62:1 De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui şi izbăvirea lui, ca o făclie, care s-aprinde.
De dragostea Sionului. Capitolul acesta continuă ideea din cap. 61 fără nici o întrerupere – viitorul glorios al lui Israel ca sol al adevărului ales în mod special de Dumnezeu şi trimis în lume, cu condiţia ca el să-I rămână credincios (vezi p. 26-30). Israel nu a reuşit să se ridice la înălţimea aleselor privilegii ale sale, de aceea făgăduinţele trebuie să-şi afle împlinirea în biserica de azi (vezi
p. 35, 36). Vorbitorul este încă Hristos, la fel ca în cap. 61,1, iar El spune ce va face în favoarea Sionului (vezi comentariul la Psalmi 48,2). Sionul era un nume poetic pentru Ierusalim.
Nu voi înceta. Hristos Se obligă să nu înceteze să lucreze spre binele propriului său popor până nu se va fi realizat scopul Său veşnic pentru el (vezi comentariul la cap. 42,1).