19:2 Voi înarma pe Egipteni unii împotriva altora, şi se vor bate frate cu frate, prieten cu prieten, cetate cu cetate, împărăţie cu împărăţie.
Egiptenii unii împotriva altora. Aceasta este o descriere a acelei dezbinări care atât de adesea a însemnat înfrângere pentru egipteni. Dacă egiptenii ar fi stat strâns uniţi, nici o naţiune a antichităţii nu i-ar fi putut înfrânge. La sud erau apăraţi de cataractele Nilului, la est şi vest de nisipurile deşertului, iar la nord de mare. Sistemele lor de apărare naturale erau ideale. Dar egiptenii s-au dovedit a fi proprii vrăjmaşi, cei mai răi cu putinţă. Tulburările şi certurile interne au dus la slăbiciune şi ruină. Când egiptenii se ridicau unii împotriva altora, aşa cum făceau adesea, cu conducători locali ridicându-se în diferite părţi ale ţării şi căutând să ajungă la supremaţie peste semenii lor, aceasta ducea cel puţin la anarhie şi haos, iar uneori chiar la cotropire de către un duşman străin. Mai târziu, cârmuitorii egipteni au angajat mercenari străini pentru a-i ocroti faţă de egipteni, cu urmarea că grecii au început să exercite o influenţă considerabilă în treburile egiptene. În cele din urmă, în 525, Cambises al Persiei a intrat în Egipt şi a fost încoronat ca primul Faraon din Dinastia a Douăzeci şi Şaptea. Zilele măreţiei şi independenţei Egiptului ajunseseră la sfârşit.