33:1 Vai de tine, pustiitorule, care totuşi n-ai fost pustiit; care jefuieşti, şi n-ai fost jefuit încă! După ce vei sfârşi de pustiit, vei fi pustiit şi tu, după ce vei isprăvi de jefuit, vei fi jefuit şi tu.
Vai de tine. Capitolul acesta a fost inspirat fără îndoială de judecata venită asupra oştilor lui Sanherib (cap. 37,36). Invadatorii jefuiseră Iuda, dar Domnul urma să-l libereze de sub puterea asupritorilor. Capitolul alternează între mângâieri puternice pentru cei credincioşi şi mustrări aspre pentru cei nelegiuiţi. Viziunea profetică a lui Isaia cuprinde totodată şi măreaţa eră mesianică (vezi comentariul la cap. 32,1).
N-ai fost pustiit. Războaiele de agresiune ale Asiriei împotriva vecinilor ei fuseseră extensive. Ea era preocupată în special de jaf, şi îşi trimitea oştirile cu scopul de a prăda. Dar în cele din urmă Asiria îşi va primi plata pe măsură (vezi Matei 7,2; comp. Ieremia 50,15.29; 51,24; Apocalips 13,10).
33:2 Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie!
Noi nădăjduim în Tine. Vezi comentariul la cap. 25,8.9.
Adevărul nostru [KJV: ,,Braţul lor”]. Multe manuscrise vechi ebraice, targumurile, şi siriaca zic ,,braţul nostru”. Isaia aici cere ajutor pentru propriul său popor – poate în special apărătorii cetăţii. Expresia următoare, ,,izbăvirea noastră”, se referă clar la aceia care erau cu el în Ierusalim.
33:3 Când răsună glasul Tău, popoarele fug; când Te scoli Tu, neamurile se împrăştie.
Popoarele fug. Aceasta se referă la oştirile lui Sanherib (vezi cap. 37,36.37). Cu prilejul acela un mare ,,tumult” [KJV] a vârât groază în inimile asirienilor.
33:4 Şi prada voastră va fi strânsă cum strânge muşiţa: sar peste ea cum sar lăcustele.
Prada voastră. Aceasta se referă la prădarea taberei asiriene după anihilarea năvălitorilor şi fuga precipitată a puţinilor supravieţuitori. După cum omizile şi lăcustele mănâncă tot ce este verde, tot aşa evreii, la timpul cuvenit, urmau să-i despoaie pe aroganţii asirieni.
33:5 Domnul este înălţat, şi locuieşte în înălţime. El umple Sionul de nepărtinire şi dreptate.
Domnul este înălţat. Anihilarea spectaculoasă a oştirilor Asiriene (cap. 37,36) a adus cinste şi renume adevăratului Dumnezeu. El umple Ierusalimul. Învăţătura dată de invazia lui Sanherib se poate presupune că a avut ca rezultat o redeşteptare în întreg Ierusalimul şi în cetăţile lui Iuda. Nepărtinire. Sau ,,justiţie”, adică printre oameni.
33:6 Zilele tale sunt statornice, înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire; frica de Domnul, iată comoara Sionului.
Statornice. Iuda urma să-şi afle tăria şi statornicia nu în puterea militară, ci în Dumnezeu şi în credincioşia faţă de voinţa Lui descoperită (vezi Iov 28,28; Psalmi 111,10; Proverbe 1,7).
33:7 Iată, vitejii strigă afară; solii păcii plâng cu amar.
Solii păcii. Trimişilor lui Ezechia li s-au pus condiţii atât de grele (2Regi 18,14-16) încât să-i facă să ,,plângă cu amar.” Când delegaţii evrei s-au întâlnit cu Rabşache trimis la Ierusalim, ei au considerat condiţiile lui de predare atât de aspre încât s-au înapoiat cu ,,hainele sfâşiate” (2Regi 18,37).
33:8 Drumurile sunt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri. Asur a rupt legământul, dispreţuieşte cetăţile, nu se uită la nimeni.
Drumurile sunt pustii. Căile lui Iuda nu mai erau libere pentru circulaţie. Oştirea lui Sanherib adusese ţara în aşa greutăţi încât oamenii nu mai îndrăzneau să călătorească pe drumuri.
Cetăţile. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă zice ‘edim, ,,martorii”, în loc de ‘irim, ,,cetăţi”, singura deosebire în textul consonantic fiind cea între d şi r (vezi Vol. I, p. 26; vezi comentariul la Geneza 10,4).
33:9 Ţara jeleşte şi este întristată; Libanul este plin de ruşine, tânjeşte; Saronul este ca o pustie; Basanul şi Carmelul îşi scutură frunza.
Ţara jeleşte. Întregul ţinut al lui Iuda fusese devastat în cursul invaziei asiriene. Alte ţinuturi ale Palestinei împărtăşeau aceeaşi tristă soartă.
33:10 Acum Mă voi scula, zice Domnul, acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.
Acum Mă voi scula. Ceasul deznădejdii extreme a omului este ceasul ocaziei lui Dumnezeu. Când situaţia părea disperată, iar ultimele rămăşiţe ale rezistenţei iudaice urmau să fie distruse în curând de crudul năvălitor, Domnul S-a sculat să scape rămăşiţa din Ierusalim.
33:11 Aţi zămislit fân, şi naşteţi paie de mirişte; suflarea voastră de mânie împotriva Ierusalimului este un foc, care pe voi înşivă vă va arde de tot.
Zămislit fiu [KJV: ,,Pleavă”]. Versetul acesta scoate în evidenţă deşertăciunea şi nimicnicia pretenţiilor asiriene. În ciuda tuturor strădaniilor lor, nu vor obţine decât pleavă. Planurile lor îndrăzneţe îi vor ajunge tocmai pe aceia care le dăduseră naştere.
33:12 Popoarele vor fi ca nişte cuptoare de var, ca nişte spini tăiaţi care ard în foc.
Cuptoare de var. Ei vor fi ca atunci când piatra de var este transformată în var sau când mărăcinii sunt mistuiţi de foc.
33:13 Voi, cei de departe, ascultaţi ce am făcut! Şi voi, cei de aproape, vedeţi puterea mea!
Vedeţi [KJV: ,,Recunoaşteţi”] puterea Mea. Aducând judecată asupra Asiriei, Dumnezeu i-a învăţat pe oamenii de pretutindeni deşertăciunea înţelepciunii şi tăriei omeneşti. El îngăduie adesea ca o situaţie să ajungă la un punct de criză, pentru ca la intervenţia Sa, oamenii să-I poată recunoaşte autoritatea şi puterea.
33:14 Păcătoşii sunt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?
Foc mistuitor. Dumnezeu este un foc mistuitor pentru cei nelegiuiţi (Ebr. 12,29). Numai cei ,,cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8) şi vor trăi. Întrebările puse aici sunt asemănătoare cu cele din Psalmi 15,1; 24,3. Răspunsul lui Isaia se găseşte în versetul următor.
33:15 Cel ce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge, şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,
Umblă neprihănire. Compară răspunsurile date aici cu cele ale psalmistului în Psalmi 15,2-5; 24,4. De fapt, dreptatea este în mod fundamental o chestiune care ţine de inimă şi minte, dar omul trebuie totodată să şi ,,umble în lumină” (1 Ioan 1,7). O atitudine dreaptă se va reflecta în cuvinte şi fapte drepte.
Câştig scos prin stoarcere. Asiria îşi adunase bogăţia prin stoarcerea neamurilor mai slabe. Dar mulţi din Ierusalim şi din Iuda îşi adunaseră bogăţiile cam în acelaşi fel (vezi comentariul la cap. 5,7).
Îşi trage mâinile. Adică, într-un gest de refuz de a participa la răsplătiri ilicite.
Îşi astupă urechea. Adică, refuză să participe la comploturi împotriva vieţii celor inocenţi.
Îşi leagă ochii. Domnul are ,,ochii aşa de curaţi că nu pot să vadă răul” (Habacuc 1,13). Aceia care Îi slujesc nu vor aproba răul sub nici o formă.
33:16 acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.
Va locui în locurile înalte. Adică în locuri sigure. Cetăţile din vechime erau zidite ,,în locuri înalte” pentru a fi ferite de invadatori. Locurile înalte sunt întotdeauna avantajoase în război.
Stânci întărite. Sau ,,cetăţuile”. Acelora care-L iubesc şi-I slujesc, Domnul le oferă protecţie şi purtare de grijă în vreme de necaz. Făgăduinţa dată aici se va dovedi o mângâiere deosebită pentru poporul lui Dumnezeu în timpul crizei celei mari a zilelor din urmă, când li se vor oferi locuri de siguranţă la care nu vor avea acces cei porniţi să-i nimicească (vezi Psalmi 61,2.3; 91,1.2). În timp ce nelegiuiţii suferă de lipsă de hrană şi apă (vezi Apocalips 16,2.3; comp. GC 626, 628) sfinţilor li se vor asigura cele necesare vieţii.
33:17 Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.
Pe Împărat. În timpul necazurilor şi strâmtorărilor zilelor din urmă poporul lui Dumnezeu află mângâiere la gândul că în curând Hristos Se arată. Ei Îl vor vedea în slava Lui (vezi comentariul la cap. 25,8,9), iar ţara făgăduinţei pe care ei au văzut-o cu ochiul credinţei, ca şi cum ar fi fost ,,foarte departe” (KJV) (cap. 33,17), va deveni atunci o realitate.
33:18 Inima ta îşi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice: Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra turnurilor?
Îşi va aduce aminte de groaza. Scăpat de vrăjmaşii lui poporul lui Dumnezeu cugetă la scenele înspăimântătoare prin care au trecut. Încercările trecutului par doar un vis. Lucrurile acestea s-au adeverit când Ierusalimul a fost eliberat de oştile lui Sanherib şi din nou se vor adeveri în ce priveşte sfinţii la a doua venire a lui Hristos.
Logofătul … vistiernicul. Unde erau logofeţii asirieni, care fixau cantitatea de tribut ce trebuia stoarsă de la fiecare victimă nenorocită? Unde erau încasatorii de tribut şi căpitanii asediului? Acum toţi dispăruseră, şi totul era liniştit. La fel, la a doua venire a lui Hristos, cei credincioşi se vor bucura de eliberarea din mâinile celor care cu atât de puţin înainte căutaseră să-i ucidă.
33:19 Atunci nu vei mai vedea pe poporul acela îndrăzneţ, pe poporul cu vorbirea încâlcită de n-o puteai înţelege, cu limba gângavă, de n-o puteai pricepe.
Poporul îndrăzneţ. Insolenţii invadatori asirieni, cu limba lor curioasă şi puterea lor crudă, nu vor mai fi. În loc să-i vadă pe asirieni, ,,vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui” (v. 17). Compară Exod 14,13.
33:20 Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul, ca locuinţă liniştită, ca un cort, care nu va mai fi mutat, ai cărui ţăruşi nu vor mai fi scoşi niciodată, şi ale cărui funii nu vor mai fi dezlegate.
Priveşte Sionul. Năvălitorii vrăjmaşi au dispărut; orice primejdie s-a dus. Cetatea sfântă este acum liniştită. Compară descrierea din Ioel 3,16-20. Sărbătorilor noastre. Literal ,,sărbătorilor noastre rânduite” (vezi comentariul la Levitic 23,2).
33:21 Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late, unde totuşi nu pătrund corăbii cu lopeţi, şi nu trece nici un vas puternic.
De râuri, de pâraie late. O descriere a rodniciei şi frumuseţii Ţării Făgăduinţei restaurate. Aici este ,,râul” şi ,,izvoarele” care ,,înveselesc cetatea lui Dumnezeu” (Psalmi 46,4). Compară râul lui Ezechiel (Ezechiel 47).
Corăbii cu lopeţi. Nici o corabie vrăjmaşă nu va umbla pe râurile lor (vezi Ezechiel 47,1; Ioel 3,18; Zaharia 14,8; Apocalips 22,1).
33:22 Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuieşte!
Verset ce nu a fost comentat.
33:23 Funiile tale s-au slăbit, aşa că nu mai pot strânge piciorul catargului, şi nu mai pot întinde pânzele. Atunci se împarte prada, care-i aşa de mare, că până şi ologii iau parte la ea.
Funiile tale. Se continuă imaginea din v. 21. Vrăjmaşul este ca o corabie ale cărei frânghii atârnă moi, al cărui catarg se clatină şi a cărui pânză este inutilă – o epavă. Ceasul biruinţei pentru sfinţi este ceasul ocării şi înfrângerii pentru vrăjmaşii lor. ,,Ologii” care de obicei nu joacă nici un rol în serviciul militar, ajung biruitori şi-şi jefuiesc vrăjmaşii.
33:24 Nici un locuitor nu zice: Sunt bolnav! Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.
Sunt bolnav. Nu va mai exista boală pe pământul înnoit, nici trupeşte şi nici sufleteşte (vezi Ieremia 31,34). Vindecarea bolii şi iertarea păcatului sunt menţionate împreună în Psalmi 103,3; Matei 9,2.6. Hristos este vindecătorul bolilor fizice şi spirituale ale omului.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
5, 6 FE 353
6 Ed 229; PK 83
13–17CW 113
14 1T 123; 4T 528
14–16GC 626; PK 725; 2T 446
15–17Ed 141
16 DA 122; EW 56, 282; GC 629, 635; MB 111; SR 129, 406; 1T 174
17 CT 209; DA 632; Ev 503; EW 67; ML 347; PK 321; TM 21; 2T 355; 7T 12; 8T 253, 331; 9T 193
20–22Ed 182
21, 22 PK 321
23 MB 62
24 Ed 271; GC 676; PK 729; 9T 286