7:18 În ziua aceea, Domnul va şuiera muştelor, de la capătul râurilor Egiptului, şi albinelor din ţara Asiriei;
Va şuiera muştelor. Literal: ,,fluieră muştei” să vină din părţile îndepărtate ale Egiptului, adică să adune oştirile Egiptului. Perioada Dinastiei a douăzeci şi patra din Egipt a fost cam pe la 750-715. Dar, contemporană cu această dinastie era o alta, întemeiată de Piankhi, o căpetenie puternică din Nubia, care în cele din urmă şi-a întins stăpânirea peste Egiptul sudic (vezi Vol. II, p. 52, 53). Această dinastie etiopiană, Dinastia a douăzeci şi cincia, a cârmuit Egiptul de la aproximativ 715 la 663. Când Sanherib a venit contra lui Iuda, evident în a doua sa invadare a lui Iuda (vezi Vol. II, p. 64), Taharka (vezi Vol. II, p. 53, 64, 65, 160; şi vezi comentariul la 2Regi 18,13; 19,9), al patrulea rege al Dinastiei a douăzeci şi cincia (vezi Vol. II, p. 53, 77) a stat ca o ameninţare împotriva înaintării asiriene (vezi 2Regi 19,9; Isaia 37,9). Mulţi din poporul lui Iuda şi-au pus probabil încrederea în Egipt în ce priveşte scăparea de Asiria (2Regi 18,21). Regele ,,etiopian” al Egiptului este aici numit o ,,muscă”, deoarece musca este o plagă, iar egiptenii aveau să se dovedească o pacoste, nu un ajutor pentru Iuda. Isaia scoate în evidenţă nebunia poporului lui Dumnezeu întorcându-se spre Egipt pentru ajutor (Isaia 30,1-7; 31,1-3). Domnul, şi nu Egiptul, era Acela care Îl putea scăpa pe Iuda de Asiria (capitolele 31,4-9; 37,33-36).
Albinelor. Asiria este comparată cu o albină. Albina simbolizează aici un vrăjmaş persistent şi formidabil (Deuteronom 1,44; Psalmi 118,12). Înţepătura unei albine, oricât de dureroasă, rareori este fatală. Asiria urma să vină împotriva lui Iuda ca o nuia a mâniei lui Dumnezeu (Isaia 10,5-7), dar naţiunea nu urma să piară.