2:25 Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?
Tot aşa. Pentru a ilustra mai bine principiul credinţei dovedite de fapte bune, Iacov aminteşte de încă un binecunoscut incident din Vechiul Testament. Învăţătura este asemănătoare cu cea luată din experienţa lui Avraam, deşi actul suprem al credinţei se deosebeşte de cel al patriarhului.
Rahav. Vezi comentariul de la Iosua 2,1; Evrei 11,31. Avraam era vestit pentru evlavie; Rahav, pentru imoralitate. Credinţa lui Avraam era cu mult anterioară momentului în care l-a adus jertfă pe Isaac; Rahav nu Îl cunoştea demult pe Dumnezeu. Dar amândoi şi-au dovedit credinţa neţinând seama de siguranţa personală şi acceptând fără şovăire planul lui Dumnezeu. Iacov arată că atât cel mai onorat dintre credincioşi cât şi cea mai dispreţuită dintre păgâne au fost socotiţi neprihăniţi prin credinţa manifestată în fapte.
Socotită … neprihănită. [,,Îndreptăţită”, KJV]. Vezi comentariul de la v. 21. Rahav a fost gata să împărtăşească soarta poporului lui Dumnezeu şi şi-a demonstrat credinţa în Dumnezeul lui Israel punându-şi în primejdie viaţa pentru a le salva pe iscoade. Iacov dă de înţeles că dacă şi-ar fi mărturisit credinţa în Dumnezeul lui Israel, dar nu i-ar fi ascuns pe soli, credinţa ei ar fi fost fără rod şi deci moartă.