2:2 Se va întâmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el.
Se va întâmpla. Diverse interpretări au fost date soliei din v. 2-4: (1) că ea se referă la un mileniu când va fi pace pe pământ, când iudeii vor fi readuşi în patria lor strămoşească şi la starea lor anterioară de popor ales al lui Dumnezeu şi vor cârmui pământul realizând convertirea lumii; (2) că descrie o falsă redeşteptare religioasă care va avea loc la finele istoriei pământului, iniţiată de creştinismul apostat şi menită să convertească lumea, aşa cum se sugerează în 1Tesaloniceni 5,1-5; Apocalips 13,11-17; etc. (3) că descrie planul iniţial al lui Dumnezeu ca Israelul literal să devină instrumentul Lui pentru mântuirea lumii, dar că, datorită eşecului şi lepădării lui Israel, prezicerea făcută aici va fi împlinită de poporul ales al lui Dumnezeu de astăzi prin vestirea soliei Evangheliei până la cele mai îndepărtate margini ale pământului.
Ca oricare alt pasaj al Scripturii, singura cale pentru a determina adevărata semnificaţie a lui Isaia 2,2-4 şi importanţa lui pentru biserica de astăzi este de a-l studia în contextul întregii Scripturi, în termenii a ceea ce Biblia însăşi are de spus cu privire la respectivul subiect. Pentru o trecere în revistă îngrijită a învăţăturii biblice legate de problemele fundamentale implicate în diferitele interpretări fanteziste, de întoarcerea evreilor în Palestina şi de rolul lui Israel în planul divin, vezi p. 25-38. Pentru
comentariile lui Ellen G. White la pasajul paralel din Mica 4,1-3 ca una din numeroasele ,,lecţii practice” care conţin o ,,mare încurajare” pentru biserica actuală, vezi CT 455, 456.
Să observăm că Mica 4,1-3 este cu totul identic, cuvânt cu cuvânt, cu Isaia 2,2-4. Un studiu al contextului din Mica se va dovedi util pentru clarificarea pasajului paralel din Isaia. Isaia şi Mica au fost contemporani pentru o perioadă.
În scurgerea vremurilor. [KJV: ,,În zilele de pe urmă”]. Ebr ’acharith hayyamin. ’Acharith, ,,ultimul”, în general desemnează sfârşitul perioadei de timp la care segândeşte vorbitorul, indiferent dacă este scurtă sau lungă. ’Acharith mai este folosit pentru: (1) încheierea celor 430 de ani de sălăşluire (vezi comentariul la Geneza15,13.16) când Israel va intra în posesia Canaanului (Geneza 49,1); (2) încheierea peregrinării prin pustie (Deuteronom 8,16); (3) încheierea unui viitor timp de strâmtorare şi exil (Deuteronom 4,30; Osea 3,5); (4) încheierea unei perioade istorice (Deuteronom 31,29); (5) rezultatul final al unei acţiuni oarecare (Proverbe 14,12; 23,32; Isaia 47,7);(6) “sfârşitul” unui an (Deuteronom 11,12); (7) încheierea unei perioade de încercare şi probă din viaţa unui om (Iov 42,12). În profeţia biblică el mai este folosit pentru: (1)sfârşitul puterii Greciei (Daniel 8,23); (2) încheierea celor 1260 şi 2300 de zile (Daniel 10,14; 8,19); (3) strângerea neamurilor la sfârşitul veacului (Isaia 2,2; Mica 4,1); (4)bătălia lui Gog şi Magog imediat înainte de aşezarea împărăţiei mesianice (Ezechiel 38,6.7.16); (5) ziua cea mare a judecăţii finale (Ieremia 23,20; 30,24); (6) ,,sfârşitul” final al celor răi (Psalmi 37,38).
’Acharith este de obicei tradus în LXX prin eschatos, ,,ultimul”, ,,sfârşit”. Este opusul lui re’shith, ,,început” (vezi comentariul la Geneza 1,1), aşa cum reiese din Isaia 41,22; 46,10, unde ,,mai înainte” şi ,,început” se află în contrast cu ,,finalul” şi ,,sfârşitul” [KJV].
Folosirea biblică a lui ’acharith evidenţiază că în fiecare caz contextul trebuie să fie acela care să determine cât de departe în viitor este acest ,,final”. Contextul lui ,,înzilele de pe urmă” [KJV] din Isaia 2,2 se referă la manifestarea ,,măreţiei” lui Dumnezeu (v. 10), la ,,ziua aceea” în care ,,numai Domnul va fi înălţat” (v. 11, 17), la ,,ziuaDomnului” (v. 12), la timpul ,,când Se va scula să îngrozească pământul” (v. 19). Compară Isaia 2,10-21 cu Apocalips 6,14-17. Contextul pasajului paralel din Mica 4,1-4face referire la vremea când ,,Domnul va împărăţi peste ei, pe muntele Sionului, de acum şi până-n veac” (v. 7) şi se referă la vremea când Sionului i se va reda ,,vechea stăpânire” (v. 8) ieşind din captivitatea babiloniană (v. 10). Astfel ,,zilele de pe urmă” din Isaia 2,2 sunt imediat înaintea aşezării împărăţiei mesianice.
Conform principiilor de interpretare expuse la p. 29, 30, era mesianică, în planul iniţial al lui Dumnezeu pentru Israel, ar fi trebuit să vină ca un apogeu al perioadei derestaurare de după captivitatea babiloniană (vezi PK 703, 704). Însă Israel nu a reuşit să îndeplinească condiţiile pe temeiul cărora Dumnezeu ar fi putut împlini numeroaselefăgăduinţe de glorie naţională şi stăpânire universală pentru Israel şi, ca urmare, prezicerea din Isaia 2,1-4 nu s-a împlinit niciodată faţă de Israelul literal.
Muntele Casei Domnului. În LXX la Isaia 2,2 scrie: ,,muntele Domnului şi casa lui Dumnezeu”. ,,Casa Domnului” este denumirea obişnuită în Vechiul Testament pentru Templu (1Regi 8,63), care era aşezat pe Muntele Moria (vezi comentariul la 2Cronici 3,1; comp. Ieremia 26,18; Mica 3,12). Acesta, ,,locul” pe care Domnul l-a ales ca un centru de închinare înaintea Sa (Deuteronom 12,5; 6,14; 16,16), a devenit centrul şi simbolul Iudaismului (1Regi 8,29 etc.) Sistemul religios iudaic era atât de strânslegat de Templu şi slujbele lui încât pustiirea celui din urmă în 586 î.Hr. şi iarăşi în 70 d.Hr., au făcut sistemul în cea mai mare parte nefuncţional. Când Ieremia a prezisdărâmarea Templului conducătorii religioşi ai naţiunii au cerut cu strigăte moartea lui (vezi Ieremia 26,1-9). Acuzaţia eronată că Isus ar fi spus că va distruge Templul a fostcea mai gravă acuzaţie pe care martorii mincinoşi o puteau fabrica împotriva Sa (Marcu 14,58; 15,29; comp. Ioan 2,19). Curţile interioare ale Templului erau singurele locuridin Ierusalim de la care neamurile erau excluse sub pedeapsa cu moartea (vezi Fapte 21,28-31).
Astfel, a spune că ,,muntele Casei Domnului” va fi înălţat ,,ca cel mai înalt munte” era acelaşi lucru cu a spune că Dumnezeul lui Israel va fi onorat mai presus de altereligii sau alţi zei. În ce priveşte cuvântul ,,munte” ca un simbol al puterii şi astfel al puterii naţionale, vezi Isaia 2,14; Ieremia 51,25; Ezechiel 6,2.3; 36,1.4; Zaharia 4,7; Apocalips 17,9.10. Daniel se referă la împărăţia lui Dumnezeu ca devenind ,,un munte mare” care ,,a umplut întreg pământul” (Daniel 2,35). Pentru alte ilustraţii ale venirii neamurilor la ,,muntele cel sfânt” al lui Dumnezeu, vezi şi Isaia 11,1.10; 56,6-8.
Cel mai înalt munte. Ebr. Bero’sh heharim poate fi tradus şi ,,pe vârful munţilor”, ,,pe cel mai de seamă dintre munţi”, sau ,,ca cel mai de seamă dintre munţi”. În orice caz semnificaţia este acelaşi. Dacă, ,,muntele Casei Domnului” este o expresie figurată pentru religia lui Israel, atunci ,,munţii” trebuie să fie alte religii ale lumii. Fiind deaproape identificat cu iudaismul ca o credinţă religioasă, Israel ca naţiune va fi, ca urmare, ,,aşezată” deasupra altor naţiuni ale pământului (vezi p.27.28; PP 313).
Toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Potrivit planului iniţial al lui Dumnezeu pentru Israel ca instrument ales de El pentru realizarea mântuirii lumii, urma să vină vremea ca naţiunile pământului să recunoască superioritatea şi statutul conducător al lui Israel ca naţiune (p. 28-30). Tabloul măreţ al înălţării lui Israel ca naţiune este repetatdeseori în scrierile profeţilor Vechiul Testament, în special în soliile profetice ale lui Isaia (PK 367, 368). El vorbeşte despre neamuri ca alergând la Israel din cauzaDomnului Dumnezeului lor (cap. 55,5), despre popoare ca venind de departe (cap. 45,14; 49,6-8.12.18.22) pentru a se alipi de Israel (cap. 41,1) şi de Domnul (cap. 56,6),despre Dumnezeu conducându-le personal la ,,muntele Său cel sfânt”, care, ca urmare, avea să ajungă ,,o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (cap. 56,7.8), şi despreneamuri ca aducându-şi bogăţia la Ierusalim (cap. 60,3-11). Ieremia menţionează toate naţiunile păgâne venind ,,de la marginile pământului” (Ieremia 16,19) şi strângându-se,,la Ierusalim, în Numele Domnului” (Ieremia 3,17). Zaharia vedea mai dinainte vremea când ,,multe neamuri se vor alipi de Domnul” şi vor fi poporul Lui (Zaharia 2,11), şi ,,multe popoare şi multe neamuri” vor veni ,,să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim” (Zaharia 8,21.28; comp. Zaharia 14,10). Astfel, cu timpul, împărăţia lui Israel urma să cuprindă întregul pământ (COL 290; Zaharia 9,9.10). Neamurile care ar fi refuzat să conlucreze cu planul lui Dumnezeu şi să se unească cu Israel urmau să ,,piară” (Isaia60,12; 54,3) şi să fie ,,expropriate” (COL 290). Acest tablou măreţ al triumfului final al adevărului nu s-a împlinit niciodată cu Israelul literal, dar se va împlini cu Israelulspiritual. Isaia 2,1-5 devine astfel un tablou al triumfului măreţ al Evangheliei pin instrumentul ales al lui Dumnezeu din zilele noastre, biserica Sa (vezi comentariul laApocalips 18,1; vezi şi p. 35, 36).