea să fie ,,aşezat statornic în mijlocul” poporului Său, adică să fie considerat ca aparţinând Domnului. Planul lui Dumnezeu era ca aceste neamuri să se întoarcă la El şi să fie adăugate la poporul Său, Israel.
12:17 Dar dacă nu vor asculta nimic, voi nimici cu desăvârşire pe un astfel de popor, îl voi nimici şi îl voi pierde, zice Domnul.
Voi nimici. Sau ,,Smulge şi nimici”. Atât neamurilor cât şi fiecărui ins în parte le este dat un timp de probă, iar când timpul acesta este trecut, neamul care nu se pocăieşte va cădea sub mânia lui Dumnezeu (vezi PK 364).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1 5T 397
3 FE 348