1:25 Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.
Adânci privirile. Aici începe aplicarea ilustraţiei cu ,,oglinda” (v. 24).
Legea. Poate că se face referire la învăţătura Domnului Hristos cu privire la Lege, din Predica de pe Munte (vezi comentariul de la Matei 5,17.18). De asemenea este evidentă paralela cu ceea ce spune Pavel cu privire la ,,lege” (vezi comentariul de la Romani 2,12; 7,12). În capitolul 2 Iacov pune semnul egalităţii între ,,lege” şi Decalog (v. 10, 11), şi se pare că şi aici se referă tot la acesta (vezi GC 466). Alt loc din Biblie unde se declară că ,,legea” este ,,desăvârşită” este Psalmi 19,7. ,,Legea desăvârşită” poate fi comparată cu ,,Cuvântul adevărului” (Iacov 1,18) şi cu ,,Cuvântul sădit” (v. 21), a cărui ,,împlinire” este o veritabilă viaţă de creştin. ,,Legea” este o descriere a caracterului lui Dumnezeu – adevăratul standard al neprihăniri – şi arată care este legătura cuiva cu Dumnezeu şi cu semenii săi. ,,Legea” deci devine o ,,oglindă” cu ajutorul căreia omul îşi poate cântări motivele şi faptele.
Desăvârşită. Vezi comentariul la Matei 5,48; Iacov 1,4.
Slobozeniei. Călcătorului de lege i se pare că aceasta îi îngrădeşte libertatea. Moto-ul ,,Ascultarea de lege înseamnă libertate” este des întâlnită pe pereţii sălilor de judecată şi este vrednic de ţinut minte de orice creştin. Când, prin harul lui Dumnezeu, omul ia jugul Mântuitorului (Matei 11,28–30), el găseşte că legea este în acord cu cele mai de seamă interese ale lui şi aduce cea mai înaltă fericire (vezi DA 329). Apoi începe să considere că voia lui Dumnezeu este libertate, iar păcatul robie. Apostolul prezintă legea morală ca norma infailibilă a datoriei (vezi comentariul de la cap. 2,12). Când recunoaştem defectele caracterului pe care ni le arată ea şi venim la Domnul Hristos pentru iertare, descoperim că legea deschide calea spre adevărata libertate, deoarece libertatea cea mai de seamă este independenţa faţă de păcat. Totuşi păzirea legii, fie morală, fie ceremonială, ca un mijloc de îndreptăţire, face din ea un jug al robiei (vezi Vol. VI, pag. 933–935; vezi comentariul de la Galateni 2,16).
Stărui. Numai pentru aceia care ,,caută” mai întâi ,,împărăţia lui Dumnezeu” (vezi comentariul de la Matei 6,33) va fi legea o cale spre ,,libertate”. Ea aduce libertate numai acelora care, prin harul lui Dumnezeu, se obişnuiesc să reflecte caracterul Domnului Hristos (vezi comentariul de la Ioan 8,31–36).
Împlinitor cu fapta. Legea lui Dumnezeu îndrumă şi motivează pentru trăirea unei adevărate vieţi creştineşti. În felul acesta creştinul va face fapte demne de numele său. Fiecare om va fi judecat în cele din urmă ,,după faptele lui” (Romani 2,6), şi numai ,,legea” îi oferă omului un etalon sigur cu care să-şi măsoare faptele (vezi comentariul de la Romani 2,6.13).
Fericit. [,,Binecuvântat”, KJV]. Nu există limită a ,,binecuvântărilor” care se revarsă asupra acelora care se predau pe deplin voinţei lui Dumnezeu (vezi Psalmi 1,1–3; Matei 19,29).
În lucrarea lui. Literal, ,,în fapta lui”. El va fi binecuvântat chiar în ascultarea de Legea lui Dumnezeu (vezi Psalmi 19,11). Ascultarea în sine nu este sursa binecuvântării, deoarece aceasta ar însemna că omul poate obţine neprihănirea prin fapte; ci împlinirea voinţei lui Dumnezeu înlătură barierele care altfel îl despart de binecuvântarea divină.