52:7 Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: Dumnezeul tău împărăţeşte!
Ce frumoase. Nu există solie mai îmbucurătoare ca aceea a eliberării şi a păcii. Pentru iudeii care se aflau sub un jug străin, nimic nu le putea aduce o mai mare bucurie ca asigurarea că ceasul eliberării lor era aproape. Pavel aplică aceste cuvinte ale lui Isaia la proclamarea soliei Evangheliei (Romani 10,15). Eliberarea, prezisă aici, era mai întâi aceea a Israelului literal de naţiunea care-l asuprea (vezi comentariul la Isaia 40,1; 22,28 la 45,13), şi apoi eliberarea mai mare de păcat şi de tot răul prin Robul suferind (vezi comentariul la cap. 41,8; 42,1) din cap. 53, adică, Mesia. Trebuie să observăm că cap. 52,7-15 constituie o introducere la cap. 53.
Veşti bune. Adică Evanghelia (vezi comentariul la Marcu 1,1; 2,10).
Dumnezeul tău împărăţeşte! Dumnezeu încă conduce treburile pământului (vezi comentariul la Daniel 4,17) în ciuda aparenţei contrariului. Puterea Lui de a-Şi elibera poporul, şi mai târziu triumful Evangheliei dovedeşte că El, nu Satana este Cel care împărăţeşte (vezi Apocalips 11,15).