Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Isaia

Isaia 57:5


57:5 care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde, care junghie pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor?

Se încălzeşte pentru idoli. Literal ,,cei care se aprind printre stejari”. Aceştia sunt ,,fiii vrăjitoarei” şi ,,sămânţa preacurvarului şi a curvei” din v. 3. Isaia oferă aici o descriere impresionantă a excitării orgiastice a ritualurilor religioase practicate de cultele fertilităţii din timpul lui (vezi Vol. II, p. 38-40). În Romani 1,24-32 Pavel pare să se refere la aceste practici desfrânate săvârşite în numele religiei.

Junghie pe copii. Iudeii apostaziaţi cărora li se adresează Isaia aici mai erau vinovaţi şi de aducerea de jertfe omeneşti (vezi comentariul la Levitic 18,21; 20,2; comp. 2Regi 16,3.4; 2Cronici 28,3.4; Ieremia 19,5; Ezechiel 16,20). Practica aceasta înfiorătoare era săvârşită, uneori, în Valea lui Hinom, chiar imediat la sud de Ierusalim (2Regi 23,10; Ieremia 7,31; 19,5.6).