8:19 Dacă vi se zice însă: Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc, răspundeţi: Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?
Dacă vi se va zice. Isaia denunţă aici izvoarele pe care Ahaz şi mulţi din Iuda se sprijineau pentru sfat şi călăuzire.
Cei ce cheamă morţii. Vezi comentariul la Levitic 19,31; Deuteronom 18,11. Prin nelegiuirea lor, copiii lui Israel se depărtaseră de Dumnezeu chiar aşa cum făcuse Saul, aşa că Domnul nu le mai răspundea (vezi comentariul la 1Samuel 28,6). Şi ca şi Saul, poporul se întorsese acum la demoni pentru a primi călăuzire şi ajutor. Spiritismul predomina atunci, ca şi astăzi, având drept rezultat faptul că oamenii se căutau duhurile pentru a obţine călăuzire.
Şoptesc. Ebr. şaphaph, însemnând de obicei ,,a ciripi”, ,,a şopti” (vezi comentariul la Levitic 19,31). Medium-urile vorbeau într-un şoptit bolborosit. Este ceva din ridicol şi dispreţ în aceste cuvinte. Emisarii diavolului adesea recurgeau la născocirile cele mai absurde şi mai degradante pentru a face legătura cu duhurile. Consultând duhurile demonilor, oamenii urmau să ajungă în mod inevitabil la fel cu ele în caracter şi fapte. Satana exercită de fapt un control nelimitat asupra acelora care uită ,,legea” şi ,,mărturia” (Isaia 8,20) preferând soliile mai plăcute ale duhurilor sale rele.
Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Alternativa căutării de îndrumare la intermediarii spiritişti. Era apogeul nebuniei ca Israel să-L părăsească pe Dumnezeu, Autorul vieţii, şi să se predea autorului mizeriei şi al morţii.
Pe cei morţi pentru cei vii? Întrucât ,,cei morţi nu ştiu nimic” (Eclesiastul 9,5), este evident că ei nu pot fi întrebaţi, şi că orice pretenţie de a face aşa ceva este înşelătorie. Omul nu este în stare de o nebunie mai mare decât aceea de a-L părăsi pe viul Dumnezeu şi de a se aşeza sub influenţa autorului morţii. Aceia care refuză adevărul pentru că nu le place, sunt lipsiţi de apărare împotriva minciunilor diavolului (vezi 2Tesaloniceni 2,10.11).