1:2 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,
Fraţii mei. Apostolul dă pe faţă chiar de la început afecţiunea pe care o simte cu cititorii săi. Aceasta dă la iveală natura constructivă a îndemnurilor sale cu privire la problemele zilnice ale vieţii. De-a lungul epistolei Iacov foloseşte forma aceasta de adresare de cincisprezece ori, în medie o dată la fiecare şapte versete, într-un efort evident de a sublinia prietenia creştină care leagă inima sa cu a lor.
Priviţi. [,,Socotiţi”, KJV]. Sau ,,consideraţi”, ,,apreciaţi”, ,,gândiţi”. Este privilegiul şi datoria creştinului să aibă o atitudine inteligentă faţă de încercările şi necazurile care îi asaltează cărarea lui. El trebuie să observe că Dumnezeu permite asemenea experienţe (vezi Iov 42,5; Psalmi 38,3; 39,9; Matei 6,13; Romani 8,28).
O mare bucurie. Adică bucuria curată, neîntinată. Pentru creştinul matur, încercările şi necazurile vieţii nu trebuie să-i aducă dezamăgire sau descurajare. Creştinul suferă toate acestea cu nădejde şi credinţă, ,,ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Evrei 11,27). Bucuria şi curajul creştin sunt bazate nu pe elemente exterioare – care pot fi adesea cât se poate de descurajatoare –, ci pe credinţa în providenţa lui Dumnezeu şi pe o înţelegere inteligentă în conducerea Sale. Curentele filozofice cu privire la viaţă, fie ele religioase sau seculare, l-ar putea pregăti pe om să întâmpine necazul aşa cum o face un filozof, dar nu cu răbdare şi calm; creştinismul însă îi învaţă pe oameni cum să fie bucuroşi în asemenea împrejurări, printr-o înţelegere inteligentă a cauzelor suferinţei şi prin credinţa în Dumnezeu.
Când treceţi. Că orice creştin se poate aştepta la ,,încercări” în mod periodic este evident din cuvântul ,,când” sau, mai literal, ,,ori de câte ori”. Cuvântul ,,cădeţi” (KJV) nu reflectă în mod necesar decădere spirituală, ci înseamnă doar a da piept cu încercările (compară cu Luca 10,30; Faptele apostolilor 27,41). Astfel de situaţii sunt de obicei necăutate, neaşteptate şi nedorite. În plus, ,,încercările” la care se referă aici Iacov par să constituie obstacolele majore care ar putea uşor copleşi pe cineva a cărui minte nu se ,,încrede” în Dumnezeu (vezi Isaia 26,3.4).
Felurite. Felurite sunt ,,încercările” la care sunt supuşi oamenii – îndeosebi creştinii.
Încercări [,,Ispite”, KJV]. Gr. peirasmoi, ,,probe”, ,,încercări”, ,,suferinţe”, ,,necazuri”, ,,ispitiri [la păcate]” (vezi Matei 6,13; compară cu Matei 4,1). Cuvântul peirasmoi înseamnă suferinţe, ca de pildă boli, persecuţie, sărăcie şi nenorocire. Încercările, indiferent dacă sunt aduse de Satana pentru a ispiti cineva la păcat, sau numai de a-l supăra şi a-l hărţui, sunt totdeauna o testare a experienţei creştine.
Prea adesea chiar şi cei mai serioşi creştini dau greş în a înţelege lucrarea suferinţei şi a ispitei în formarea caracterului şi, drept urmare, nu numai că nu reuşesc să profite de pe urma acestora, aşa cum ar putea, dar îşi şi fac viaţa mai grea şi pierd comuniunea cu Dumnezeu, pe care altminteri ar putea să o aibă. Nu există suferinţă în viaţă, oricât de amară şi de descurajatoare, care să nu contribuie, prin harul lui Hristos, la creşterea spirituală, să nu ne aducă mai aproape de Dumnezeu şi să nu îmbogăţească înţelegerea cu privire la iubirea Lui pentru noi. Pavel este un exemplu clasic de felul cum poate un creştin să transforme fiecare înfrângere în biruinţă (vezi comentariile de la 2 Corinteni 2,14; 4,8–11; 12,7–10). În ce priveşte o analiză mai completă a atitudinii creştinului faţă de încercări şi suferinţe în general, vezi comentariul la Psalmul 38,3.