2:17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
Credinţa. Adică acea ,,credinţă” fără ,,fapte” din v. 14. O astfel de credinţă este doar convingerea intelectuală că anumite doctrine sunt adevărate. Mintea este convinsă din cauza dovezilor copleşitoare din Cuvântul lui Dumnezeu, dar inima rămâne rece şi neconvertită.
N-are fapte. După cum numai prin fapte se poate dovedi că este adevărată dorinţa de bine pentru cei săraci şi lipsiţi, tot aşa şi credinţa nu poate adevărată fără fapte. Credinţa fără fapte bune este credinţă numai cu numele, fără principiul viu care să controleze inima (compară cu Romani 2,13; 1 Corinteni 13).
Moartă. Ca şi un cadavru, credinţa fără fapte poate să se asemene cu cea adevărată, dar este fără viaţă. După cum o viţă-de-vie moartă nu poate aduce roade, credinţa moartă nu produce fapte creştineşti veritabile. Amândouă sunt lipsite de valoare.
În ea însăşi. Iacov nu compară credinţa cu faptele, ci o credinţă adevărată cu o credinţă moartă. Credinţa moartă are convingerea existenţei lui Dumnezeu, dar se va dovedi fără folos, deoarece această convingere mentală nu îl face pe om în stare să slujească. Pe lângă faptul că e fără de valoare în viaţa aceasta, credinţa aceasta moartă nu poate să-l mântuiască pe cel care o are (vezi comentariul de la v. 14).