Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Isaia

Isaia, 39


39:1 În acelaşi timp, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare şi un dar lui Ezechia, pentru că aflase de boala şi însănătoşirea lui.

Merodac-baladan. Vezi comentariul la 2Regi 20,12; vezi şi Vol. II, p.87. Numele acesta este obişnuit în inscripţiile asiriene ale lui Sargon şi Sanherib. Merodac-baladan, iniţial cârmuitor în Bit-Yakin, un mic stat la nord de Golful Persic, a fost domnitor al Babilonului între 721 şi 709 şi din nou pentru un scurt timp în 703. Pe vremea bolii lui Ezechia şi a trimiterii acestor soli el era rege în exil. Din cauza rezistenţei sale hotărâte faţă de Sanherib, Merodac-baladan a văzut în Ezechia un aliat valoros. Oficial, trimişii au venit pentru a-l felicita pe Ezechia cu prilejul vindecării sale, însă probabil şi pentru a-şi asigura sprijinul lui în războiul aprig care se desfăşura împotriva străduinţelor Asiriei de a domina întregul Orient Apropiat.



39:2 Ezechia s-a bucurat, şi a arătat trimişilor locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, miresmele şi untdelemnul de preţ, toată casa lui de arme, şi tot ce se afla în vistieriile lui: n-a rămas nimic în casa şi în ţinuturile lui, pe care să nu li-l fi arătat.

Ezechia s-a bucurat. Vanitatea lui a fost flatată de această atenţie neaşteptată din parte unui rege al Babilonului şi i-a părut bine că alţii erau interesaţi în rezistenţa împotriva Asiriei. De aceea, Ezechia i-a salutat pe trimişii Babilonului ca pe aliaţi şi prieteni, fără să viseze măcar că peste scurt timp Babilonul îi va lua locul Asiriei ca mare putere a Răsăritului şi că unul din împăraţii săi va cuceri Iuda.

A arătat trimişilor locul. Pentru un comentariu asupra lipsei de înţelepciune a lui Ezechia vezi comentariul la 2Regi 20,13.



39:3 Prorocul Isaia a venit apoi la împăratul Ezechia, şi l-a întrebat: Ce au spus oamenii aceia, şi de unde au venit la tine? Ezechia a răspuns: Au venit la mine dintr-o ţară depărtată, din Babilon.

Isaia a venit. Compară soliile anterioare ale lui Isaia contra alianţelor străine (cap. 8,9-13; 30,1-7; 31,1-5).



39:4 Isaia a mai zis: Ce au văzut în casa ta? Ezechia a răspuns: Au văzut tot ce este în casa mea: n-a rămas nimic în vistieriile mele, pe care să nu li-l fi arătat.

Ce au văzut? Vezi comentariul la 2Regi 20,15. Solomon anticipase vremea când vor veni oameni din ţări depărtate pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeul lui Israel (1Regi 8,41-43; vezi şi p. 28, 29). Nefolosirea acestui prilej de a da mărturie despre adevăratul Dumnezeu a dovedit că Ezechia era nerecunoscător pentru binecuvântarea restaurării sănătăţii (Isaia 38,1.9) şi pentru eliberarea de Sanherib (cap. 37,36).



39:5 Atunci Isaia a zis lui Ezechia: Ascultă cuvântul Domnului oştirilor!

Verset ce nu a fost comentat.

39:6 Iată, vor veni vremurile când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi tot ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nimic nu va rămâne, zice Domnul.

Duce în Babilon. Vezi comentariul la 2Regi 20,17.



39:7 Şi vor lua din fiii tăi, ieşiţi din tine, pe care-i vei naşte, ca să-i facă fameni în casa împăratului Babilonului.

Fii tăi. Vezi comentariul la 2Regi 20.18.



39:8 Ezechia a răspuns lui Isaia: Cuvântul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun. Căci, a adăugat el, măcar în timpul vieţii mele va fi pace şi linişte!

Cuvântul... este bun. Atitudinea aceasta reflectă perspectiva egoistă a regelui.

Pace şi linişte. Vezi comentariul la 2Regi 20,19. Ezechia s-a mângâiat cu gândul că Dumnezeu îi va arăta bunăvoinţa de a amâna pedeapsa. Dumnezeu a amânat adesea executarea unei sentinţe când oamenii s-au pocăit şi s-au dovedit supuşi Lui (vezi 1Regi 21,28.29; 2Regi 22,18-20).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 PK 344

2 PK 345

3, 4 PK 346

5–8PK 347