Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Isaia

Isaia 28:28


28:28 Grâul se bate, dar nu se bate necontenit; împingi peste el roata carului şi caii, dar nu-l sfărâmi.

Grâul se bate [KJV: ,,Grâul pentru pâine este bătut”]. Mai degrabă o întrebare: ,,Bate cineva grâul pentru pâine?” (RSV), după cum indică construcţia propoziţiei următoare. Scopul treieratului nu este de a zdrobi şi a prăpădi cerealele, ci de a le desface din pleavă. Totuşi, metoda blândă folosită pentru treieratul chimenului (vezi comentariul la v. 27) ar fi ineficientă la treieratul cerealelor folosite pentru facerea pâinii. La grâu, mei, alac şi orz, se folosesc adesea care cu roţi grele sau sunt mânaţi peste cereale cai şi boi. La fel, Domnul trebuie să folosească metode mai severe la tratarea unora decât la a altora. Dar chiar şi mustrările cele mai grele nu continuă la nesfârşit. Scopul lui Dumnezeu nu este nimicirea. El doreşte numai să îndepărteze pleava lipsită de valoare de grâul valoros. Când acest scop a fost atins, treieratul încetează.