40:1 Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.
Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu. Capitolul acesta începe a treia şi ultima secţiune a cărţii lui Isaia. Pentru discuţia asupra chestiunii aşa numitei Deutero-Isaia, vezi p. 84-86. În multe privinţe capitolele 40-66 constituie partea cea mai importantă a profeţiei lui Isaia. Capitolele 1-35 constituie în mare măsură o serie de avertizări împotriva abaterilor şi pronunţări ale judecăţi care va veni. În capitolele 36-39 avem o relatare a întâmplărilor legate de invazia lui Sanherib, boala şi însănătoşirea lui Ezechia, şi vizita trimişilor babilonieni. În capitolele care urmează solia profetului este cu totul deosebită în ton şi teamă. Pronunţarea judecăţilor şi pedepselor se află în cea mai mare parte în trecut, iar restul cărţii se ocupă cu făgăduinţele legate de revărsarea harului lui Dumnezeu asupra celor drepţi. Mai ales capitolele 40-66 i-au adus lui Isaia numele de ,,profet evanghelist”. Aici, în limbajul cel mai sublim care s-a aflat vreodată pe buzele unui orator inspirat, Isaia înfăţişează viitorul strălucit al lui Israel ca ,,slujitor” credincios al lui Dumnezeu, eliberarea lui de orice duşman, venirea lui Mesia, şi aşezarea împărăţiei mesianice.
Mintea profetului anticipează un timp când Dumnezeu va fi îndurător faţă de poporul Său şi îi va da binecuvântările dreptăţii şi păcii.
Sunt multe profeţii cu privire la viitorul Mesia, caracterul şi slujbele Lui, viaţa, lucrarea şi moartea Lui pline de lepădare de Sine. Sunt imagini ale dezvoltării bisericii şi ale strângerii Neamurilor. De asemenea, sunt tablouri mişcătoare ale pământului readus la pacea şi frumuseţea edenică. De-a lungul acestei secţiuni Israel (adică, poporul lui Iuda, întrucât regatul nordic nu mai exista) apare ca poporul ales al lui Dumnezeu, ,,robul” Lui, ,,alesul” Lui în care El îşi găseşte ,,plăcerea” (cap. 42,1, etc.).
Primejdia din partea Asiriei, vrăjmaşul principal al lui Iuda din capitolele 1-39, era acum, cel puţin cea mai mare parte, în trecut, iar prin profetul Isaia Dumnezeu Îşi pregăteşte poporul pentru
o nenorocire şi mai mare – captivitate babiloniană peste o sută de ani. În noua secţiune începând cu cap. 40, Dumnezeu îl găseşte pe Israel descurajat din cauza eşecului aparent al planului lui Dumnezeu pentru el, ca naţiune, şi îl îndeamnă să privească înainte prin credinţă la perspectiva glorioasă care îi aştepta la întoarcerea din captivitate (vezi p. 31,32).
În cea dintâi parte a cărţii, Isaia vesteşte o solie de mustrare; acum le prezintă una de mângâiere şi nădejde. Secţiunea anterioară se ocupă mai ales cu nedreptatea poporului; aceasta cu dreptatea lui Dumnezeu. Capitolele 1-39 se ocupă mai ales cu succesul vrăjmaşului în a-l îndepărta pe poporul lui Dumnezeu de idealurile sale; capitolele 40-66, cu succesul Domnului de a-l atrage înapoi pe Israel la poziţia lui ideală de lumină şi speranţă a lumii. Aici avem un tablou impresionant al lui Mesia ca Rob al lui Dumnezeu, şi al oamenilor călcând pe urmele Sale şi fiind martorii Săi. Aici avem tablouri sublime ale lui Dumnezeu ca nădejde a poporului Său, şi ale poporului Său reîntorcându-se la El şi ocupându-şi poziţia ca reprezentant al Său pe pământ. Aici el este eliberat de sub puterea Babilonului, reocupă Ţara Făgăduinţei, iar pustietăţile pământului devin ,,ca grădina Domnului” (cap. 51,3).