28:1 Vai de cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim, de floarea veştejită, care este strălucirea podoabei sale, pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată!
Cununa îngâmfată. Sau ,,coroana mândră”.
Beţivilor lui Efraim. Capitolul acesta este unica solie de mustrare a lui Isaia care se adresează regatului nordic (cu toate că şi Ierusalimul este menţionat în v. 14). Prin urmare, trebuie să fi fost dată înainte de capturarea Samariei de către asirieni în 723/722. Samaria, ,,cununa îngâmfată” a unei naţiuni de beţivi, a fost mustrată nu doar o dată din cauza beţiei (Amos 4,1.2; 6,1.6). Profeţii au dat deseori avertizări împotriva acestui viciu (Isaia 5,11.12; 28,7.8). Totuşi, aşa cum reiese din context, Isaia se referă în primul rând la conducătorii regatului nordic, care erau beţi atât la propriu, cât şi la figurat, şi erau incapabili să călăuzească naţiunea în armonie cu voinţa lui Dumnezeu.
Floarea vestejită. De la moartea lui Ieroboam II în 753, până la căderea regatului, 30 de ani mai târziu, dispariţia puterii şi gloriei lui Israel putea fi clar observată de toţi. Regatul se fărâmiţase repede (vezi comentariul la 2Regi 15,29; 1Cronici 5,26). Când Isaia a dat solia aceasta, el era într-
adevăr o ,,floare vestejită”.
Văii mănoase. Samaria se afla pe o colină aşezată într-o vale frumoasă şi mănoasă.