4:1 Şapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat, şi vor zice: Vom mânca pâinea noastră înşine, şi ne vom îmbrăca în hainele noastre înşine; numai fă-ne să-ţi purtăm numele, şi ia ocara de peste noi!
Şapte femei. ,,În ziua aceea” – ziua războiului (vezi comentariul la cap. 3,24-26) – floarea bărbaţilor evrei va fi căzută înaintea armelor Asiriei sau va fi fost dusă în captivitate. Urmau să rămână mai multe femei nemăritate pentru fiecare bărbat în stare să se căsătorească. Femeile urmau să-i roage pe puţinii bărbaţi rămaşi să le ia în căsătorie. Mai multe femei de acestea, care trăiseră în lux şi huzur, capricioase şi mândre în splendoarea lor parfumată, se vor apropia de un bărbat solicitând protecţia şi mângâierea căsătoriei. Ele aveau să declare că sunt gata să lucreze pentru propria hrană şi îmbrăcăminte, în mod normal sarcina bărbaţilor din Israel (Exod 21,10). Într-o ţară unde poligamia era deja obişnuită, o atare situaţie ar fi dus la o creştere apreciabilă a căsătoriilor multiple.
Unii au aplicat situaţia descrisă în v. 1 direct la biserica de azi, sugerând că cele ,,şapte femei” reprezintă pe creştinii cu numele, iar ,,un singur bărbat”, pe Hristos. Femeile acestea, explică ei, ,,apucă” creştinismul nu cu sinceritate (vezi Matei 25,1-13), ci superficial, făţarnic, şi numai pentru interesul personal. Cele ,,şapte femei” propun să ,,mănânce” propria lor ,,pâine” şi nu ,,adevărata pâine din cer” (Ioan 6,32), să se ,,îmbrace” în ,,hainele” lor proprii – ,,hainele mânjite” din Isaia 64,6
– şi nu în veşmântul desăvârşit al dreptăţii lui Hristos (Matei 22,11.12). Luat în sensul acesta, Isaia 4,1 este făcut să evidenţieze valoarea sincerităţii în viaţa religioasă, ca opusă îndreptăţirii de sine şi făţărniciei. Alţii au comparat cele ,,şapte femei” cu grupări religioase ale creştinătăţii având ,,o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2Timotei 3,5).
Aplicaţiile figurate ale cuvintelor lui Isaia pot fi de o anumită valoare spirituală. Întotdeauna este posibil ca declaraţia unui profet să aibă şi un sens secundar pe lângă cel primar. Totuşi, nu există nici un comentariu inspirat la pasajul acesta pentru a-l determina pe cercetătorul Bibliei să facă o aplicaţie secundară. Acest lucru îi determină pe scriitorii comentariului să acorde numai o însemnătate istorică imediată acestui pasaj. Solia din Isaia 3,16 la 4,1 a fost iniţial adresată populaţiei din Ierusalim contemporană cu profetul (vezi p. 25-38), aşa cum arată contextul.
În ziua aceea. Adică, ziua descrisă în cap. 3,24-26. Capitolul 4 continuă ideea din capitolul 3 fără vreo întrerupere. Divizarea textului la punctul acesta tinde să întunece semnificaţia capitolului 4, care trebuie să fie considerat o continuare a capitolului 3. Pentru alte situaţii în care împărţirea pe capitole este lipsită de logică, vezi comentariul la 1Samuel 4,1; 24,1; 2Regi 7,1; 11,21; 24,20. În cap. 4,1 Isaia descrie apogeul pedepsei divine asupra fiicelor degenerate ale Sionului.
Ia ocara de peste noi. În ebraică avem de-a face cu un imperativ. A nu avea copii era socotit de femeile evreice o ruşine şi o ocară, o pedeapsă pentru păcat (Geneza 30,23; 1Samuel 1,6; Luca 1,25). Femeile din Iuda doreau să fie mame, şi se rugau de bărbaţii rămaşi să devină soţii lor.