Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Isaia

Isaia 49:25


49:25 Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi, şi voi scăpa pe fiii tăi.

Cel prins. Mai întâi de toate, captivii evrei, cei care fuseseră duşi de asirieni, şi cei care vor fi luaţi de Nebucadneţar, şi apoi, în mod figurat, toţi cei care au fost ţinuţi robi de Satana.

Voi scăpa. Răspunsul este emfatic – Dumnezeu poate să izbăvească şi va izbăvi. Poporul Lui nu are de ce să se teamă. Ei nu trebuie să-şi concentreze atenţia la puterea acelora care îi asupresc, ci la puterea Marelui lor Eliberator.

Fiii tăi. Adică, copiii Sionului (vezi v. 14-22). Aici Isaia se referă la exilaţii evrei împrăştiaţi în ţări străine. În întrebuinţarea ebraică obişnuită ,,copii”, literal ,,fii” este sinonim cu ,,urmaşi”. Isaia nu vorbeşte în mod special de ,,copii” în sensul obişnuit al cuvântului (2Regi 2,3.5.7.15; Psalmi 149,2; etc.). Aceia care I se opun lui Dumnezeu şi poporului Său se vor ridica unii împotriva altora (Ezechiel 38,21; Zaharia 14,13), iar astfel se vor nimici. Este privilegiul părinţilor de astăzi să ceară pentru copiii lor făgăduinţa făcută aici vechiului Israel deoarece micuţii noştri sunt obiectivul iubirii divine.