Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Isaia

Isaia 26:15


26:15 Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării.

Înmulţeşte poporul. Adică, pe Iuda. În contrast, vrăjmaşii lui Iuda pieriseră cu toţii (v. 14). Scena de biruinţă descrisă aici se va împlini pe deplin numai când Hristos îi va face pe vrăjmaşii Săi aşternut picioarelor Sale (Psalmi 110,1; Matei 22,44), şi când ,,împărăţiile acestei lumi” vor fi supuse cârmuirii Lui înţelepte şi drepte (vezi Daniel 2,44; Apocalips 11,15). Dumnezeu va realiza pe pământul înnoit ceea ce ar fi făcut pentru Israel dacă naţiunea aceasta ar fi fost credincioasă faţă de El (vezi p. 27-30).

Dă înapoi. Potrivit planului iniţial al lui Dumnezeu, hotarele lui Israel s-ar fi tot extins până ar fi cuprins lumea întreagă (vezi p. 28-30). Când Israel L-a lepădat pe Hristos, fiind lepădat la rândul său, biserica creştină a moştenit făgăduinţa extinderii mondiale, care se va realiza în mod final şi deplin pe noul pământ (vezi p. 30, 35).