24:16 De la marginile pământului auzim cântând: Slavă celui neprihănit! Dar eu zic: Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine! Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverşunează la jaf.
Slavă celui neprihănit. Se aud cântări înălţându-se către Hristos, Cel Neprihănit (vezi v. 15). Într-o vreme ca aceasta nu prea se pare potrivit să se aducă ,,slavă” oamenilor, oricât de ,,drepţi” ar fi. Compară cântarea universală de laudă adusă lui Dumnezeu, raportată în Apocalips 19,1-6, chiar la momentul acesta.
Sunt pierdut [KJV: ,,Slăbiciunea mea”]. Sensul cuvântului ebraic este incert. Ar putea să însemne, literal, ,,slăbiciune mie”. Aici profetul pare să se îndrepte, pentru moment, de la slava viitoare la ocara şi mizeria prezentului. ,,Slăbiciune” este folosit ca un simbol al pierderii şi întristării, o consecinţă a judecăţilor lui Dumnezeu (Psalmi 106,15; vezi Isaia 10,16; comp. 17,4). După o scurtă privire asupra bucuriei poporului lui Dumnezeu la momentul eliberării sale, Isaia se întoarce la necazurile şi dezamăgirile celor pierduţi, continuând cu o descriere a teribilelor judecăţi viitoare.
Jefuitorii [KJV: ,,Necredincioşii” sau ,,Trădătorii”]. Când este prea târziu, oamenii îşi dau seama că starea lor se datorează propriei comportări lipsite de credincioşie faţă de Dumnezeu. Acelaşi cuvânt este tradus cu ,,înşelăciune” în Exod 21,8 [KJV]. El implică un fel de purtare exact opusă faţă de ceea ce omul ştie că este bine.