Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Isaia

Isaia 60:21


60:21 Nu vor mai fi decât oameni neprihăniţi în poporul tău: ei vor stăpâni ţara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mâinilor Mele, ca să slujească spre slava Mea.

Oameni neprihăniţi. [,,Drepţi,” KJV]. Dreptatea este ţinta personală a fiecărui cetăţean al poporului lui Dumnezeu. Pe noul pământ se va realiza idealul din Psalmi 15; 24,2-5. El va fi o lume ,,în care locuieşte dreptatea” (KJV) (2Petru 3,13), deoarece toţi locuitorii ei sunt drepţi. Întristare nu va mai fi, deoarece nu mai este păcat (vezi Apocalips 21,2-7). Compară şi Isaia 52,1; Zaharia 14,16.

Vor stăpâni ţara. Făgăduinţele date părinţilor vor fi împlinite la timpul cuvenit (vezi Geneza 12,7; Daniel 7,18; Matei 5,5; Apocalips 21,3.4.7).

O odraslă. ,,Bărbaţii lui Iuda” erau ,,viţa pe care o iubea” (Isaia 5,2.7; comp. Isaia 29,23; Efeseni 2,10). Chipul Lui este împărtăşit poporului Său, iar Legea Lui este pusă în inima lor (Ieremia 31,33.34). Treptat ei trebuie să ajungă la asemănare cu El şi să fie ,,ca El” (1Ioan 3,2; comp. Efeseni 4,15). Cuvântul ebraic neşer, ,,ramură”, ,,odraslă”, ,,vlăstar” este omis în sulul 1QIsb.