27:1 În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare, Leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur), şi Leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul).
Leviatanul. Vezi comentariul la Iov 41,1; Psalmi 74,13.14. În vechea mitologie canaanită, ,,leviatanul” era privit ca un şarpe cu şapte capete care luptă împotriva zeilor şi forţelor binelui, fiind astfel considerat o personificare a forţelor răului. Texte canaanite antice de la Ras Shamrah (vezi Vol. I, p. 128, 129) vorbesc despre un monstru cu şapte capete numit ,,Lotan”, despre care se crede că este unul şi acelaşi nume cu numele biblic ,,leviatan” (ebr. liwyathan). În mitul mesopotamian antic al creaţiunii se găsea o tradiţie a unui conflict primar între zei şi un balaur al haosului.
Acestea şi alte legende aflate la păgâni par să arate o concepţie confuză, dar predominantă şi persistentă despre Satana ca un şarpe angajat într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu Sămânţa femeii (Geneza 3,15; comp. Apocalips 12,3.4). ,,Leviatanul” din Iov este, evident din context, un animal real (Iov 41), considerat în general a fi crocodilul. Psalmistul, referindu-se la nimicirea oştirii egiptene în Marea Roşie, spune că Domnul a ,,zdrobit capul Leviatanului” (Psalmi 74,13.14). Un crocodil cu mai multe capete ar fi un monstru destul de potrivit ca să simbolizeze Egiptul. Crocodilul s-a dezvoltat în Fluviul Nil. De repetate ori în Isaia 27; 30; 31 Egiptul este menţionat, şi aceasta tinde să confirme ideea că ,,leviatan” apare aici, în primul rând, ca simbol al Egiptului. Compară de asemenea ,,balaurul” din Isaia 27,1 cu acela din Ezechiel 29,3; comp. cap. 32,2.4.
Apocalipsul îl descrie pe Satana ca pe ,,un mare balaur roş, cu şapte capete” (Apocalips 12,3), şi declară că ,,Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul” şi că ,,balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală lumea întreagă, a fost aruncat” afară (Apocalips 12,7.9). ,,Ziua aceea” când Domnul ucide ,,balaurul” pare să fie ziua când ,,Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului” (Isaia 26,21). Este incert dacă cuvintele lui Isaia pot fi aplicate la Satana.
27:2 În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese:
Viei celei mai alese. În cap. 5,1-7 Isaia a cântat un cântec de jale cu privire la Israel, care este descris ca o viţă neroditoare. Aici cântarea este de o natură mult mai plăcută, deoarece via aceasta umple în cele din urmă întreg pământul cu roada ei (cap. 27,6).
27:3 Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni.
Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei. Contrastul dintre via aceasta şi cea precedentă este izbitor. În cap. 5,1-7 Domnul a îndepărtat împrejmuirea viei, a pustiit-o, şi a poruncit ca ploaia să nu mai cadă peste ea. În cazul precedent s-a spus direct că via era ,,casa lui Israel şi bărbaţii lui Iuda” (cap. 5,7). Se pare că aici situaţia este aceeaşi (vezi cap. 27,6). În mod similar Hristos i-a asemănat pe ucenicii Lui cu mlădiţele unei viţe (Ioan 15,1-8).
27:4 N-am nici o mânie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor, şi-i voi arde pe toţi,
N-am nici o mânie. Dumnezeu nu este mâniat pe via Sa.
Mărăcinii şi spinii. În via dinainte, mărăcinii şi spinii au luat locul viţei originale şi Domnul a rostit o hotărâre împotriva lui Israel (cap. 5,6). Mărăcinii şi spinii reprezintă lucrarea vrăjmaşului; Dumnezeu îi va arde (vezi Matei 13,30).
27:5 afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.
Vor căuta ocrotirea Mea. În timpul luptei, când vrăjmaşul îşi îndreaptă eforturile împotriva poporului lui Dumnezeu, biserica este îndemnată să alerge la Dumnezeu pentru ocrotire. Dacă biserica face aceasta, eforturile vrăjmaşului nu vor avea succes. Poporul lui Dumnezeu s-a împăcat cu El şi Îl cunoaşte ca prieten şi nu ca vrăjmaş. Ei Îl pot privi cu încredere, iar în mijlocul celor mai mari încercări sufletul lor se poate odihni în pace. Cuvintele acestea sunt deosebit de potrivite pentru timpul de strâmtorare, în timpul ultimelor şapte plăgi, când Satana face tot ce îi stă în putere împotriva sfinţilor.
27:6 În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umple lumea cu roadele lui.
Iacov. Adică, Israel (vezi comentariul la Geneza 32,28).
Roadele. Compară cu comentariul la Isaia 5,2; Ioan 15,2-8. Dumnezeu plănuise ca Israel să-i ducă întregii lumi cunoştinţa mântuirii (vezi p. 28-30). Când Israelul naţional a dat greş, sarcina a fost dată Israelului spiritual, biserica creştină. Printr-o altă analogie, biserica, alcătuită din neamuri şi iudei, este reprezentată prin ramuri altoite în tulpină pentru a înlocui ramurile naturale lepădate ale poporului lui Israel (vezi Romani 11,11.12.15-26).
27:7 L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei ce-l ucideau?
L-a lovit oare Domnul? Şi-a lovit Dumnezeu propriul popor aşa cum i-a lovit pe aceia care se războiau cu acesta? Isaia face deosebire între felul de purtare al lui Dumnezeu cu propriul Său popor şi felul Lui de purtare cu vrăjmaşii lui. S-ar putea ca poporul lui Dumnezeu să aibă de trecut prin încercări şi necazuri, dar el nu va fi cu totul distrus. Dumnezeu Îşi ,,loveşte” poporul pentru binele său (vezi Evrei 12,5-11; Apocalips 3,19), pentru a remedia defectele din caracterul lui, nu pentru a-l distruge.
27:8 Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luându-l cu suflarea năpraznică a vântului de răsărit.
Cu măsură. Sau, poate, ,,o îndoită măsură”. ,,Măsura” este se’ah (vezi Vol. I, p. 166, 167). Pentru context vezi comentariul la v. 7. Tatăl nostru ceresc le dă copiilor Săi numai atât cât este spre binele lor, şi nu mai mult. Scopul Lui nu este de a face rău, ci de a vindeca (vezi Ieremia 10,24). Judecăţile divine asupra poporului lui Dumnezeu sunt amestecate cu îndelungă răbdare şi har.
L-ai pedepsit. Literal, expresia zice: ,,îndepărtând-o tu te cerţi cu ea”. Sensul cuvintelor lui Isaia este incert. S-ar putea ca el să facă aluzie la viitoarea captivitate babiloniană, care era o pedeapsă corectivă (vezi Isaia 48,10; Ieremia 30,11-17; Osea 2,6-23; Mica 4,10-12).
Luându-l cu suflarea năprasnică. Literal, ,,el l-a înlăturat [pe Iuda] cu suflarea lui năprasnică”, sau ,,el a trimis suflarea lui năprasnică”. Sensul nu este cu totul clar. Vântul de răsărit era un vânt fierbinte, uscat, înăbuşitor, care bătea dinspre pustie, un simbol potrivit al morţii şi nimicirii (Geneza 41,6; Iov 27,21, Psalmi 48,7; Ieremia 18,17; Osea 13,15). În mod figurat, vântul acesta reprezintă judecăţile pe care Dumnezeu le îngăduie să vină peste poporul Său. ,,Vântul de răsărit” este numit ,,suflarea” lui Dumnezeu. Pedeapsa părea să vină din cauze naturale, deşi în realitate era rânduită, sau îngăduită, de Dumnezeu.
27:9 Astfel nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită, şi iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de var prefăcute în ţărână; idolii Astartei şi stâlpii soarelui nu se vor mai ridica.
Nelegiuirea lui Iacov. Planul Domnului este de a-Şi curăţi poporul, nu de a-l nimici (vezi comentariul la v. 7, 8). Pedeapsa din v. 8 este un instrument pentru curăţire. Rodul. Adică, rezultatul. ,,Rodul” pedepsei, al pocăinţei şi al iertării va fi îndepărtarea oricărei urme de idolatrie. Captivitatea babiloniană i-a vindecat pe iudei de idolatrie (PK 705).
Ca nişte pietre de var [KJV: ,,cretă”]. Pietrele altarelor vor fi sfărâmate ca şi cum ar fi din cretă, iar dumbrăvile (ebr. ’asherim, vezi comentariul la Exod 34,13; Deuteronom 7,5; 16,21; 2Regi 17,10) şi idolii vor fi tăiaţi şi nimiciţi. Dumnezeu îngăduie încercări asupra poporului Său pentru a-l scăpa de nelegiuirile lui.
27:10 Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuinţă lăsată şi părăsită ca pustia. În ea paşte viţelul, în ea se culcă şi-i mănâncă ramurile.
Cetatea cea tare. Adică, Ierusalimul, simbolizând poporul lui Dumnezeu. Ceea ce acum era o cetate înfloritoare, urma să ajungă o pustie. Acolo unde acum erau case, va fi păşune (vezi cap. 7,23-25). Prezicerea aceasta s-a realizat după o sută de ani, în 586 î.Hr. (vezi Daniel 9,16.17).
27:11 Când i se usucă ramurile, sunt rupte; vin femeile, să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere; de aceea Cel ce l-a făcut n-a avut milă de el, şi Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat.
Să le ardă. Aceasta este o continuare a imaginii cu care se încheie versetul anterior. Un copac ale cărui ramuri sunt dezgolite de frunze (v. 10) se ofileşte şi moare. Lemnul se usucă. Atunci ramurile sunt tăiate şi folosite ca lemn de foc. Tabloul este similar cu acela din Ezechiel 31,12.13, unde căderea Asiriei este comparată cu un copac ale cărui ramuri au căzut. Atât Ioan Botezătorul, cât şi Isus i-au asemănat pe nelegiuiţi cu pomii tăiaţi şi aruncaţi în foc (Matei 3,10; Ioan 15,6). Pavel îi compara pe iudeii literali cu ramurile naturale tăiate şi înlocuite cu ramurile altoite în trunchi ale bisericii (Romani 11,12-20).
27:12 În vremea aceea, Domnul va scutura roade de la cursul Râulul până la pârâul Egiptului; iar voi veţi fi strânşi unul câte unul, copii ai lui Israel!
În vremea aceea. Vezi comentariul la cap. 26;1.2.
Va scutura roada. Literal, ,,va bate”. Adică ,,a treiera” [grânele] pentru a le despărţi de pleavă. Aceasta este ziua cea mare a judecăţii, când grâul este strâns în grânarul ceresc, iar pleava este arsă (Ioel 3,13; Matei 3,12; 13,39.40; Apocalips 14,14-19).
Râului. Adică, Eufratul.
Pârâul Egiptului. Ţara făgăduită lui Israel se întindea de la Eufrat, până la râul Egiptului (vezi comentariul la Geneza 15,18; 1Regi 4,21; 8,65). Naţiunile din interiorul acestor hotare urmau să fie ,,treierate”, iar pământul lor să fie dat poporului ales al lui Dumnezeu.
Unul câte unul. Dumnezeu Îşi adună drepţii unul câte unul, nu ca grupe, ci ca indivizi.
27:13 În ziua aceea, se va suna cu trâmbiţa cea mare şi atunci se vor întoarce cei surghiuniţi din ţara Asiriei şi fugarii din ţara Egiptului. Ei se vor închina înaintea Domnului, pe muntele cel sfânt, Ierusalim.
În ziua aceea. Vezi comentariul la cap. 26,1. Pentru comentarii, vezi comentariul la cap. 11,16. Cu privire la întoarcerea lui Israel din captivitate, vezi p. 29, 31.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
2, 3 PK 22
3 COL 218; FE 264
5 AH 207, 214; CG 478; CH 539; COL 156, 388, 418; CS 87; CT 156, 488; DA 259; FE 465; GC 619; MB 144; MH 90, 248; ML 14, 316, 318; MM 42, 287; PK 326, 587, 719; PP 726; SR 98; Te 195; TM 191; 2T 287; 3T 240; 5T 471; 8T 177
6 PK 22, 703