4:2 Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi, şi vă luptaţi; şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.
Voi poftiţi. Gr. epithumeo, ,,a tânji cu pasiune”. Vezi cap. 1,14. Interesul personal, dacă nu este ţinut în frâu, se dezvoltă până ajunge călcarea poruncii a zecea (vezi Exodul 20,17).
Nu aveţi. Un om lacom niciodată nu este mulţumit cu ce are.
Ucideţi. Aici Iacov aminteşte adevărul, recunoscut în general, că pasiunea neînfrânată pentru satisfacerea plăcerii personale duce adesea la ucidere (vezi Matei 5,22). El nu vrea neapărat să spună că printre destinatarii epistolei sale erau unii vinovaţi de omor. Unii comentatori ar schimba punctuaţia acestui verset astfel: ,,Poftiţi şi pentru că nu aveţi, ucideţi; pizmuiţi, dar nu izbutiţi să căpătaţi, aşa că vă certaţi şi vă luptaţi”. Înaintea lui Dumnezeu ura este un păcat tot atât de grav ca şi omorul (vezi comentariul de la Matei 5,22).
Nu izbutiţi să căpătaţi. Oricare ar fi rezultatul forţei şi al violenţei, adevărata fericire şi satisfacţie nu sunt atinse. Vă certaţi şi vă luptaţi. [,,Vă luptaţi şi vă războiţi”, KJV]. Vezi comentariul de la v. 1. Pentru că adevărata satisfacţie nu este găsită, cearta continuă neîncetat.
Nu cereţi. Pentru a obţine ceea ce doresc, aceşti certăreţi se bazează pe propriile lor eforturi, în loc de a depinde de Dumnezeu pentru a primi ce este mai bun pentru ei. Dumnezeu a pus în inima omului dorinţe legitime şi nevoi fundamentale (vezi comentariul de la cap. 1,15) şi, în parte, fericirea depinde de satisfacerea acestor dorinţe date de Dumnezeu. Când oamenii încearcă să-şi satisfacă aceste dorinţe pe căi nelegitime, vor avea parte în mod sigur de dezamăgire, invidie şi ceartă. Pentru că neglijaseră rugăciunea, aceşti credincioşi nu lucrau în armonie cu planul lui Dumnezeu pentru adevărata lor fericire. Rugăciunea implică faptul că un om este dispus să accepte ceea ce Dumnezeu este dispus să îi ofere.