8:14 Şi atunci El va fi un locaş sfânt, dar şi o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului!
Locaş sfânt. Ebr. miqdash, ,,loc sfânt”, ,,sanctuar”. Aceia care se temeau aşa cum se cuvenea de Domnul (vezi comentariul la v. 13) urmau să găsească în El un adăpost faţă de primejdie (vezi comentariul la Psalmi 91,1). Isaia căuta să abată poporul de la cele pământeşti la Dumnezeu. Hristos a fost şi mai este şi astăzi, adevăratul ,,sanctuar” al lui Israel.
O piatră de poticnire. Isus Se referea la Sine ca fiind Stânca (Matei 21,42-44). Pavel cita Isaia 8,14 cu referire la Hristos (Romani 9,33), iar Petru îl aplică şi mai amănunţit (1Petru 2,6-8). În timpul înălţării Templului lui Solomon nu i se putea găsi locul unei pietre uriaşe tăiate din carieră şi transportate pe terenul Templului. Multă vreme ea a stat în drumul constructorilor, nefolosită şi lepădată. În cele din urmă, totuşi, s-a descoperit că aceasta era cea mai însemnată piatră a întregii structuri, piatra unghiulară, şi în cele din urmă a fost aşezată la locul ei de însemnătate vitală (vezi DA 597, 598). Isus este Piatra Unghiulară de multă vreme lepădată a iudaismului.
Pentru aceia care nu L-au cunoscut pe Hristos, El a fost o piatră de poticnire şi de sminteală. El le-a stat mereu în cale, împiedicându-i să-şi împlinească planurile egoiste, oprindu-i de la realizarea intenţiilor lor păcătoase. Piatra aceasta de care ei se tot poticneau nu era altcineva decât însăşi Piatra Unghiulară a cerului însuşi, Cel fără de care viaţa întreagă, bucuria şi pacea pentru lumea aceasta şi pentru univers sunt cu neputinţă.
Cele două case ale lui Israel. Expresia aceasta evidenţiază faptul că Isaia se adresează nu numai lui Iuda, ci şi lui Israel. Atât Iuda cât şi Israel se ridicaseră împotriva Domnului şi a legii Lui, considerându-L mai degrabă o poticnire decât sanctuarul vieţii şi nădejdii ce El făgăduise să fie.
O cursă. Imaginea cu piatra este înlocuită cu aceea a unei curse, pentru a scoate în evidenţă un alt aspect al problemei. Hristos şi solia Lui urmau să fie ca o capcană, sau o cursă, pentru locuitorii nelegiuiţi ai Ierusalimului. Acela care trebuia să fie viaţa, nădejdea şi ocrotirea întregii omeniri urma să Se dovedească a fi o cursă pentru aceia care refuzau să meargă pe căile Lui. Totuşi, numai astfel poate fi păstrată viaţa pe pământ. Dacă nelegiuiţilor li s-ar îngădui să umble nestânjeniţi pe căile lor rele, ei s-ar distruge foarte repede şi pe ei înşişi şi i-ar distruge şi pe toţi locuitorii pământului. Numai punând o stavilă acţiunilor nelegiuiţilor şi fixându-le anumite limite peste care nu le este îngăduit să treacă se face posibilă continuarea vieţii pe pământ. Oricine trăieşte poate mulţumi lui Dumnezeu că El este ca un laţ şi o cursă pentru nelegiuit, pentru că altfel n-ar exista pace sau bucurie, libertate sau nădejde pentru nici unul dintre locuitorii pământului.