45:1 Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ţine de mână, ca să doboare neamurile înaintea lui, şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă:
Către unsul Său, către Cir. Ideea din cap. 44 este continuată fără nici o întrerupere (vezi cap. 44,28). Titlul de ,,uns”, ebr. mashiach (Mesia), era atribuit de către evrei atât marelui preot (Exod 30,30) cât şi la regelui (1Samuel 24,6). Vezi comentariul la Psalmi 2,2. Hristos (gr. Christos, ,,uns”) a fost uns de către Duhul Sfânt pentru lucrarea Lui în favoarea oamenilor căzuţi (Isaia 61,1; Luca 4,18; Fapte 10,38; vezi comentariul la Matei 1,1). Scriitori din antichitate vorbesc despre Cir ca fiind un om de o deosebită nobleţe şi cinste de caracter.
Porţile. Istoricul grec Herodot relatează că în noaptea în care Cir a cucerit Babilonul porţile cetăţii nu erau închise. Avea loc o sărbătoare şi oamenilor le era îngăduit să treacă râul în voie.
45:2 Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă, şi voi rupe zăvoarele de fier.
Voi netezi drumurile muntoase. LXX şi sulul 1QIsa de la Marea Moartă zic ,,voi nivela munţii”. Vezi comentariul la cap. 40,3.4. Domnul urma să pregătească drumul pentru Cir ca el să facă lucrarea Lui. Limbajul versetului este figurat.
45:3 Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.
Vistierii. Cir a ajuns în posesia unor mari grămezi de bogăţii când a cucerit Sardes din Asia Mică, capitala lui Cresus, regele fabulos de bogat al Lidiei, şi iarăşi când a cucerit Babilonul. În izbânda sa Cir trebuia să recunoască mâna Domnului.
45:4 Din dragoste pentru robul Meu Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti.
Pentru ... Iacov. Era voia lui Dumnezeu ca Iudeii să se reîntoarcă în ţara lor după 70 de ani, dar evident că Babilonul nu era dispus să-i lase să plece. De aceea Dumnezeu i-a ridicat pe perşi şi a făcut din Cir unealta aleasă pentru eliberarea iudeilor.
45:5 Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.
Nu mai este altul. Cir a trăit într-o ţară în care abia dacă erau câţiva care Îl recunoşteau pe Domnul. Dar Dumnezeu a rânduit cursul evenimentelor aşa încât Cir să aibă prilejul să-L recunoaşte ca Suprem Cârmuitor şi ca Acela care îi rânduise misiunea lui (vezi comentariul la Ezra 1,2).
45:6 Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu este altul.
Ca să se ştie. Prin influenţa lui Cir oamenii de pretutindeni urmau să-L audă de Domnul, care îl rânduise.
45:7 Eu întocmesc lumina, şi fac întunericul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
Eu întocmesc lumina. Pe vremea lui Cir, sau la puţin după aceea, zoroastrismul a devenit religia Persiei. Marea lui zeitate era Ahura-Mazda, zeul luminii şi al vieţii, care se afla într-un conflict continuu cu oştile rele ale întunericului sub conducerea lui Ahriman. Dumnezeu i-a făcut cunoscut lui Cir şi prin el lumii, că El era Creatorul lumii, adevăratul Dumnezeu al luminii.
Propăşirea. Sulul 1QIsa zice ,,binele”.
Restriştea. Ebr. ra’ care poate să însemne fie răul moral care porneşte dinlăuntru, fie necazul care vine asupra cuiva din afară. Aici e folosit în sensul din urmă (vezi Isaia 47,11; Amos 3,6). Dumnezeu este autorul ,,luminii” şi al ,,păcii”. El îngăduie ,,răul”, moral sau material, pentru ca oamenii şi îngerii să vadă rezultatul abaterii de la principiile veşnice ale binelui (vezi comentariul la Daniel 4,17). În Scriptură, Dumnezeu este adesea reprezentat ca pricinuind lucrurile pe care nu le împiedică (vezi comentariul la 2Cronici 18,18).
45:8 Să picure cerurile de sus şi să ploaie norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea, şi să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri.
Să picure. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă spune ,,să se despice”.
Să ploaie norii neprihănirea. Isaia descrie dreptatea ca şi cum ar coborî din cer ca o ploaie blândă, aducând viaţă şi prospeţime pământului sterp (vezi Psalmi 72,6; Osea 6,3; Ioel 2,23).
Să se deschidă pământul. Sulul 1QIsa de la Marea moartă zice în locul acestei propoziţii şi al celei următoare: ,,cel care zice pământului: Încolţeşte cu mântuire”. Din sulul acesta lipseşte ,,totodată! Eu, Domnul, fac aceste lucruri”.
45:9 Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! Un ciob dintre cioburile pământului! Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: Ce faci? Şi lucrarea ta zice ea despre tine: El n-are mâini?
Se ceartă cu Făcătorul Său. Contextul îi adresează avertizarea aceasta în mod clar lui Cir. Dumnezeu îl chemase la îndeplinirea unei anumite lucrări şi putea să îi fie bine numai dacă conlucra cu planul divin.
Lutul zice el? Sulul 1QIsa spune: ,,Vai de cel care zice,” etc.
Lucrarea ta, zice ca...: ,,El n-are mâini?” Literal ,,sau lucrarea ta fără mâini la ea?” Cir, reprezentat aici printr-un vas de lut, nu trebuie să se plângă de rolul rânduit lui de Dumnezeu. Dumnezeu îl ridicase pentru un anumit scop, şi dacă nu ar fi fost mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu el nu ar fi devenit niciodată marele conducător care a fost. Întrucât Dumnezeu îl făcuse ceea ce era pentru un scop anumit, Cir era obligat să-şi îndeplinească sarcina încredinţată.
45:10 Vai de cine zice tatălui său: Pentru ce m-ai născut? Şi mamei sale: Pentru ce m-ai făcut?
Pentru ce m-ai născut? Cir nu trebuia să dea pe faţă resentimente sau să se răzvrătească împotriva rolului trasat pentru el. Ar fi interesant să ne imaginăm reacţia lui Cir la sfatul dat aici, în caz că aceste cuvinte ale lui Isaia i-au fost citite de Daniel (vezi PK 557).
45:11 Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel, şi Făcătorul său: Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mâinilor Mele?
Să Mă întrebe asupra viitorului. Targumurile au aceasta ca o întrebare: ,,Veţi întreba?” etc. Aşa cum un străin nu are dreptul să se amestece în felul cum un om îşi orânduieşte gospodăria, este nepotrivit şi pentru Cir să pună la îndoială procedeele lui Dumnezeu cu poporul Său, Israel. El nu are obligaţia să le dea socoteală oamenilor despre motivele faptelor lui. Ceea ce face El este pentru binele lor suprem şi aceasta este tot ce trebuie ei să ştie.
Să-Mi poruncească. Ultima parte a versetului trebuie să fie în formă interogativă: ,,Îmi veţi porunci cu privire la lucrarea mâinilor Mele?” Altminteri, v. 11 ar contrazice cele spuse în v. 9, 10. Cir trebuia să accepte îndrumările pe care i le dădea Dumnezeu, nu să încerce să-şi îndeplinească propriile sale dorinţe acolo unde acestea erau în conflict cu voinţa lui Dumnezeu. Cu privire la principiile implicate în procedeele lui Dumnezeu cu Cir, vezi comentariul la Exod 9,16; Daniel 4,17.
45:12 Eu am făcut pământul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor.
Am făcut pe om, pe el. Dumnezeu a creat lumea şi pe locuitorii ei şi trebuie să fi avut un scop milostiv pentru aceasta. Cir putea să nu înţeleagă scopurile lui Dumnezeu, dar aceasta nu era
o scuză pentru a nu îndeplini rolul încredinţat lui (vezi v. 13). Am întins cerurile. Adică cerurile atmosferice. Vezi comentariul la cap. 40, 12.
45:13 Eu am ridicat pe Cir, în dreptatea Mea, şi voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăşi cetatea, şi va da drumul prinşilor Mei de război, fără preţ de răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul oştirilor.
Am ridicat pe Cir. Vezi comentariul la cap. 44,28; 41,1. Până aici (la v. 1-12) Dumnezeu i Se adresase lui Cir direct şi la persoana a doua. Acum când El se întoarce să-i vorbească propriului Său popor despre scopul Său cu reîntoarcerea lui în Iudeea Se referă la Cir la persoana a treia.
Va da drumul prinşilor de război. Acesta era scopul pentru care Cir fusese înălţat de Dumnezeu (vezi comentariul la Ezra 1,1-4).
45:14 Aşa vorbeşte Domnul: Câştigurile Egiptului şi negoţul Etiopiei şi ale Sabeenilor, oameni de statură înaltă, vor trece la tine şi vor fi ale tale. Popoarele acestea vor merge după tine, vor trece înlănţuite, se vor închina înaintea ta, şi-ţi vor zice rugându-te: Numai la tine se află Dumnezeu, şi nu este alt Dumnezeu afară de El.
Câştigurile Egiptului. Dumnezeu i Se adresează acum propriului Său, popor anticipând întoarcerea lor din captivitate (vezi comentariul la v. 13). După cum versetele 1-12 schiţează voinţa lui Dumnezeu pentru Cir, tot aşa versetele 13-25 constituie o afirmare a scopului lui Dumnezeu cu reaşezarea iudeilor în patria lor.
Vor trece la tine. Nu numai că iudeii urmau să fie reaşezaţi în propria lor ţară; se intenţiona şi ca să devină o naţiune mare, onorată de toate celelalte naţiuni ale pământului. Cu privire la rolul lui Israel cu privilegiul reîntoarcerii din captivitatea babiloniană, vezi p. 29-32; vezi de asemenea Psalmi 68,31; 72,10; Isaia 60,1-11.
45:15 Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule!
Care Te ascunzi. Cu toate că felul de purtare al lui Dumnezeu nu este întotdeauna vizibil pentru oameni – uneori El poate părea că Se ascunde de ei – El Se va manifesta la timpul cuvenit în îndurare şi binecuvântare.
45:16 Toţi sunt ruşinaţi şi uluiţi, toţi pleacă plini de ocară, făuritorii idolilor.
Verset ce nu a fost comentat.
45:17 Dar Israel va fi mântuit de Domnul, cu o mântuire veşnică. Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi, în veci.
Israel va fi mântuit. Era scopul lui Dumnezeu ca, la reîntoarcerea din Babilon, Israel să-I fie credincios, astfel înlesnind împlinirea tuturor făgăduinţelor măreţe din vechime (vezi p. 29-32). În cursul timpul, însă, Israel L-a părăsit din nou pe Domnul, a pierdut binecuvântarea Lui, şi a fost înlocuit în planul divin prin biserica creştină (vezi p. 35, 36). În acord cu aceasta, toate făgăduinţele făcute Israelului literal aparţin bisericii. Aşa declară Pavel: ,,Tot Israelul va fi mântuit” şi el defineşte Israelul ca fiind biserica (vezi comentariul la Romani 11,26).
45:18 Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: Eu sunt Domnul, şi nu este altul!
Ca să fie locuit. Vezi comentariul la v. 12. Pământul n-a fost făcut ca să fie ,,pustiu” (Ebr. tohu; vezi comentariul la Geneza 1,2). El a fost plănuit să fie sălaşul omului. Indiferent de planul vrăjmaşului şi de ruina pe care el o va realiza prin păcat planul original al lui Dumnezeu va fi în cele din urmă adus la îndeplinire. Creaţiunea a fost un act având un scop precis, nu un scop în sine. Păcatul a amânat realizarea acelui scop, dar deşi amânat pentru un timp în cele din urmă va fi atins. Planurile infinite ale lui Dumnezeu nu cunosc nici grabă, nici întârziere (vezi DA 32).
45:19 Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: Căutaţi-Mă în zadar! Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.
N-am vorbit. Nu numai actul creaţiunii a fost un act având un scop (vezi comentariul la v. 18); şi alegerea lui Israel de către Dumnezeu a fost la fel. După cum Dumnezeu l-a ridicat pe Cir, nu numai pentru ca el să poată deveni un mare cârmuitor, ci pentru ca să poată juca un rol în planul lui Dumnezeu, tot aşa Dumnezeu l-a ridicat pe Israel – şi acum îl elibera din captivitate – pentru ca planul Lui veşnic să poată fi realizat prin el (vezi comentariul la Exod 9,16; Daniel 4,17).
45:20 Strângeţi-vă, veniţi şi apropiaţi-vă împreună, voi cei scăpaţi dintre neamuri! N-au nici o pricepere cei ce îşi duc idolul de lemn, şi cheamă pe un dumnezeu, care nu poate să-i mântuiască.
Scăpaţi dintre neamuri. Iudeii, eliberaţi de Cir pentru a se reîntoarce la centrele lor, trebuia să se adune şi să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru eliberarea lor, recunoscând dovezile iubirii şi puterii Lui. Ei trebuia să recunoască de asemenea nebunia idolatriei. Istoria descoperă faptul să robia babiloniană i-a vindecat efectiv pe iudei de idolatrie, cu toate că numai un număr relativ mic dintre ei s-au înapoiat în Palestina.
45:21 Spuneţi-le, şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a prorocit aceste lucruri de la început, şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.
Spuneţi-le. Somaţia aceasta este adresată celor care se închină la idoli. Să prezinte, dacă pot, dovezi convingătoare despre divinitatea lor (vezi comentariul la cap. 41,22.23; 43,9; 44,7).
Dumnezeu drept şi mântuitor. Dreptatea şi îndurarea sunt principiile care determină toate procedeele lui Dumnezeu cu oamenii. Satana aducea învinuirea că aceste însuşiri sunt incompatibile, şi că Dumnezeu nu este îndurător faţă de făpturile Sale în exercitarea dreptăţii divine şi totodată că nu este drept în exercitarea îndurării Sale. Planul mântuirii urmărea să dovedească falsitatea acestei acuzaţii (vezi comentariul la Psalmi 85,10).
45:22 Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.
Întoarceţi-vă la Mine. Vezi comentariul la Isaia 56,7; comp. Numeri 21,9; Ioan 3,14.
Nu altul. Vezi comentariul la Fapte 4,12; comp. Ioan 6,68.
45:23 Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va jura pe Mine.
Orice genunchi se va pleca. Toţi vor recunoaşte odată dreptatea şi îndurarea lui Dumnezeu (vezi comentariul la v. 21). Pentru împlinirea acestor cuvinte, vezi comentariul la Romani 14,11; Filipeni 2,10.11; Apocalips 5,13; comp. Apocalips 15,3; 19,1-6.
45:24 Numai în Domnul, Mi se va zice, locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni, şi vor fi înfruntaţi toţi cei ce erau mâniaţi împotriva Lui.
În Domnul. Nimeni nu poate fi neprihănit fără Hristos, căci noi n-avem o neprihănire a noastră (Isaia 64,6; Romani 7,18). Pentru un caracter neprihănit, noi depindem cu totul şi pe deplin de El (vezi comentariul la Romani 8,1-4; Galateni 2,20).
45:25 În Domnul vor fi făcuţi neprihăniţi şi proslăviţi toţi urmaşii lui Israel.
Făcuţi neprihăniţi [KJV: ,,Vor fi îndreptăţiţi”]. A fi îndreptăţit însemna a fi achitat sau declarat nevinovat (vezi comentariul la Romani 5,1). Hristos a murit tocmai pentru a face posibilă pentru noi experienţa aceasta. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1–25CT 455
1–3PK 551
4–6PK 557
5 Ed 174; MB 121; PK 502; 5T 754
7 PK 315
7–12MH 414
8 MB 21
12 PK 315
13 PK 552, 557
17 MB 152; PK 732
18 GC 437, 674; PP 67
19 TM 520
21–25TM 480
22 DA 283; FE 441; MB 152; MH 124; PK 375; TM 520; 5T 634
23 GC 670
24 PK 175
24, 25 MB 9