4:4 Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
Preacurvare. Adică cei care sunt necredincioşi legământului conjugal. Unii consideră că aici Iacov vorbeşte despre adulter într-un sens figurat, adică apostazie faţă de credinţa în Dumnezeu (vezi comentariul de la Ezechiel 16,15 şi de la 2 Corinteni 11,2). Totuşi, se pare că persoanele cărora li se vorbeşte în Iacov 4,1–5 se considerau membri ai bisericii şi, cu toate acestea, practicau păcate ordinare. De aceea deducem că Iacov s-ar putea să vorbească despre adulterul propriu-zis. Oricum ar fi, prin favoritismul lor faţă de cei ,,bogaţi” (vezi comentariul de la cap. 2,1–13), prin neglijarea faptelor creştineşti (vezi comentariul de la cap. 2,14–26), prin vorbirea lor pripită şi necugetată (vezi comentariul de la cap. 3,1–10), prin ,,pizma amară şi duhul de ceartă” (vezi comentariul de la cap. 3,14–18) şi prin ,,pofta” lor neînfrânată pentru lucrurile interzise (vezi comentariul de la cap.4, 1–3), aceşti membri ai bisericii dovedeau că nu se purtau altfel decât cei din ,,lume” (vezi comentariul de la cap. 1,7).
Nu ştiţi. Din cauza cunoştinţei pe care o aveau din Vechiul Testament şi din cuvintele Domnului Hristos, ei ar fi trebuit să ştie mai bine. Prietenia lumii. Adică prietenia cu lumea. Scopul principal al celor din lume este satisfacerea dorinţelor personale. Evanghelia îi cheamă pe oameni la o viaţă de slujire. Între spiritul şi practica
,,lumii” şi acelea ale bisericii trebuie să fie o diferenţă uriaşă (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,15). Vrăjmăşie. Adică vrăjmăşie din partea omului, faţă de Dumnezeu. Cine. Indiferent dacă sunt sau nu înscrişi în registrul bisericii, cei stăpâniţi de interesul personal rămân sub condamnarea lui Dumnezeu. Vrea. Gr. boulomai, ,,a intenţiona”. Inima vrea puternic să-şi împlinească o anumită plăcere lumească.
Prieten cu lumea. Când cei care şi-au mărturisit credincioşia faţă de Dumnezeu tânjesc în continuare să îşi împlinească poftele personale, aşa cum le oferă lumea, atunci inima lor nu mai este întreagă a lui Dumnezeu. Supunerea lor ,,se îndoieşte” (vezi cap. 1,6) şi este nestatornică (conf. v. 8). A-L servi pe Dumnezeu nu poate să fie un interes printre multe altele, deoarece vieţuirea creştină nu se împacă cu lumea aceasta (vezi comentariul de la Matei 6,24).
Vrăjmaş. Compară cu 1 Ioan 2,15.