1:17 orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
Orice. Dumnezeu este unica sursă a darurilor spirituale şi fizice, date creştinilor sau necreştinilor.
Ni se dă. Gr. dosis, literal, ,,actul dăruirii”. Orice impuls de a da vine de la Dumnezeu. Este natura lui Dumnezeu să dea (vezi v. 5), iar ca răspuns la exemplul Său şi la îndemnul Duhului Sfânt, oamenii împart unii cu alţii bunurile lor.
Bun. Este puternic contrastul dintre acest cuvânt, care descrie modul în care se raportează Dumnezeu la oameni, şi cuvintele ,,ispitit” şi ,,pofta” din versetele 14 şi 15. Dumnezeu nu le dă oamenilor daruri care să le dăuneze (vezi comentariul de la Matei 7,11).
Dar. Gr. dorema, ,,cadou”, ,,binefacere”, ,,dar”. În Noul Testament cuvântul acesta este folosit doar aici şi la Romani 5,16.
Desăvârşit. Este exclus orice element al răului.
De sus. Adică de la Dumnezeu (vezi comentariul de la Ioan 3,3.31). Dumnezeu lucrează prin oameni şi, în măsura în care gândirea lor este corectă, ei dezvăluie o parte a adevărului pe care Dumnezeu doreşte ca omul să-l înţeleagă (compară cu Ed 14).
Pogorându-se. [,,Venind”, KJV]. Acesta este argumentul final al lui Iacov împotriva erorii că Dumnezeu, fie direct, fie indirect, este sursa ispitei. Datorită bunătăţii Sale ,,desăvârşite”, omul poate fi sigur că Dumnezeu nu trimite necazurile, care vin din afară, sau ispitele, care vin dinăuntru.
Tatăl. Aici în sensul de ,,Creator” (vezi Maleahi 2,10; Evrei 12,9; Iov 38,28).
Luminilor. Având în vedere contextul, se pare că aici se face referire la corpurile cereşti (vezi Psalmi 8,3; Amos 5,8). Pentru pământul nostru, cel mai de seamă dintre acestea e soarele, o sursă indispensabilă de binecuvântare pentru lumea noastră. Totuşi, splendoarea corpurilor cereşti e numai o slabă ilustraţie a gloriei lui Dumnezeu, care locuieşte ,,într-o lumină de care nu te poţi apropia” (1 Timotei 6,16). ,,Lumina” este adesea socotită egală cu ,,viaţa”, pentru a oferi înţelegerii omeneşti splendoarea de nedescris a lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Matei 5,14; Ioan 1,4.9).
Nici schimbare. Sursele fizice de lumină variază în intensitate. Chiar şi soarele pare că se schimbă de la răsărit la apus şi de la sezon la sezon. Dar Dumnezeu nu îşi schimbă starea sufletească sau scopul. El este pururea un Dumnezeu neschimbător, pururea doritor să-i salveze pe oamenii din această lume pierdută, prin orice mijloc cu putinţă. Acest lucru este într-un fericit contrast cu dispoziţiile sufleteşti capricioase şi schimbătoare atribuite zeilor păgâni.
Umbră de mutare. Nu numai că la Dumnezeu nu este schimbare, dar nu există nici măcar cea mai slabă scuză plauzibilă pentru ca oamenii să-L acuze de nestatornicie.