2:14 Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?
Fraţii mei. Vezi versetele 1 şi 5 ; vezi comentariul de la capitolul 1,2.
Ce-i foloseşte? Literal, ,,Ce folos?”, adică pentru mântuire. Aici apostolul trece la un alt aspect al datoriilor practice ale ,,religiei curate” (vezi comentariul de la cap. 1,27). Probabil că unii membri ai bisericii (cap. 2,1–13) îşi scuzau respectul faţă de cei bogaţi făcând apel la folosirea greşită a legii iubirii. Se pare că alţii (v. 14–26) îşi scuzau lipsa faptelor bune susţinând că aveau ,,credinţă”.
Credinţă. Gr. pistis, ,,convingere”, ,,încredere” (vezi comentariul de la Evrei 11,1). Se pare că membrul cu pricina susţinea că poate să existe credinţă fără fapte, în timp ce Iacov declară că acea ,,credinţă” care nu are ca rezultat ,,fapte” bune nu are nici o valoare. Credinţa adevărată este dovedită prin faptele pe care le produce, nu prin simpla mărturisire personală. Cel care pretinde că are ,,credinţă” fără ,,fapte” poate fi comparat cu omul care crede că este religios (compară cu Iacov 1,26), dar nu dă pe faţă ,,religiunea curată şi neîntinată”.
Fapte. În capitolele 1 şi 2 apostolul a subliniat importanţa faptelor creştineşti. Acum el îi confruntă direct pe cei care, deşi mărturisesc că sunt creştini, neglijează ,,religiunea curată” (vezi cap. 1, 27). Aici, la fel ca în scrierile lui Pavel (vezi comentariul de la Romani 2, 6–10), Iacov subliniază atât necesitatea credinţei cât şi a faptelor. Faptele devin parte a unei vieţi convertite – acele fapte care izvorăsc spontan din credinţă.
Poate oare credinţa? Literal, ,,poate credinţa fără fapte?” Din versiunea greacă reiese că Iacov aşteaptă un răspuns negativ: ,,Nu, sigur că nu”. Credinţa care nu-şi găseşte expresia în fapte bune nu va salva pe nimeni, şi nici faptele bune fără credinţă adevărată (vezi comentariul de la Romani 3,28).