40:9 Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: Iată Dumnezeul vostru!
Sionului. Vezi comentariul la Psalmi 48,2. ,,Vestea cea bună” a lui este solia de bunătate şi iertare a lui Dumnezeu. Într-o vreme de primejdie şi întuneric Sionul are o solie de nădejde şi de lumină. Pentru o discuţie despre Israel ca sol rânduit să ducă lumii vestea aceasta vezi p. 26-30.
Iată Dumnezeul nostru. De repetate ori în această secţiune a cărţii, Isaia îndreaptă atenţia către dovezile puterii nemărginite a lui Dumnezeu, cu scopul de a încuraja poporul dezamăgit al lui Iuda să creadă că ei pot apuca glorioasele făgăduinţe (vezi cap. 40,4.5.8.10.15.17.18.26–29; 41,20; 42,13.14; 43,13-19; 44,6; etc.). Marea greşeală a poporului declarat al lui Dumnezeu a fost că ei şi-au îndepărtat privirile de la Domnul şi Făcătorul lor şi au privit la ei înşişi. Marea lor nevoie era să aibă o viziune a lui Dumnezeu şi a îndurării şi dreptăţii Lui. Lui Isaia i se dăduse o astfel de viziune la data chemării lui la slujba de profet (cap. 6,1.3). Întrucât el însuşi Îl văzuse pe Dumnezeu, de aici înainte el urma să-i ajute pe oameni să-L vadă şi ei, deoarece numai în felul acesta puteau să aibă viaţă şi nădejde. Cea mai măreaţă lucrare încredinţată vreodată muritorilor este aceea de a-i chema pe oameni, bărbaţi şi femei, să privească spre Răscumpărătorul lor.