2:5 Veniţi, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului!
Casa lui Iacov. La momentul la care profetul Isaia purta această solie, regatul de nord, cele zece seminţii, nu merseseră încă în captivitate. Deşi soliile lui Isaia erau adresate în primul rând poporului lui Iuda şi Ierusalimului (vezi comentariul la cap. 1,1), apelul său de a ,,umbla în lumina Domnului” este aici extins către toate cele douăsprezece seminţii. Deşi apostazia regatului de nord umpluse paharul, îndurarea divină încă îl chema pe Israel să se întoarcă la Dumnezeu înainte ca să treacă ziua mântuirii.
Să umblăm. Perspectiva măreaţă pregătită pentru Israel, înfăţişată în v. 1-4, l-a inspirat pe profet să facă un apel mişcător la umblare ,,în lumina Domnului”. Acela care a prins perspectiva a ceea ce Dumnezeu are pregătit pentru aceia care Îl iubesc şi Îi slujesc, nu mai pot fi mulţumiţi cu realizări comune.
Supunerea faţă de datoria cunoscută este singura dovadă valabilă a sincerităţii unei acceptări mărturisite a ofertei de îndurare a lui Dumnezeu. Într-adevăr, o mărturisire de credinţă neînsoţită de faptele ascultării este declarată ,,moartă” (Iacov 2,26). Aceia care aud cuvântul lui Dumnezeu, însă neglijează să-l împlinească, sunt asemănaţi cu un om care îşi zideşte casa pe nisipuri mişcătoare.
Lumina Domnului. Adică, lumina adevărului pe care Domnul a trimis-o în mod îndurător prin slujitorii Săi, profeţii. În zilele lui Isaia aceasta era lumina mântuirii prin Mesia făgăduit, care, la venirea Lui, S-a declarat ,,lumina lumii” (vezi comentariu la Ioan 8,12). El era ,,adevărata lumină”, ,,lumina oamenilor” (Ioan 1,9.4). Comparaţi apelul fierbinte al Domnului nostru către conducătorii lui Israel din vremea Lui de a umbla în lumină câtă vreme lumina mai era încă în mijlocul lor (Ioan 12,35.36; comp. Ioan 1,9-12)