5:15 Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
Rugăciunea făcută cu credinţă. [,,Rugăciunea credinţei”, KJV]. Vezi comentariul de la cap. 1,6. Lipsa credinţei este un obstacol în calea vindecării (vezi comentariul de la Marcu 6,5), la fel cum este şi în calea mântuirii (vezi comentariul de la Efeseni 2,8). Un om al credinţei se încrede în înţelepciunea şi iubirea divină şi caută să se ,,încadreze în planul lui Dumnezeu şi să-l împlinească” (MH 231). De aceea, rugăciunea făcută cu credinţă poate fi înălţată doar de omul care se distinge prin credinţa sa.
Mântui. Gr. sozo, ,,a salva de la pieire”, ,,a vindeca”, ,,a izbăvi”. În Noul Testament sunt relatate cazuri de vindecare bruscă şi miraculoasă (vezi Matei 9,22; Marcu 6,56; Faptele Apostolilor 3,7; 14,8–10). Totuşi trebuie observat că nu fiecare om credincios şi devotat lui Dumnezeu a fost vindecat de boala lui fizică (vezi comentariul de la 2 Corinteni 12,7–10; compară cu MH 230). Aşadar declaraţia lui Iacov poate fi înţeleasă astfel: ,,Rugăciunea făcută cu credinţă îl poate însănătoşi pe bolnav, dacă Domnul socoteşte că aceasta e cel mai bine pentru el”. Vindecarea ca răspuns la rugăciune poate fi imediată sau poate fi un proces treptat. Ar putea veni direct printr-un act divin care depăşeşte cunoştinţa mărginită a omului cu privire la legile naturale sau ar putea veni indirect – şi treptat – prin călăuzirea divină în aplicarea remediilor. Acesta din urmă este şi el un răspuns la rugăciune ca şi primul, şi este tot o manifestare a iubirii, înţelepciunii şi puterii divine. Creştinul matur îşi va da seama că iubirea şi înţelepciunea divină, cel puţin de obicei, nu ia măsuri supranaturale pentru ceea ce poate fi săvârşit prin mijloace naturale, prin aplicarea inteligentă a principiilor ştiinţifice cunoscute.
Păcate. Adică mai ales păcate care, cel puţin în parte, se poate să fi cauzat boala (vezi comentariul de la Marcu 2,5). Pentru a fi sinceră, rugăciunea trebuie să fie însoţită de mărturisirea păcatelor cunoscute şi de intenţia de a trăi fără rezerve conform voinţei lui Dumnezeu. Când e făcut lucrul acesta, abaterile conştiente de la legile date pentru o vieţuire sănătoasă sunt iertate pe temeiul harului divin şi a hotărârii bolnavului ca de aici înainte să trăiască în armonie cu principiile sanitare cunoscute (vezi comentariul de la 1 Ioan 1,9). Dacă l-ar vindeca pe bolnav fără consimţământul acestuia de a părăsi practicile nesănătoase şi păcătoase, Dumnezeu nu ar face altceva decât să încurajeze păcatul (vezi MH 227).