5:14 Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
Bolnav. Şi anume bolnav fizic. În v. 13 s-a făcut referire la suferinţe şi greutăţi în general.
Să cheme. Bolnavul este încurajat să ia iniţiativa unei adunări speciale de rugăciune.
Prezbiterii. Gr. presbuteroi (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 11,30).
Roage. Deşi ,,trebuie să se roage necurmat” (vezi comentariul de la Luca 18,1), creştinii ar trebui să simtă o nevoie sporită de rugăciune atunci când sunt bolnavi. Adesea în timpul bolii nădejdea şi încrederea scad. De aceea, Domnul Hristos vrea ca slujitorii Lui să aducă balsamul Său vindecător şi iubirea Sa încurajatoare. Adevărata rugăciune este o manifestare a străduinţei omului de a înţelege planul lui Dumnezeu şi de a coopera cu El (vezi comentariul de la Matei 6,8; Luca 11,9).
Ungându-l. Gr. aleipho, ,,a unge”, ,,a da cu unsoare”, ,,a frecţiona” (compară cu Marcu 6,13, unde aleipho este folosit tot pentru ungerea ,,cu untdelemn” a bolnavilor).
Este foarte sigur că biserica primară nu ataşa nici o eficacitate sacramentală ceremoniei ungerii, deşi mai târziu ea a folosit presupusul ,,untdelemn sfânt” ca un înlocuitor pentru magia păgână, într-o încercare de a-l vindeca pe bolnav. În secolul al VIII-lea acest pasaj din Scriptură ajunsese să fie folosit în sprijinul practicii pe care catolicii astăzi o numesc ungerea extremă, sau ultimul ritual al bisericii pentru muribund. Conciliul de la Trent, în a patrusprezecea sesiune, în 1551, a declarat oficial că aici Iacov susţine eficacitatea sacramentală a untdelemnului.
Numele Domnului. Oamenii sunt numai instrumentele, miracolul refacerii sănătăţii şi iertarea păcatelor sunt săvârşite în Numele Domnului Isus Hristos (vezi Marcu 16,17; vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 3,16). Serviciul complet, incluzând ungerea cu untdelemn şi înălţarea rugăciunii, trebuie să fie realizat în armonie cu voia Domnului.
Rugăciunea, indiferent de scopul pentru care e înălţată, este ceva serios, deoarece implică faptul că un om e sincer dispus să conlucreze cu Dumnezeu şi să asculte de poruncile Lui. Lipsa sincerităţii complete anulează orice rugăciune (vezi comentariul de la Psalmi 66,18). În consecinţă, membrul bolnav nu se poate aştepta să primească binecuvântarea lui Dumnezeu decât dacă dă pe faţă intenţia sinceră de a părăsi practicile care poate, cel puţin în parte, i-au pricinuit boala şi de a trăi în armonie cu legile sănătăţii.
În plus, cererile trebuie făcute în armonie cu voia lui Dumnezeu, deoarece nimeni nu ştie ce este cel mai bine pentru celălalt (vezi comentariul de la Romani 8,26). Unele dintre cele mai necesare şi mai preţioase lecţii ale vieţii sunt învăţate prin suferinţă (compară cu Evrei 2,10), şi de aceea s-ar putea ca, deşi nu Dumnezeu aduce suferinţa (vezi comentariul de la Iacov 1,13), El să considere că e mai bine să o permită pentru multă vreme (vezi MH 230). Aşadar, rugăciunea pentru bolnav ar trebui făcută cu supunere şi credinţă, cu o încredere liniştită într-un Părinte ceresc înţelept, care ştie ce este cel mai bine şi care nu greşeşte niciodată. Fiecare rugăciune creştină inteligentă va cuprinde cuvintele de supunere: ,,Facă-se voia Ta” (vezi comentariul de la Matei 6,10; Iacov 4,15; compară cu MH 229–231).