1:10 Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii.
Bogatul. Adică ,,[fratele] bogat”, în contrast cu ,,fratele” sărac din versetul 9. Acum Iacov îl încurajează pe creştinul bogat să se bucure în încercările speciale cu care se confruntă el. Biblia nu dă nicăieri de înţeles că averea în sine este un păcat sau că un om bogat nu poate fi un adevărat urmaş al lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Matei 19,23). Există multe cazuri de creştini buni care sunt bogaţi în cele materiale, deşi cu siguranţă că aceştia nu sunt atât de mulţi ca cei săraci în bunurile lumii acesteia. Totuşi, Scriptura arată clar că bogăţiile sunt o mare primejdie în calea unei experienţe creştine veritabile (vezi comentariul de la Matei 6,19–21; Luca 12,13–22).
Cu smerirea lui. [,,Cu ceea ce este smerit”, KJV]. Unii comentatori consideră aceste cuvinte strict paralele cu ,,înălţarea lui” (v. 9). Astfel, săracul trebuie să se bucure de privilegiile spirituale pe care le are, atât prezente cât şi viitoare, iar bogatul trebuie să se bucure de smerirea lui creştină şi de ocara lumii, şi nu de bunurile sale materiale. Cu alte cuvinte, bogatul trebuie să se bucure de faptul că, deşi acum e dispreţuit ca membru al unei secte persecutate, cândva va fi înălţat ca membru al împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu. În versetele 9 şi 10 Iacov subliniază faptul că, indiferent de împrejurările materiale, fratele creştin, fie că este bogat, fie că e sărac, va găsi motive să se bucure de avantajele credinţei creştine.
Alţii cred că Iacov vorbeşte despre cazurile frecvente în secolul I, când bogaţii care se converteau la creştinism îşi pierdeau astfel bunurile materiale. Bogatul convertit găsea multe ocazii să-şi folosească bunurile materiale. Soarta altora din biserică, care devenind creştini îşi pierdeau orice mijloc de a-şi câştiga existenţa, îi dădea prilejul să împartă cu ei bogăţia. Lucrarea misionară a apostolilor, care era nemaipomenită, chiar fiind comparată cu cea de azi, cerea sprijin financiar, iar membrii bogaţi ai bisericii colaborau în acest sens. Fără îndoială că erau mulţi care îşi foloseau averea pentru a veni în ajutorul fraţilor de credinţă (compară cu AA 105). Prin urmare, bogatul creştin era martor al diminuării averii sale. Dar putea să se bucure de privilegiul de a-şi folosi bunurile pentru înaintarea lucrării Domnului Hristos, chiar dacă aceasta însemna pierderea siguranţei materiale şi un trai mai umil. Acest simţ al isprăvniciei dovedit de creştinii din biserica primară cu privire la lucrurile care le fuseseră încredinţate de Dumnezeu, este un exemplu valoros pentru creştini de astăzi care sunt binecuvântaţi din punct de vedere material.
Va trece. Bogatului i se aminteşte că va veni ziua când va muri. Atunci toate bunurile materiale pe care le-a adunat cu atâta sârguinţă vor trece în posesia altuia. Creştinul bogat are o vede cum stau lucrurile în realitate şi se bucură de privilegiul pe care îl are, de a-şi împărţi singur bogăţiile înainte de moarte (vezi comentariul la v. 10), chiar dacă făcând aşa poate trece prin greutăţi economice şi i se vor aduce reproşuri.
Bogăţiile sunt atrăgătoare, dar, ca şi floarea, ele sunt fragile şi trecătoare, iar omul care se încrede în averea sa va pieri o dată cu ea, fără să-şi fi asigurat cel mai de preţ bun, viaţa veşnică. În felul acesta, fratele care posedă bogăţii trebuie să reflecte asupra pasajelor din Scriptură care avertizează împotriva încrederii în cele materiale, care pot să dispară repede (vezi comentariul la Matei 6,19; Luca 12,16–21). Creştinul trebuie să îşi fixeze ochiul credinţei lui asupra bogăţiei spirituale din viaţa aceasta şi asupra bogăţiilor veşniciei (vezi comentariul la Matei 19,29).
Floarea ierbii. Iacov foloseşte o ilustraţie din Vechiul Testament (vezi Isaia 40,6) pentru a scoate în evidenţă cât de trecătoare este viaţa omului. Compară cu Isaia 51,12, unde se declară că ,,fiul omului” va ,,trece ca iarba”.