49:1 Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei.
Ascultaţi-Mă, ostroave. Isaia se adresează ,,ţinuturilor de coastă” sau popoarelor păgâne de pe ţărmul Mediteranei. Versetul acesta începe o secţiune importantă a cărţii lui Isaia (cap. 49-53) în care ,,servul” Domnului este în primul rând Hristos (vezi comentariul la cap. 41,8). Tema acestei secţiuni este misiunea glorioasă a ,,servului” lui Dumnezeu şi lucrarea Lui în lumea aceasta. Israel urmează să fie aşezat din nou, iar neamurile urmează să fie strânse. Pentru un studiu cuprinzător al rolului lui Israel în proclamarea Evangheliei, vezi p. 26-32.
Chemat din sânul mamei. Din clipa conceperii Hristos a fost pus deoparte pentru un singur scop, să ducă oamenilor mântuirea (Matei 1,20.21). Tabloul profetic al lui Mesia şi al lucrării Lui este neîntrecut.
49:2 Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită, M-a acoperit cu umbra mâinii Lui; şi M-a făcut o săgeată ascuţită, M-a ascuns în tolba Lui cu săgeţi,
Ca o sabie ascuţită. Adică, solia lui Mesia urma să fie cu efect. Sabia este un simbol corespunzător al puterii care despică şi pătrunde a Cuvântului lui Dumnezeu (vezi Osea 6,5; Efeseni 6,17; 2Tesaloniceni 2,8; Evrei 4,12; Apocalips 1,16; 19,15.21).
Săgeată. Încă un simbol al puterii fulgerătoare şi pătrunzătoare a cuvântului lui Hristos.
În tolba Lui. Hristos a fost păstrat de Dumnezeu până I-a venit pe deplin ceasul (Marcu 1,15; Galateni 4,4). O dată cu sosirea timpului prezis de Daniel (vezi comentariul la Daniel 9,25; Marcu 1,15), Hristos a venit în lume şi repede Şi-a împlinit misiunea.
49:3 şi Mi-a zis: Israele, Tu eşti Robul Meu, în care Mă voi slăvi.
Israele, Tu eşti Robul meu. Vezi comentariul la cap. 41,8.
49:4 Şi Eu Mă gândeam: Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea. Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.
Degeaba am muncit. Israel căruia i s-a vorbit în v. 3, răspunde acum. Nenorocirea îi descuraja pe cei credincioşi din Israel, iar culminarea ce încă avea să vină prin captivitatea Babiloniană îi va face să creadă că era zadarnic să mai nădăjduiască după soarta măreaţă făgăduită lui Israel (vezi p. 29-32). Va părea că zilele au fost prelungite şi că fiecare profeţie dăduse greş (vezi Ezechiel 12,22-28). Într-un mod similar era adevărat şi că Hristos se simţea uneori extrem de dezamăgit că lucrarea Lui pentru oameni era atât de puţin apreciată.
49:5 Şi acum, Domnul vorbeşte, El, care M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sunt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea.
Şi-acum. Din nou vorbitorul este Mesia.
Israel, care este încă împrăştiat. Citind lo ,,la el” şi nu lo’ ,,nu”, nouă manuscrise ebraice, Targumurile (exprimarea marginală) şi sulul 1QIsa de la Marea Moartă redau expresia aceasta astfel: ,,Şi Israel va fi adunat la El”. Hristos a venit pentru a-l aduce pe Israel din nou la Dumnezeu (vezi Ezechiel 34,11-16; Matei 15,24).
49:6 El zice: Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.
Lumina neamurilor. Cu toate că Mesia a venit ca Păstor pentru a aduna oile pierdute ale lui Israel (vezi comentariul la v. 5). El mai avea ,,şi alte oi, care” nu erau ,,din staulul acesta” (Ioan 10,16). El a venit pentru a fi Mântuitor, nu numai al lui Israel, ci al lumii întregi (Ioan 3,16). Barierele naţionale urma să fie sfărâmate (Efeseni 2,14), iar solia Lui de nădejde va merge până la marginile pământului (Matei 24,14). Pentru un studiu cuprinzător al misiunii lui Israel pentru lume vezi p. 25-38.
49:7 Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urât de popor, către Robul celor puternici: Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voievozii se vor arunca la pământ şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales.
Împăraţii vor vedea. Compară cap. 52,15. Mesia va veni ca un ,,slujitor” (cap. 49,5; 52,13; vezi comentariul la cap. 41,8), şi va fi dispreţuit de oameni (cap. 52,14; 53,2.3), dar va veni şi timpul când cei mai onoraţi oameni de pe pământ Îi vor cădea la picioare şi-I vor aduce închinare (vezi Psalmi 72,10.11, vezi comentariul la Isaia 45,23; 52,13-15; vezi de asemenea p. 28-30). Nici un om n-a fost vreodată mai urât decât El, dar nici mai iubit. Pentru că S-a smerit I s-a dat ,,Numele, care este mai pe sus de orice nume”, ca înaintea Lui ,,să se plece orice genunchi”(Filipeni 2,8-10).
49:8 Aşa vorbeşte mai departe Domnul: La vremea îndurării Te voi asculta, şi în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara, şi să împarţi moştenirile pustiite;
La vremea îndurării. Literal ,,la un timp de har [divin]”, referindu-se aici la viaţa şi lucrarea lui Hristos (vezi Isaia 61,2; comp. Luca 4,19). Hristos a venit în lume pentru a mijloci noul legământ între Dumnezeu şi om (vezi Ieremia 31,31-34; Matei 26,28; Luca 22,20; Evrei 8,6-13).
Moştenirile pustiite. O expresie figurată. Mesia va aduce poporului Său o împlinire a tuturor făgăduinţelor făcute părinţilor. Ei vor deveni ,,împreună moştenitori” cu El (Romani 8,17; comp. Galateni 3,29; Efeseni 3,6; Evrei 1,14). Pământul devenise pustiu şi sterp spiritual de pe urma păcatului (vezi DA 36, 37), dar la împlinirea vremii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume (Galateni 4,4), iar prin El a turnat ,,asupra lumii un potop de har vindecător care urma ca niciodată să nu fie oprit sau retras până nu se va fi împlinit planul mântuirii” (DA 37). Venirea lui Mesia a introdus acel ,,an de îndurare al Domnului” care era menit pentru ,,a se zidi iarăşi vechile dărâmături” şi pentru ,,a înnoi cetăţile pustiite rămase pustii din neam în neam” (Isaia 61,1-4; comp. Luca 4,18.19).
49:9 să spui prinşilor de război: Ieşiţi! şi celor ce sunt în întuneric: Arătaţi-vă. Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele.
Să spui prinşilor de război. Pentru comentariu vezi comentariul la cap. 42,7.
În întuneric. Adică întunericul ignoranţei şi al păcatului. Hristos a venit pe pământ ca Lumină a lumii pentru a-i scoate pe oameni din întuneric la lumina măreaţă şi mântuitoare a Evangheliei Sale (Ioan 1,4.5.9; 3,19; 8,12; 9,5; 12,35.36.46; 1Petru 2,9).
49:10 Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape.
Nu le va fi foame. Tabloul este al unei turme îngrijită de un păstor bun, căreia nu-i lipseşte nici păşunea, nici apa (vezi Psalmi 23; Ioan 10,11.14). Arşiţa. Adică o ,,căldură dogoritoare” ca de la un vânt uscat ce vine din pustiu.
49:11 Voi preface toţi munţii Mei în drumuri, şi drumurile Mele vor fi bine croite.
Drumuri. ,,Drumurile” acestea vor sluji pentru proclamarea Evangheliei la toate naţiunile şi pentru oameni ca să călătorească la Ierusalim pentru a se închina adevăratului Dumnezeu (vezi comentariul la cap. 11,16; 35,8; 40,3; 62,10; vezi p. 28, 29).
49:12 Iată-i că vin de departe, unii de la miază noapte şi de la apus, iar alţii din ţara Sinim.
De departe. Din toate ţările exilaţii lui Israel se vor înapoia în patria lor, iar de la capetele pământului oamenii vor veni la adevărata lumină (vezi comentariul la v. 11; vezi cap. 56,6-8).
Sinim. O ţară după cât se pare la sud sau răsărit de Iuda, întrucât nordul şi apusul fuseseră deja amintite, şi probabil foarte depărtată. Din diferitele încercări de a identifica ,,ţara Sinim”, nici una nu este concludentă. Interpretarea tradiţională, că se referă la China, este întemeiată pe o presupusă asemănare între ebr. Sinim, ,,Sinim” şi Ch’in, o dinastie care a domnit în China în ultima parte a secolului al III-lea î.Hr. În vremuri foarte vechi China a avut legături comerciale cu ţările din apus. Porţelanuri cu inscripţii chineze s-au găsit în vechea Teba din Egipt. Iudei persani par să fi avut şi ei legături cu comercianţii de mătase din China. Totuşi, nu sunt dovezi de întrebuinţare a lui Sinim, sau a lui Ch’in pentru o denumire a Chinei decât la sute de ani după timpul lui Isaia. Din cauza acestei lipse de dovezi istorice pentru China ca ţara intenţionată, unii învăţaţi au sugerat exprimarea Sewen[im] sau Syene (Aswan) în Egiptul Superior. Folosirea aramaică tinde să confirme sugestia aceasta. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă spune Sewenyyim, care de asemenea favorizează identificarea cu Siene. LXX citeşte ,,Persia”. Alte identificări propuse sunt Sinai, în Deşertul Sin (Exod 16,1), Fenicia, şi Deşertul Arab nordic.
49:13 Bucuraţi-vă, ceruri! Înveseleşte-te, pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mângâie pe poporul Său, şi are milă de nenorociţii Lui.
Bucuraţi-vă, ceruri. Vezi comentariul la cap. 44,23; comp. Psalmi 96,11.17.
Mângâie pe poporul Său. Vezi comentariul la v. 14,15; cap. 40,1.
49:14 Sionul zicea: M-a părăsit Domnul, şi m-a uitat Domnul!
Sionul zicea. Dumnezeu avea planuri mari pentru poporul Său, dar ei credeau că El îi uitase (vezi comentariul la Isaia 40,27; 54,6.7; comp. Psalmi 137,1-4).
49:15 Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip:
Poate o femeie? Cea mai puternică iubire cunoscută fiinţelor umane este aceea a mamei pentru copilul ei, iar tocmai iubirea aceasta este folosită de Isaia pentru a ilustra iubirea lui Dumnezeu faţă de poporul Său.
49:16 Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!
Te-am săpat. Sau ,,înscris” sau ,,gravat”. Israel se temea că Dumnezeu uitase făgăduinţele de legământ făcute părinţilor (vezi comentariul la v. 14). Starea lui Israel pe vremea lui Isaia poate părea ca atrăgând după sine o asemenea uitare. Însă Isaia declară că ei nu înţeleg adâncimea şi calitatea trainică a iubirii Sale pentru ei ca popor (vezi Deuteronom 7,7.8). În veşnicie urmele cuielor în mâinile lui Hristos vor fi o continuă reamintire a iubirii Lui pentru păcătoşi (vezi Ioan 15,13).
Zidurile tale. Adică zidurile Sionului care simbolizează puterea şi bunăstarea naţiunii.
49:17 Fiii tăi aleargă; dar cei ce te dărâmaseră şi te pustiiseră vor ieşi din mijlocul tău.
Fiii tăi. Adică, iudeii din exil, care se vor întoarce pentru a reclădi zidurile Ierusalimului după distrugerea acestuia de Nebucadneţar (2Regi 25,10).
Cei ce te dărâmaseră. Asirienii şi, mai specific, babilonienii. Nimicitorii Ierusalimului vor fi ei înşişi nimiciţi.
49:18 Ridică-ţi ochii de jur împrejur, şi priveşte: toţi aceştia se strâng, vin la tine. Pe viaţa Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toţi aceştia ca şi cu o podoabă, şi te vei încinge cu ei ca o mireasă.
Toţi aceştia. Adică exilaţii care se reîntorc (vezi cap. 60,4.5), care împreună cu prozeliţii dintre neamuri, vor înălţa iarăşi zidurile Sionului (cap. 60,3.4.10; vezi p. 28, 29).
Te vei îmbrăca cu toţi aceştia. Sionul este reprezentat ca acoperit cu locuitorii lui ca o mireasă împodobită cu fineţurile ei. Exilaţii reîntorşi şi prozeliţii vor fi pentru el ca o podoabă de har şi frumuseţe (vezi Isaia 62,3; Maleahi 3,17).
49:19 Căci locurile tale pustiite şi pustii, ţara ta nimicită, vor fi strâmte pentru locuitorii tăi; şi cei ce voiau să te mănânce se vor depărta.
Strâmte. Iuda va fi refăcut şi repopulat. Dacă naţiunea restaurată va fi credincioasă, creşterea populaţiei va face prea mic teritoriul original (vezi Isaia 54,2.3; Zaharia 10,10). Să te mănânce. Vezi v. 17.
49:20 Fiii aceştia, de care ai fost lipsit, vor spune mereu la urechile tale: Locul este prea strâmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă aşez.
Fiii. Primele două expresii ale versetului 20 sunt din două cuvinte ebraice însemnând literal, ,,copiii lipsei tale” adică ,,copiii născuţi în timpul lipsei” (RSV). Cetatea Sionului îşi pierduse fiii şi fiicele, fiind înlăturată de soţul ei, Iehova; cu toate acestea, ea va avea din nou copii (vezi cap. 54,1).
49:21 Şi vei zice în inima ta: Cine mi i-a născut? Căci eram fără copii, şi stearpă; eram roabă, izgonită: cine i-a crescut? Rămăsesem singură: unde erau aceştia?
Cine mi i-a născut? Cetatea Sionului considerându-se părăsită şi pustiită (vezi comentariul la
v. 14), este copleşită de uimire de starea ei ulterioară (vezi cap. 54,1).
Roabă. Anticipând captivitatea babiloniană, Isaia priveşte înainte prin inspiraţie şi aude Israelul captiv vorbind despre experienţa pe care o va trăi ,,pe malurile râurilor Babilonului” (Psalmi 137,1).
49:22 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, voi face neamurilor semn cu mâna, şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor, şi vor duce pe fiicele tale pe umeri.
Neamurilor. Naţiunile vor participa la reîntoarcerea iudeilor în patria lor şi la refacerea Sionului după Captivitate (vezi comentariul la Ezra 7,15; 8,25-27; vezi p. 29-32).
49:23 Te vor hrăni împăraţi, şi împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu faţa la pământ înaintea ta, şi vor linge ţărâna de pe picioarele tale, ca să ştii că Eu sunt Domnul, şi că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi daţi de ruşine.
Te vor hrăni. Cârmuitorii pământului vor participa la restaurarea iudeilor din Babilon şi la reaşezarea lor în Sion.
49:24 Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare?
Se poate lua prada? O întrebare retorică, al cărei răspuns este oferit de v. 25, 26.
Cel prins. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă zice ,,captivii despotului [sau ,,tiranului”]”, expresie
care pare să se acorde mai bine cu contextul.
49:25 Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi, şi voi scăpa pe fiii tăi.
Cel prins. Mai întâi de toate, captivii evrei, cei care fuseseră duşi de asirieni, şi cei care vor fi luaţi de Nebucadneţar, şi apoi, în mod figurat, toţi cei care au fost ţinuţi robi de Satana.
Voi scăpa. Răspunsul este emfatic – Dumnezeu poate să izbăvească şi va izbăvi. Poporul Lui nu are de ce să se teamă. Ei nu trebuie să-şi concentreze atenţia la puterea acelora care îi asupresc, ci la puterea Marelui lor Eliberator.
Fiii tăi. Adică, copiii Sionului (vezi v. 14-22). Aici Isaia se referă la exilaţii evrei împrăştiaţi în ţări străine. În întrebuinţarea ebraică obişnuită ,,copii”, literal ,,fii” este sinonim cu ,,urmaşi”. Isaia nu vorbeşte în mod special de ,,copii” în sensul obişnuit al cuvântului (2Regi 2,3.5.7.15; Psalmi 149,2; etc.). Aceia care I se opun lui Dumnezeu şi poporului Său se vor ridica unii împotriva altora (Ezechiel 38,21; Zaharia 14,13), iar astfel se vor nimici. Este privilegiul părinţilor de astăzi să ceară pentru copiii lor făgăduinţa făcută aici vechiului Israel deoarece micuţii noştri sunt obiectivul iubirii divine.
49:26 Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănânce carnea, şi se vor îmbăta ca de must de însuşi sângele lor. Şi va şti orice făptură, că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.
Va şti orice făptură. Vezi comentariul la cap. 45,23.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
2–67T 191
4, 5 DA 678
6 DA 63, 465; PK 373; 8T 57
6–10PK 689
7 COL 163; DA 678
8, 9 MH 107; PK 373
8–10DA 679
8–11AA 10
10 MB 17
12 PK 374
13–16AA 11
14–16GC 626; MB 133; MH 250
15 FE 153; GC 32; ML 297; SC 54; SL 93; 4T 329; 5T 633
15, 16 5T 230
16 DA 479; Ev 414; FE 273; GC 484; PK 571, 589; TM 357; 5T 474; 9T 189
24 MYP 51
24, 25 DA 259; MH 93, 161; PK 378
25 AH 317; ML 21, 352