5:7 Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare!
Via. Dumnezeu nu-şi lasă poporul în nesiguranţă în ce priveşte sensul soliei Sale pentru ei. Aplicaţia specifică a acestei solii la naţiunea apostaziată aminteşte de mustrarea precisă adresată de Natan lui David: ,,Tu eşti omul acesta!” (2Samuel 12,7), şi de denunţarea aspră a lui Isus cu privire la iudei: ,,Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite” (Matei 21,43).
Casa lui Israel. Deşi misiunea lui Isaia era în primul rând pentru regatul lui Iuda, unele dintre soliile lui se aplicau în aceeaşi măsură împărăţiei lui Israel. Parabola cu via era cu siguranţă îndreptată în primul rând către Iuda (v. 3), dar solia de mustrare şi condamnare era la fel de potrivită şi pentru Israel ca şi pentru Iuda (vezi Isaia 1,3; 4,2; 8,18; 31,6; Mica 1,14; 3,1; 6,2). Dar, faptul că aici sunt menţionate atât ,,casa lui Israel”, cât şi ,,bărbaţii lui Iuda”, ar părea să arate că soliile se aplică ambelor naţiuni. Dacă ,,Israel” înseamnă aici regatul de nord, atunci profeţia aceasta a fost dată înainte de anul 722 î.Hr., când acesta a căzut. Pe măsură ce acea naţiune se apropia de judecată, nu se poate tăgădui că un profet al Domnului preocupat în primul rând de Iuda, ar putea să mai arunce ocazional o privire şi asupra vecinului de la nord al lui Iuda, aflat într-un moment crucial.
El Se aştepta la judecată. Dumnezeu aştepta ca poporul Lui să exercite dreptatea, dar, în schimb, a văzut pretutindeni vărsare de sânge, nedreptate şi asuprire.
Strigăte. ,,Strigătele” veneau de la cei care sufereau apăsare sau al căror sânge nevinovat era vărsat (vezi Geneza 4,10; Deuteronom 24,15; Iacov 5,4; Apocalips 6,9.10). Drepţii nu se poartă unii faţă de alţii de aşa manieră încât strigătele lor de ajutor să ajungă până la cer.