Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Isaia

Isaia 8:10


8:10 Faceţi la planuri, cât voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Luaţi la hotărâri cât voiţi, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).

Faceţi la planuri. Dumnezeu poate să nimicească toate sfaturile celor răi care uneltesc să împiedice planurile Sale. El a făcut aceasta pe vremea lui Ahaz şi face la fel şi astăzi.

Dumnezeu este cu noi. Ebr. Immanu ’El, aceleaşi cuvinte transliterate în v. 8 ca Emanuel. Versetele 9 şi 10 explică solia cu Emanuel pe care Dumnezeu căuta să o imprime în inimile poporului Său. În cele din urmă, sfaturile asirienilor nu vor izbuti împotriva poporului lui Dumnezeu datorită faptului că El era ,,cu” ei (vezi cap. 10,5-12). Isaia a predicat stăruitor această solie cu Emanuel poporului lui Iuda, şi fără îndoială erau mulţi care înţeleseseră să-şi pună încrederea în Dumnezeu. Regele Ezechia, fiul lui Ahaz, a fost unul dintre aceştia. Când Sanherib a venit împotriva lui Iuda, Ezechia a încurajat pe poporul său prin aceste cuvinte pline de îmbărbătare: ,,Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi înaintea împăratului Asiriei şi înaintea întregii mulţimi care este cu el; căci cu noi sunt mai mulţi decât cu el. Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.” (2Cronici 32,7.8). Pentru că Ezechia s-a încrezut în Domnul, Dumnezeu a fost cu el, şi 185.000 de oameni din oastea lui Sanherib au fost ucişi într-o singură noapte de îngerul Domnului (2Regi 19,35).