16:1 Trimiteţi miei cârmuitorului ţării, trimiteţi-i din Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului!
Trimiteţi miei. Pe când Moabul fusese supus de Omri şi de Ahab, îi plătea tribut lui Israel sub formă de miei şi berbeci (2Regi 3,4). Acum Moab era chemat să trimită un tribut asemănător lui Iuda.
Din Sela. Vezi comentariul la 2Regi 14,7; comp. Ieremia 48,28. Sela înseamnă ,,stâncă” şi este considerat a fi numele capitalei Edomului. Poporul Moabului fusese nevoit să-şi părăsească cetăţile, să fugă în pustietate şi să-şi facă locuinţele printre stânci. Acum, în starea lor jalnică, ei erau chemaţi să recunoască supremaţia ,,muntelui fiicei Sionului” prin plata tributului.
16:2 Ca o pasăre fugară, izgonită din cuib, aşa vor fi fiicele Moabului, la trecerea Arnonului.
O pasăre fugară. O descriere vie a refugiaţilor din Moab care nu ştiau încotro să se ducă pentru a găsi adăpost.
16:3 Şi vor zice: Sfătuieşte, mijloceşte, acoperă-ne ziua în amiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi!
Sfătuieşte [KJV: ,,Ia sfat”]. Unii consideră că aceste cuvinte sunt adresate Sionului de către moabiţi, care fuseseră constrânşi să-şi părăsească ţara; alţii, că este un sfat dat de profet poporului smerit al Moabului. Ultima variantă este mai probabilă. Aducând pedeapsa asupra Moabului, Domnul îi sfătuieşte acum pe locuitorii cuprinşi de spaimă ai acestuia cu privire la calea care trebuie urmată. De aici înainte ei trebuie să se poarte cu dreptate şi să dea dovadă de milă faţă de vecinii lor. În ziua nenorocirii lui Iuda, poporul Moabului se bucurase de necazul care se abătuse asupra poporului lui Dumnezeu (vezi Ieremia 48,27; Ţefania 2,8). Acum Domnul îi îndeamnă să arate bunătate faţă de Iuda şi să nu tragă foloase de pe urma exilaţilor constrânşi să caute refugiu în Moab. Ca şi umbrele nopţii, ei trebuie să-i ascundă pe refugiaţi şi să nu-i trădeze urmăritorilor.
16:4 Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniţi din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârşi, cel ce calcă ţara în picioare va pieri.
Să locuiască… la tine. Moab este îndemnat să le îngăduie exilaţilor din Iuda să se refugieze în mijlocul său şi să-i ascundă de aceia care le căutau nimicirea. Solia aceasta i-a fost adresată Moabului cu o sută de ani înainte ca babilonienii să aducă judecăţile asupra lui Iuda, când mii de iudei au căutat refugiu în Moab (Ieremia 40,11). La data aceea, însă, sfatul acesta n-a fost luat în seamă, iar moabiţii au avut o vie plăcere de mizeriile care se abătuseră asupra lui Iuda (Ieremia 48,26.27). Din cauza aceasta, o judecată îngrozitoare va veni asupra Moabului (Ţefania 2,8.9).
16:5 Şi atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; şi se va vedea şezând cu credincioşie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului şi plin de râvnă pentru dreptate.
Prin îndurare. Cuvintele versetului 4 şi îndemnul dat Moabului sunt valabile şi pentru împărăţia lui Hristos. Profetul pare să privească înainte către un timp când un reprezentant al casei lui David, Mesia (vezi comentariul la cap. 11,1), va guverna Moabul. Îndurarea, nu cruzimea, este ceea care aduce siguranţă, pace şi prosperitate popoarelor de pe pământ. Dacă Moabul va fi îndurător, tronul lui va fi întărit; dacă nu, naţiunea este sortită pieirii. Tocmai din cauză că Domnul a ,,auzit ocările Moabului” împotriva poporului Său, El a declarat că ,,Moabul va fi ca Sodoma” şi a vestit că El ,,va fi grozav împotriva lor” (Ţefania 2,8.9.11).
16:6 Auzim îngâmfarea mândrului Moab, fudulia şi fala lui, trufia şi lăudăroşia lui.
Îngâmfarea mândrului Moab. Mândria şi aroganţa erau slăbiciunile cele mai importante ale Moabului şi principalele motive ale distrugerii sale (vezi Ieremia 48,29; Ţefania 2,10).
Lăudăroşia lui. Compară Ieremia 48,30. Laudele lui Moab erau mincinoase, şi urma să fie dovedite cu totul zadarnice.
16:7 De aceea geme Moabul pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pe dărâmăturile Chir-Haresetului, adânc mâhniţi;
Geme Moabul. Dacă Moabul ar fi luat seama la sfatul Domnului, tronul lui ar fi fost întărit în dreptate şi îndurare, dar întrucât a refuzat, rezultatul urma să fie nenorocire şi distrugere. Întreaga naţiune se va tângui în agonie la sosirea ceasului judecăţi.
Dărâmăturile [KJV: ,,Temeliile”]. Literal, ,,turte de stafide”. Posibil ca turtele presate de stafide să fi fost unul dintre produsele principale ale Chir-Haresetului, iar oamenii de aici sunt adânc mâhniţi pentru pierderea principalelor mijloace de trai.
16:8 căci câmpiile Hesbonului lâncezesc; stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din Sibma, care se întindeau până la Iaezer, şi se încâlceau prin pustie: mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare.
Hesbonului. Vezi comentariul la cap. 15,4.
Sibma. Cetatea aceasta îi fusese alocată lui Ruben (Numeri 32,37.38; Iosua 13,15.19) şi era vestită pentru strugurii ei (Ieremia 48,32). Viile acestui ţinut frumos şi prosper au fost distruse de invadatorii cruzi. Cetatea Sibma era aproape de Hesbon, aşezarea fiind incertă. Imaginea mlădiţelor butucilor de vie moabiţi întinzându-se în diferite direcţii sugerează probabil locurile unde erau exportate produsele viilor sale, sub forma turtelor de stafide.
La Iaezer. Adică, mlădiţele viei înfloritoare din Hesbon şi Sibma se întindeau spre miază-noapte până la Iaezer, o cetate la graniţa nordică (la vest sau nord-vest de Rabat-Amon), iniţial în Galaad (Numeri 32,1.3.35; 2Samuel 24,5; 1Cronici 26,31). Ele se întindeau spre răsărit în Pustiul Arabiei, iar spre apus traversau Marea Moartă pentru a reapare pe povârnişurile de la En-Ghedi (Cântarea Cântărilor 1,14). Cuvintele lui Isaia descriu viile înfloritoare şi întinse ale Hesbonului şi Sibmei ca alcătuind o singură vie ce se întindea în toate părţile (vezi Ieremia 48,32).
16:9 De aceea plâng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrimile mele, Hesbonule şi Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre şi peste secerişul vostru a căzut un strigăt de război!
A căzut un strigăt de război. Ultima parte a v. 9 zice, literal, ,,căci asupra roadelor tale de vară şi asupra secerişului tău a căzut un strigăt”. În vreme de pace şi prosperitate strigătul ar fi cel vesel culegătorilor, dar în vreme de război (vezi comentariul la v. 7) el urma să fie strigătul năvălitorului punând stăpânire pe recoltă şi distrugând pomii şi butucii de vie. Targumurile spun ,,un jefuitor a căzut”. Profetul se uneşte cu locuitorii Moabului pentru a plânge pentru suferinţele lor.
16:10 S-a dus bucuria şi veselia din câmpii! Şi în vii, nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.
Bucuria. Timpul strângerii roadelor din ogoare şi vii era un timp de nereţinută bucurie şi sărbătoare. În schimb, lacrimile urmau să ia locul veseliei.
16:11 De aceea îmi plânge sufletul pentru Moab ca o harfă şi inima pentru Chir-Hares;
Sufletul [KJV: ,,Măruntaiele”]. Măruntaiele erau socotite de evrei ca fiind locul emoţiilor (vezi comentariul la Geneza 43,30). Aici emoţiile sunt descrise ca vibrând asemenea coardelor plângătoare ale unei lire care cânta un jalnic cântec funerar. Profetul simpatizează cu poporul împotriva căruia profetizează.
16:12 şi când se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălţimi şi va intra în locaşul său cel sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!
Moabul, obosindu-se. Când Moabul se înfăţişează pe înălţimea zeului său, chiar dacă se osteneşte cu descântece şi cu rugăciuni, Chemoş nu răspunde (vezi 1Regi 18,26-29).
16:13 Acesta este cuvântul, pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.
De multă vreme. Literal, ,,de atunci”, o expresie idiomatică ebraică însemnând, ,,mai înainte”, ,,de demult”, ,,în trecut”. În cap. 48,3.5.7, ea este tradusă: ,,de multă vreme”, ,,de mult”, ,,din trecut”, iar în 2Samuel 15,34, ,,odinioară”. Sensul aici este că solia lui Isaia nu este decât o repetare a unor solii care fuseseră date mai înainte.
16:14 Iar acum Domnul vorbeşte, şi zice: În trei ani, ca anii unui simbriaş, slava Moabului va fi dispreţuită, împreună cu toată această mare mulţime; şi ce va rămâne, va fi puţin lucru, aproape nimic.
În trei ani. Avertizările anterioare cu privire la judecata împotriva Moabului fuseseră nedefinite în ce priveşte timpul.
Anii unui simbriaş. Un simbriaş lucrează numai atâta timp cât cere contractul lui. Probabil că el nu va rămâne peste timpul acela. Aşa va fi cu judecata care va cădea în curând asupra Moabului. Un timp a fost stabilit pentru acea judecată, iar aceasta probabil nu va fi amânată.
Puţin lucru, aproape nimic. Moabul nu va fi complet distrus. O rămăşiţă va fi lăsată, însă va fi mică şi slabă.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 3, 4 MH 188