Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Isaia

Isaia 40:27


40:27 Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?

Soarta mea este ascunsă. Mulţi din Iuda credeau că Dumnezeu îi pierduse din vedere şi că nu-i trata drept. Dar erau multe lucruri pe care ei nu le înţelegeau. Aşezat pe scaunul Său de domnie din ceruri, Dumnezeu vede totul, ştie totul şi ia totul în consideraţie. El cântăreşte cu grijă fiecare factor, trecutul ca şi prezentul, viitorul ca şi trecutul. Nu este nici un factor pe care El să nu-l ia în considerare, nici un amănunt care să-I scape. Tot ce face El este înţelept, drept, echitabil şi bine. Cine este omul ca să simtă că este neglijat sau tratat nedrept de Dumnezeu?